Iancu Panduru:,,Gospodari! Vine primăvara…”

Zăpezile s-au dus, iarna pare că şi-a dezbrăcat cojocul, şi de la o zi la alta ne zâmbeşte soarele, ne mângâie cu razele lui calde, binefăcătoare. Păsările cerului de la o zi la alta cântă altfel. Sunt semne binefăcătoare că în curând începe un nou an agricol şi în comuna noastră, în satele ei cu ţărani cu palmele bătătorite de chemarea şi truda pământului.

Începe un alt rost al caselor, al oamenilor din sat, gospodarul se scoală mai de dimineaţă, unii cară gunoiul la loc şi-l împrăştie ecologic pe câmp, pe ogor, alţii meşteresc ceva la tractor, la căruţă, caută dacă uneltele de muncă sunt în stare bună, până şi doamna sapă este căutată, ea ce este atât de necesară pentru munca din zăvoi, din deal, din ţarină.

Oamenii sunt preocupaţi de mersul vremii, vin mai des la primărie, unii să-şi achite obligaţiile faţă de stat, alţii să-l contacteze pe agentul agricol pentru una, pentru alta, chiar şi pentru un sfat tehnic, pentru o colaborare în perspectiva Anului Agricol.

E bine de ştiut că oamenii primăriei, de la agentul agricol până la primar sunt la dispoziţia tuturor consătenilor, fără nici o prejudecată, sunt dispuşi să facă servicii, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

O menţiune în plus: ca şi anii în trecuţi, primarul comunei nu are ore de audienţe, el este la dispoziţia cetăţenilor la orice oră din zi, conform programului de funcţionare a instituţiei. Vă aşteptăm pentru rezolvarea doleanţelor dumneavoastră, cu respectarea legii, care este mai presus de orice şi oricine, indiferent de statutul social. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

>>>>>Iancu Panduru:,,Gospodari! Vine primăvara…”

N.D. Petniceanu:„Plugova folclorică în straie de sărbătoare”

Sub acest generic, formulat de dl. economist NICA DRĂGAN, a avut loc, la Căminul cultural din Plugova (Caraş-Severin), un splendid eveniment folcloric, la data de 20 februarie a.c. Acest eveniment a fost realizat cu participarea efectivă şi afectivă a domnului inginer IOAN TABUGAN, fiul satului, deputat independent în Parlamentul României. Acţiunea domniei sale a fost sprijinită de alţi doi fii ai Plugovei, de domnii IANCU PANDURU, primarul comunei, şi de Nică Drăgan, amintit mai sus, ambii iubitori de folclor şi organizatori de acte culturale insolite.

Prin grija domnului deputat ing. IOAN TABUGAN, a sosit reputata fanfară din Bănia (Caraş-Severin), întâmpinată cu pâine şi sare şi ţuică bătrână din ploscă de către organizatori, între ei remarcându-se, în port naţional, dl. profesor Mihai Corneanu, directorul şcolii din localitate.

Copiii, junii şi miresele Plugovei, tineretul din zona folclorică, în costum naţional în cântecul fanfarei au colindat Plugova, iar la răscruce de drumuri au purtat brâul din bătrâni, hora satului, ardelene şi învârtite, iar plosca cu răchie bătrână se preumbla din mână în mână, din poartă în poartă, pe la oamenii bătrâni, privitori la acest spectacol inedit, cu lacrimi în ochi. Cu mâna pe inimă declară şi scribul acestor şiruri a avut ochii daţi în lacrimi, gândind la anii tineri, la satul său de baştină (Petnic), unde odinioară, în alte vremuri, se petreceau aidoma lucrurile. O, tempora!…

După această minunată propagandă pentru folclorul autentic s-a intrat în sala Căminului cultural, unde s-a desfăşurat programul Simpozionului „PLUGOVA FOLCLORICĂ ÎN STRAI DE SĂRBĂTOARE”.

Lucrările simpozionului au fost deschise, de data aceasta, de iniţiatorul manifestării, de dl. deputat ing. IOAN TABUGAN. A urmat la cuvânt dl. primar Iancu Panduru care a salutat oaspeţii veniţi de la judeţ şi din alte localităţi, a salutat şi mulţumit pentru prezenţă consătenilor săi.

>>>>>N.D. Petniceanu:„Plugova folclorică în straie de sărbătoare”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Obiceiuri şi datini uitate în unele sate din Banatul Montan”

Înainte de-a vorbi despre unele datini şi obiceiuri uitate în unele sate din Banatul de la munte, propun să vedem ce înseamnă datina şi ce înseamnă obiceiul, în ce împrejurări obiceiul poate deveni datină, iar datina poate deveni tradiţie.

Este cunoscută zicala „Fiecare casă cu zaconul ei, fiecare sat cu satina lui”. Obiceiul şi zaconul au acelaşi conţinut lexical în subgraiul satelor noastre. „Zacon” provine din sârbo-croată. Nu avem voie să uităm că Biserica Ortodoxă Română din Banat a fost sub mâna prelaţilor sârbi până în anul 1865, când marele Andrei Şaguna, secondat în Banatul montan de episcopul Ioan Popasu, ne-a eliberată religios de sub jugul sârbesc.

Dar să revenim la obicei, datină şi tradiţie.

Obiceiul – deprindere individuală, de la om la om, dobândită printr-o repetare deasă a aceleaşi acţiuni, îndeletniciri, fel de-a fi, fel de-a se comporta. Deprinderea devine, în timp, obişnuinţă în conduita, gândirea şi existenţa unui individ. Expresia îşi are etimonul în „dedina” din slava veche. Aşadar, „obiceiul” se referă la o persoană, la o casă dintr-o zonă, dintr-un areal uman.

Datina – provine din obicei, din acel obicei care s-a extins de la om la om, de la casă la casă, datina este proprie unei colectivităţi umane, unui sat ori mai multor sate în vecinătate. Tradiţia – presupune un ansamblu de datini şi obiceiuri care se statornicesc istoriceşte în cadru unor grupuri sociale şi care se transmit prin viu grai, din generaţie în generaţie, imprimând o trăsătură specifică, naţională. Tradiţia, alături de limbă, port, religie, teritoriu, dă identitatea unui popor. De reţinut că tradiţia face parte din folclorul poporului.

>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Obiceiuri şi datini uitate în unele sate din Banatul Montan”

Pavel Panduru:,,Semnificaţia costumului naţional românesc”

Noi, românii, trebuie să avem o imagine clară a trecutului, a felului cum trăia, cum arăta neamul nostru înainte vreme. E o datorie sfântă a noastră să descifrăm corect mesajul strămoşesc formulat de-a lungul veacurilor evidenţiindu-i trăsăturile definitorii ca setea de a descoperi frumosul, de a-l făuri şi de a-l cultiva cu ajutorul virtuţilor primordiale – dragostea de glie, vitejia, aspiraţia de libertate şi neastâmpărul creaţiei.

În procesul creaţiei un loc de frunte îl ocupă meşteşugul confecţionării hainelor, o ocupaţie a femeilor. Purtate de oameni în văzul tuturor, ele atrag atenţia prin măiestrie şi diversitate, fiind mărci de recunoaştere a membrilor comunităţii şi mijloace de apreciere a vârstei, a stării sociale. Hainele – îmbrăcămintea – a apărut odată cu omul.

După neascultarea de porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi a răului, Adam şi Eva îşi dau seama că sunt goi (dezbrăcaţi), devin conştienţi de greşeala şi de starea lor în decădere. Acum apare ruşinea, frica de Dumnezeu pentru neascultare şi ruşinea pentru goliciunea lor. Măsura pe care au luat-o a fost să-şi coase laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut cingători, învelitori (şorturi) pentru a-şi acoperi parţial, cât se putea acoperi cu o cingătoare, organele sexuale (goliciunea), ceea ce nu era suficient.

Dumnezeu le-a făcut tunici – haine de piele – „însăşi pielea corpului pe care a ţesut-o omului la izgonirea din Rai’’. Tunica este o haină lungă, cămaşa, o îmbrăcăminte care se poartă direct pe piele şi acoperă tot trupul. Deci amândoi aveau îmbrăcăminte pentru a le acoperi cât mai complet corpul.

>>>>>Pavel Panduru:,,Semnificaţia costumului naţional românesc”

N. D. Petniceanu:,,Mihai Eminescu–între asasinat Şi moarte naturală!

Mihai Eminescu – Martir al neamului românesc! –

(CONTINUARE DIN NUMĂRUL TRECUT)

Şi totuşi, în ceea ce priveşte Societatea „Carpaţi” şi activitatea percutant virulentă a jurnalistului Mihai Eminescu, spionajul austro-ungar şi politicienii români „roşii” şi „neroşii” şi-au dat mâna pentru suprimarea Societăţii şi compromiterea şi eliminarea din viaţa publică a poetului Eminescu. Greu, dar posibil, avându-se în vedere cozile de topor din pădurea domnului La Fontaine! Eminescu fusese contemporan cu Avram Iancu, Craiul Munţilor Apuseni, idolul său politic, un Avram Iancu de-o verticalitate naţională frapantă, care nu acceptase nici un soi de compromis, cu nimeni şi pentru nimic în lume, cum acceptase Eftimie Murgu, liderul revoluţionarilor bănăţeni, dedat cu ungurimea, care, în final, îl va arunca în temniţă, când nu i-a mai fost de folos…

Serviciile de informaţii austro-ungare reuşiseră să se infiltreze în Societatea „Carpaţi” şi să cunoască planurile şi mişcarea membrilor săi, ajungându-se până la percheziţii domiciliare, în urma cărora membrii din comitet: Gh. Secăşanu, Gh. Ocălanu, I. D. Bărceanu, I. Corneanu, Nicolae şi Al. Ciurcu au fost expulzaţi de poliţia română, în baza presiunilor exercitate de ambasada austro-ungară. (Augustin Z.N. Pop: ibidem, pag. 135).

În ceea ce îl priveşte pe Mihai Eminescu, inamicii săi interni şi externi aşteptau un prilej benefic pentru ei ca să-l compromită şi să-l lichideze ca persoană publică. Şi prilejul se ivise în iunie 1883…

*

La 6 iunie 1883, la Iaşi, în inima Moldovei, se hotărâse dezvelirea şi sfinţirea cu ritual creştin a statuii domnitorului Ştefan cel Mare. Mihai Eminescu, în calitate de redactor-şef la ziarul „Timpul”, fusese mandatar la această manifestaţie insolită, un participant care să se întoarcă la ziar cu un reportaj pe măsura acţiunii.

>>>>>>N. D. Petniceanu:,,Mihai Eminescu–între asasinat Şi moarte naturală!

Gheorghe Rancu – Bodrog:,,Începutul Şcolii din Mehadia”

Pentru ţinutul Banatului istoric, Mehadia a constituit una dintre cele mai disputate aşezări. Aşezată pe culoarul suspendat al Mehadiei, localitatea a cunoscut multe frământări, la care contribuţia locuitorilor dar şi al ţinutului arondat în timp, au fost hotărâtoare. Amintită din timp cu o episcopie (prin anul 535), ca sediul banilor, uneori chiar al unor voievozi (1439), ca o puternică fortăreaţă în jurul căreia s-au dat lupte grele în 1552, 1717, 1738, 1788 – 1789, cu unul din cele mai puternice protopopiate ale Banatului, Mehadia s-a afirmat, pe bună dreptate, prin ilustrul înaintaş Nicolae Stoica de Haţeg. In aceste condiţii de constantă prezenţă pe scena politico-socială, dar nu mai puţin şi naţional culturală, Mehadia este amintită ca având şcoală, încă din vechime, chiar înaintea altor nume mari de localităţi din România. Pentru localitatea Mehadia şcoala devenea o necesitate impusă de cerinţele vremii. Ziarele timpului anunţau în anul 1928 sărbătorirea a 120 de ani de la zidirea unei şcoli naţionale române. Ştirea se baza pe o notiţă făcută pe marginea unei cărţi de către cărturarul N. St. de Haţeg, care avea următorul cuprins „1808 septembrie 15 începură maurii a zidi şcoală românească…”

Acum se cuvine a intra puţin în începuturile învăţământului din Banat şi mai ales în zona Banatului de sud ştiute fiind condiţiile în care s-a dezvoltat învăţământul în acest ţinut. Au fost ani buni când Banatul a stat sub stăpânire turcească şi nu prea rodnici pentru şcoala românească. După 1718 după ce Banatul a fost eliberat de sub turci de către austrieci şi până în anul 1774 s-au creat câteva condiţii pentru învăţământ în şcoli poporale. Acest aspect trebuie privit şi din prisma ideologiei Curţii de la Viena care, pe de o parte nu doreau decât buni contribuabili dar pe de altă parte trebuiau şcolaţi tineri pentru administraţie.

Astfel sec. al XVIII-lea este numit secolul luminilor, care a contribuit din plin la ridicarea prestigiului şcolii, al culturii în general privind modernizarea, luminarea şi descătuşarea de vechea mentalitate medievală.2 Această stare de lucruri trebuie pusă şi pe seama creşterii gradului de civilizaţie a locuitorilor – participând la diferite lupte în care era angajat imperiul, soldaţii au luat contact cu alte lumi (în timpul nenumăratelor lupte purtate pentru împărat) şi tot aici au cunoscut şi noţiunea de naţiune, considerând-o ca un lucru sfânt. Vrem, nu vrem, trebuie să recunoaştem că graniţa militară a disciplinat şi civilizat mare parte din populaţia Banatului.

>>>>>Gheorghe Rancu – Bodrog:,,Începutul Şcolii din Mehadia”

Scrisoare deschisă – Domnului Academician prof. univ. dr. Ionel Haiduc – Preşedintele Academiei Române

Stimate domnule preşedinte

Rândurile mele să ajungă la dumneavoastră într-o zi însorită cu proiecte şi împliniri spirituale pe măsura doleanţelor animate de sufletul românesc al unui ardelean de frunte.

Vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră din 4 decembrie 2009, unul promiţător cu privire la şansa ca generalul NICOLAE CENA, om de ştiinţă şi militant pentru cauza românismului, în vremea dualismului austro-ungar, să primească post-mortem gratificaţia meritorie de membru al Academiei Române.

Domnule Preşedinte, vă rog faceţi concesie, unul ca mine, care a confecţionat, montat şi sfinţit peste 30 de plăci comemorative şi aniversare în Timiş şi Caraş, unor personalităţi ale neamului românesc (Eminescu, Camil Petrescu, Ion Slavici, Sorin Titel, Virgil Birou, Romul Ladea, Grigore Popiţi, Luţă Ioviţă, dr. C Nemoianu etc.), gândeşte şi trăieşte intens, la o înaltă temperatură sufletească, ideea cultului pentru înaintaşi, de a şterge colbul depus sub patina timpului de pe aura chipului lor. În consecinţă, în afara generalului Nicolae Cena, din Panteon fac parte şi alte personalităţi care merită cu prisosinţă să stea în atenţia onor comisiilor dvs. de la Academia Română pentru a fi onorate cu titlul de membri post-mortem.

>>>>>Scrisoare deschisă – Domnului Academician prof. univ. dr. Ionel Haiduc – Preşedintele Academiei Române

Ioan Ciama:,,Nebunia lui Iancu, între mit Şi realitate”

Despre Avram Iancu se spune că, după revoluţie a suferit o mare traumă psihică, care a dus în final la pierderea facultăţilor sale mentale.

Boala psihică, despre care afirmă unii din biografii săi, nu a fost confirmată medical de către specialişti în domeniu ai epocii.

Pe de altă parte, foştii tovarăşi de luptă, vechii cunoscuţi şi prieteni ne relatează numeroase întâlniri cu Iancu, în care acesta are un comportament absolut normal, fără nici o umbră de nebunie, până spre sfârşitul vieţii sale.

Fără a nega ori susţine niciuna din ipotezele pro sau contra, cred că este necesar să facem o analiză cronologică a traseului său comportamental, a vorbelor şi faptelor sale, după revoluţie şi, în final, să exprimăm un punct de vedere personal.

În vara anului 1852, cu ocazia vizitei împărăteşti în zona Apusenilor, Iancu refuză cu obstinaţie să-l întâlnească pe Franz Iosif, deşi este principalul organizator al vizitei şi antemergătorul traseelor pe care se deplasează acesta. La insistenţele familiei şi a foştilor căpitani şi tribuni, răspunde scârbit: „Un bolund (nebun, n.n.) c-un mincinos n-au ce discuta împreună!”

O primă constatare: Iancu este conştient de faptul că este nebun. Numai că, în toate tratatele de psihiatrie şi psihologie scrie că un nebun nu are cunoştinţă de sine, nu realizează faptul că este nebun. „Cine afirmă despre sine că este nebun, nu este nebun”. (prof. N. Mărgineanu, în Psihologia persoanei – 1941).

Bătrânii din satul meu natal, Vidrişoara (comuna Avram Iancu) ziceau  că „Iancu n-o fost bolund, numa’ s-o făcut, ca să scape de jândarii care-l pândeau tăt timpu’”.

a) 15 decembrie 1849. Avram Iancu este arestat la târgul de la Hălmagiu, de către o patrulă a armatei austriece. În urma intervenţiei energice a populaţiei, este pus în libertate.

b) anul 1851, primăvara. Pe motiv că refuză decoraţia împărătească şi cere „decorarea, mai întâiu’, a poporului, cu promisiunile făcute”, este alungat din Viena, de către şeful poliţiei.

>>>>>Ioan Ciama:,,Nebunia lui Iancu, între mit Şi realitate”

Oferta unui proiect inedit în peisajul culturii din Banatul Istoric

ENCICLOPEDIA BANATULUI

Proiect prioritar al Academiei Române

Acest proiect va reprezenta imaginea completă a Banatului istoric, începând cu preistoria teritoriului şi până în anul 2010 şi cuprinzând teritoriul situat între Dunăre, Mureş şi Tisa.

Tipologia articolelor

Enciclopedia Banalului conţine articole referitoare la:

1. personalităţi

2. instituţii

3. organizaţii

4. ansambluri

5. evenimente

6. localităţi

7. întreprinderi

8. monumente

9. administraţie şi organizarea teritoriului

Domenii: administraţie, arte (arhitectură, arte plastice, muzică, dans), literatură, cultură,  religie,   filozofie,   istorie,  arheologie,   folclor,  mass-media,  politică, administraţie, economie (industrie, minerit, transport, meşteşuguri), agricultură, turism, comerţ etc.

Criteriile de selecţie diferă în funcţie de tipul de articol şi de epocă; ele urmează să fie stabilite de către Comitetul de coordonare şi prezentate ca atare în preambulul Enciclopediei.

>>>>>>Oferta unui proiect inedit în peisajul culturii din Banatul Istoric