Alexandru Nemoianu (SUA) : ,, Despre transhumanţă şi vetrele unde se coace pâine”

“Interzicerea” ei, de cãtre funcţionari cretini şi necinstiþi, o primisem ca pe o loviturã personalã. Nu am avut nici o îndoialã cã acea prostie nu se va aplica. (În termeni practici pur şi simplu nu era cu putinţã ca brânza cea mai bunã din lume sã fie “interzisã”. Asta nu se poate! Dar “revenirea” asupra deciziei cretine dovedeşte clar ceea ce spuneaţi. Cã trebuiesc aflate cãile de a merge “împrejurul” formei impuse de stãpânire.)

În acest domeniu nu îmi fac mari griji. De mii de ani ştim sã facem asta. Aş putea zice cã o facem cu “manierism”. Dar acest eşafodaj “eurocaca” va dura aşa de puţin încât nici nu trebuie fãcute planuri de lunga duratã. Mai degrabã trebuie gândit la ce va fi dupã “eurocaca”. Actuala stãpânire a fãcut enorm de mult rãu şi nu în ultimul rând, practicând un rusofobism idiot.

De fapt în ultima vreme mã tot gândesc la modul în care gândirea politicã a celorde dinainte de 1848 ar putea fi valorificatã. Sunteţi familiari cu “Amintirile Maiorului Grigore Locuşteanu”? (…)

Fãrã îndoialã cã satele, prin care foarte adesea>>>>Alexandru Nemoianu>>>>

N.D.Petniceanu : ,, S-a stins un far românesc”

S-a stins lumina LUMINÃTORULUI, GLIGOR POPI, în ultima zi din ianuarie 2008, lumina românilor din Banatul sârbesc, din oraşul Vârşeţ, oraş cândva românesc.
L-am cunoscut, în graniţa românã, în Punctul de Control Frontierã Moraviţa (rutier), într-o vreme când sâmbãtã de sâmbãtã, în „Ficia” sa (maşina Zastava, una modestã) cãlãtorea, însoţit de doamna sa, doamna Ileana, cãlãtorea la bãnãţenii lui dragi (avea în Timişoara familia surorii sale), aducea ziarul Libertatea şi revista Lumina, în limba românã, editate la Vârşeţ şi la Panciova.
Din aceste publicaţii, şi altele în limba românã, pãstram contactul cu mediul românesc din Iugoslavia, ştiam cum o duc, în orice caz o duceau mai bine decât românii din România, ei, fãrã prejudecãţi, aveau paşapoarte şi libertatea de-a cãlãtori în Vest. Apoi magazinele lor erau burduşite cu mãrfuri de calitate, în mare parte importate. Ei de ei cãlcau, vorba aceea pe banane şi portocale, în timp ce la noi se aflau doar la Cantina Partidului Unic. Dacã beneficiau de aceste importante avantaje, în schimb erau lipsiţi de drepturi de altã naturã, cu precãdere românii din Valea Timocului nu aveau bisericã, nu aveau şcoalã, nu aveau presã în limba românã, nu aveau o viaţã româneascã, dupã care tânjeau, se plângeau, se cãinau, însã nu-i lua nimeni în seamã>>>>N.D.Petniceanu>>>>

Costel Vlaicu:,,Un cuib de românitate, Uzdin (Serbia) – focar cultural şi de conştiinţă naţională”

„Pecetea identităţii de neam este expresia intenţiei din veşnicie.”

Alexandru Nemoianu

„Nu ştiu de ce mă domină gândul că atât de puternici şi netulburaţi, în misiunea lor de ultimi străjeri ai neamului, în orizontul dinspre vest, românii din Uzdin, încât dacă, printr-o absurdă catastrofă, nouă, românilor dintre graniţele de azi, ni s-ar întâmpla ceva, de la ei, românii din Uzdin, ar putea reîncepe neamul românesc. Ceea ce trebuie să ştie, ei ştiu; ceea ce trebuie să simtă, ei simt; ceea ce trebuie să facă, ei fac.”

Aceste cuvinte aparţinând lui Adrian Păunescu, marele nostru poet, participant, ca atâtea alte personalităţi ale culturii româneşti, la manifestările românilor de aici, din această oază de românitate, numită Uzdin, te întâmpină azi scrise pe unul din pereţii de la intrarea în „Casa Românească”. Dintre aceste manifestări nu putem să nu amintim Festivalul Internaţional de Poezie „Drumuri de spice” printre ai cărui laureaţi s-au numărat, de-a lungul anilor, nume mari ale culturii române ca: Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Leonida Lari, Vasile Tărâţeanu, Petre Cârdu, Slavko Almăjan, prima ediţie a acestui festival desfăşurându-se în anul 1994 cu ocazia dezvelirii şi sfinţirii bustului lui Mihai Eminescu în faţa Căminului Cultural „Doina” din Uzdin. De asemenea o altă manifestare a spiritului românesc este Simpozionul Internaţional „Oameni de seamă ai Banatului”, ce se desfăşoară anual la Uzdin cu participarea unor personalităţi ale vieţii româneşti atât din ţară cât şi din comunităţile româneşti ce trăiesc>>>>Costel Vlaicu>>>>

Gheorghe Mirulescu : ,, 90 de ani de la Unirea Cea Mare” (II)

1918, noiembrie 11(24), Plugova

PROTOCOL

Luat la 11-lea Noemvrie 1918 s.v. în adunarea naţională a locuitorilor români din comuna Plugova

Adunarea naţională a locuitorilor din Plugova adunându-se sub cerul liber înaintea sfintei biserici unde neobositul preot al Mehadiei, Coriolan Buracu în absenta preotului local care e bolnav ţine o vorbire plină de însufleţire în care arată adunării naţionale hotărârile înaltei noastre stăpâniri naţionale române din Ungaria şi Transilvania purcede la sfinţirea drapelului naţional român, apoi provoacă adunarea a să constitui în Consiliul naţional român.

Adunarea naţională cu unanimitate alege de preşedinte al consiliului român pre preotul locului Trifon Adamescu iar de notar pre învăţătoriul Nicolae Vlăducean iar ca membri ai consiliului pre Domnul Ioan Rădulescu, Dănilă Tabugan, Luca Drăgulescu, Ilie Grozavescu şi Constantin Adamescu.

Consiliul ales de adunarea naţională depune jurăment prescris de consiliul naţional român central înaintea adunării naţional locale sub salvele gardei din Mehadia.

Fiind defaţiă garda naţională din Mehadia dinpreună cu viteazul ei comandant Grigorie Ion, dânsul explică adunării naţionale ord. ce să refer la înfiinţarea gardelor naţionale române în urma cărei explicări să alege garda naţională româna a com. Plugova cu comandanţii ei locali subofiţeri Pau Drăgan şi Iancu Grozăvescu, care vor primi ord. comandanţilor superiori Iovan Domilescu sau direct prin comandantul gardei naţionale rom. Al Mehadiei.

Garda se compune>>>>Gheorghe Mirulescu>>>>

Ioan Nicolae Cenda : ,, Un prinţ popular ” (o cărticică despre un om de altădată)

Scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, omul care „arde” pentru pãstrarea şi valorificarea culturii din „aretul” Almãj, Craina, Mehadia,dar şi alte zone din Banat, mi-a cerut sã fac nişte însemnãri despre o „broşurã”.

Nu ştiam nimic despre „prinţul popular”, protopopul colonel K.u.K. Pavel Boldea din Borlovenii Vechi. În cele 32 de pagini „documentarul iniţiat şi prefaţat de Artur Silvestri” reuşeşte sã spunã multe în cuvinte puţine. „Eroul” este vãzut în oglinzi paralele de cãtre oameni ai locului (Pavel Panduru, Gheorghe Rancu, Pavel Verindeanu, Iancu Panduru, Nicolae Andrei, Iosif Bãcilã, Petricã Zamela, Pavel Gârjoabã, Constantin Vlaicu, Nicolae Danciu Petniceanu) sau de cei mai de departe (Nicolae Sârbu, din „imediata noastrã apropiere”, ori Alexandru Nemoianu de peste ocean).

Toate articolele sunt scrise cu talent, bine documentate (din informaţia oferitã de documente sau pãstratã în memoria colectivã) cu referiri directe la un mare patriot.

Oare în mult trâmbiţata „globalizare”, cuvântul patriotism va deveni arhaic?! Nu vreau sã cred aceasta, fiindcã fiecare naţiune va aduna „la zestrea europeanã”, fapte şi oameni fãuritori>>>>

Costel Vlaicu : ,, Plugova în sărbătoare”

O realitate este faptul cã noi, românii în general, şi bãnãţenii în mod special, prin muzica şi portul popular am reuşit de-a lungul timpului crearea unei simbioze, simbiozã ce prin efectele sale a creat în sufletele înaintaşilor noştri elementele care au dat naştere acelui sentiment de mândrie naţionalã, a dragostei pentru locul natal, pentru casa strãmoşeascã, a respectului faţã de semeni şi de tradiţie, ce au creat şi au modelat sufletele înaintaşilor noştri.

Aceste elemente le gãsim astãzi ca fiind componente esenţiale ale culturii populare româneşti ce definesc puternica personalitate a poporului roman. Transmiterea lor s-a realizat prin educaţie şi manifestãri populare colective de o anumitã forţã şi eleganţã, etalându-se cu mândrie cântul şi portul popular care, preluat din generaţie în generaţie, s-a transmis pânã în zilele noastre. Astãzi toate acestea dau poporului român o anumitã originalitate şi o relativã unicitate faţã de alte popoare, cãci, aşa cum afirma Alexandru Tzigara Samurcaş , marele istoric al artei populare, autor a numeroase studii>>>>