EDITORIAL-IANCU PANDURU:,,Casa Naţională”

În perioada antebelică şi interbelică, în mai fiecare comună arătoasă exista Casa Naţională, aşa se ziceau căminelor culturale, denumirea de pe urmă adoptată de către regimul instaurat la 6 martie 1945. E bine să revenim la denumirile tradiţionale, la Mehadia la timpul respectiv era CASA NAŢIONALĂ GENERAL NICOLAE CENA.

Astăzi, când aştern pe hârtie aceste rânduri nu avem nici Casă Naţională şi nici Cămin Cultural, acesta de pe urmă a fost adjudecat de fostul proprietar, originar din Mehadia şi trăitor în Bucureşti.

În această situaţie ţin să-mi pun în temă consătenii (a nu se uita că sunt născut în Mehadia, cu rădăcini paterne în satul arondat Plugova) că primăria Mehadia a achiziţionat terenul de lângă ea şi urmează într-un viitor apropiat să ridicăm o Casă Naţională cum nu există în acest areal: sală de spectacole cu 500 locuri, sală de şedinţe, de protocol, bibliotecă, cabină de proiecţie, anexe necesare, cameră de oaspeţi, bucătărie, corpuri sanitare, sediul redacţiei gazetei „Vestea”.

În faţa primăriei va fi un monument General Nicolae Cena, existând propunerea domnului N.D. Petniceanu, dar eu doresc ca intrarea în Casa Naţională să fie vegheată de două personalităţi de marcă ale neamului românesc, General Cena şi mă frământ care să fie cea de-a doua personalitate?! Redactorul şef de la gazeta „Vestea” m-a scos din impas, voi propune Consiliului local să accepte ideea unui monument MIHAI EMINESCU, poetul naţional – luceafărul românilor de pretutindeni. Aşteptăm, în chip democrat, şi părerea consătenilor. Aşa-i bine, aşa să ne ajute bunul Dumnezeu.

Primar IANCU PANDURU

Mehadia, 15 ianuarie 2010,

Ziua Eminescului

Nicolae Danciu PETNICEANU:,,Valea Bolvaşniţa în sărbătoare – Simpozionul Cetăţii, ediţia a III-a”

Sărbătoarea a avut loc sâmbătă, 23 ianuarie 2010, în spaţioasa sală a Căminului cultural din localitate, încăpere ce se dovedise neîncăpătoare pentru mulţimea dornică de manifestări culturale; bunici şi bunice, părinţi, mătuşe şi mătuşoni, fraţi şi surori, mult tineret aciat în costum naţional, în poale lungi până în podea, sclipitoare de arnici şi fluturaşi, cusute de mâna străbunicilor, în ciupage albe ca spuma laptelui, cu cotrenţe şi tărgi, ba am văzut şi câteva bolvăşnicene cu opreg la sate, fluturându-l în legănatul horei, în mişcarea tumultoasă a brâului, a ardelenei şi a învârtitelor.

În prezidiu au luat loc onor personalităţi de marcă cu sorgintea în zonă, în mijloc domnul Iancu Panduru, capul comunei Mehadia (Valea Bolvaşniţa e un sat montan arondat comunei, cum arondate mai sunt localităţile Plugova şi Globu-Rău), tot la masă au putut fi văzuţi domniile lor inginer IOAN TABUGAN, deputat în Parlamentul României, preotul Dumitru Băşulescu, profesorii Mihai Feneşan, directorul Liceului „Nicolae Stoica de Haţeg” din Mehadia, Molan Domilescu, odinioară inspector în învăţământul cărăşean, prof. drd. Ionela Mihaela Domilescu, Nicu Vasilescu, primar de Băile Herculane, VASILE DRĂGAN, cercetător în matematici superioare, savant, stabilit în Bucureşti.

Lucrările simpozionului au fost deschise de dl. primar IANCU PANDURU, organizatorul manifestării, care în cuvântul domniei sale a salutat prezenţa consătenilor, precum şi a distinşilor oaspeţi sosiţi din Bucureşti, Orşova, Timişoara, Reşiţa şi alte localităţi.

În cadrul simpozionului au prezentat comunicări în stil academic domniile lor prof. drd. IONELA MIHAELA DOMILESCU, preot DUMITRU BAŞULESCU, prof. inspector MOLAN DOMILESCU, prof. doctor IULIAN LALESCU, prof. MIHAI FENEŞAN, tehnician silvic COSTA VLAICU, profesor PAVEL PANDURU şi scriitorul NICOLAE DANCIU PETNICEANU.

În final oaspeţii s-au bucurat de cuvântul domnului deputat IOAN TABUGAN, care în cuvinte superlative a apreciat manifestarea de la Valea Bolvaşniţa ca pe o mare reuşită spirituală, felicitându-l pe domnul primar Iancu Panduru, precum şi pe colaboratorii săi pe tărâm cultural. Oaspeţii s-au bucurat şi de intervenţia savantului VASILE DRĂGAN, care, mişcat şi impresionat, a mulţumit conferenţiarilor pentru valoarea materialelor expuse în plen.>>>>>Nicolae Danciu PETNICEANU:,,Valea Bolvaşniţa în sărbătoare – Simpozionul Cetăţii, ediţia a III-a”

Ionela-Mihaela Domilescu:,,Istoricul localităţii valea BolvaŞniţa”

Motto: „Suntem copiii satului din Vale, ne ştie orişicare. Creştem printre oiţe şi plăvani ca moşii noştri de două mii de ani.”

Satul Valea Bolvaşniţa face parte în prezent din comuna Mehadia, judeţul Caraş-Severin, partea de sud-vest a Banatului. Judeţul Caraş-Severin este străbătut de paralela 450 latitudine nordică, ce trece prin apropierea localităţii Valea Bolvaşniţa.

Satul Valea Bolvaşniţa este aşezat în partea sudică a depresiunii Caransebeş – Mehadia din culoarul tectonic Timiş – Cerna – Bistra, cu desfăşurări laterale relativ simetrice faţă de munţii Cernei şi Ţarcului la nord-est şi Munţii Almăjului în sud-vest.

Localitatea este străbătută de râul Liubiana, afluent al râului Belareca, râu ce se uneşte cu Cerna la gara Băile Herculane.

Prima menţine documentară care se referă la localitatea Valea Bolvaşniţa este din timpul stăpânirii romane în Dacia (106 – 271 e.n.), în care se face referire la existenţa unor populaţii numeroase în aceste ţinuturi.

Valea Bolvaşniţa se află situată la circa 3 km est de şoseaua naţională Drobeta Turnu-Severin – Timiş şi faţă de castrul roman „Ad Mediam”. La confluenţa râului Belareca cu pârâul Bolvaşniţa romanii au construit o fortăreaţă de apărare numită Praetorium, ce se voia a fi un scut în faţa valului de popoare migratoare care năvăliseră în ţinuturile dacice.

Copleşiţi de numărul migratorilor şi lipsiţi de ajutorul Imperiului Roman, luptătorii castrului au fost nevoiţi să părăsească fortul şi să se refugieze sub vârful Arjanei. Acest fapt a avut loc în anul 454 d. Hr. Când iligonii (un popor migrator) au înaintat de la Orşova la Praetorium. Bătrânii, femeile şi copiii s-au retras în pădurea de sub Arjana, iar bărbaţii au dat lupte numeroase cu barbarii.

Datorită numărului mare de barbari, într-o noapte, după ce oştenii au potcovit caii şi boii cu potcoavele întoarse pe dos, ei au părăsit fortul migrând cei mai mulţi spre vârful Arjana, iar alţii în sudul râului Belareca.

Un alt document important care atestă existenţa localităţii Valea Bolvaşniţa este Harta Districtelor Valahe Inferioare din 1230 – 1643, în care Valea Bolvaşniţa este aparţinătoare districtului Meedia, adică Mehadia.

În anul 1428 regele Sigismund de Luxemburg înfiinţează un scaun de judecată în Mehadia, unde se judeca orice conflict legat de pământ în baza vechiului drept valah. Cu acest prilej se face referire la unele sate aparţinătoare districtului Mehadia, printre care şi Valea Bolvaşniţa, în anul 1436 – prima atestare documentară a satului.>>>>>Ionela-Mihaela Domilescu:,,Istoricul localităţii valea BolvaŞniţa”

Molan DOMILESCU:,,Valea Bolvaşniţa – lucruri, fapte şi oameni de referinţă”

Pentru a face o incursiune în viaţa locuitorilor acestui sat este necesar să luăm în considerare condiţiile fizico-geografice, economice, culturale şi politice în care aceştia îşi duceau existenţa.

Valea îngustă a râului denumit cândva LIUBIANA, încorsetată la Nord şi Est de culmile ARJANA, POLOM, CICILOVETE-STRAIŢ şi la Vest de Dedu BELIBUC – dau aspectul de izolare, de refugiu, de comunicare greoaie cu vecinătatea.

Munca anevoioasă pentru câştigarea unei palme de pământ bun pentru culturile agricole, depărtarea de pieţele de aprovizionare şi desfacere a produselor, cvasiinexistenţa unor căi de comunicaţie i-au izolat şi mai mult pe bolvăşniceni care, sub acest aspect, deşi nemeritat, şi-au primit de la vecini porecla de „ŞOBOLANI”.

Incursiunile militare, dominaţia uneori vremelnică, alteori mai îndelungată a marilor imperii otoman sau austro-ungar au fost obstacole în calea afirmării mai puternice a vocaţiei creatoare a oamenilor acestor meleaguri.

Cu toate aceste piedici, în viaţa satului apar oameni cu anumite însuşiri ce i-au impus ca persoane de referinţă în diverse domenii de activitate.

Aş împărţi oamenii de referinţă din viaţa satului nostru în două mari categorii:

1. HOMO FABER – oameni făurari, meşteşugari autodidacţi.

2. PERSOANA INIŢIATE (şcolite) care s-au afirmat în domenii diverse.

Documentele istorice ne impun să recunoaştem ca personalităţi pe cei pe care însuşi regele Ungariei îi atestă ca întemeietori şi anteînaintaşi ai locului.

Nu poţi să nu-ţi împingi gândul şi admiraţia faţă de zecile de „HOMO FABER” învăluiţi de cortina anonimatului care, de-a lungul timpului le-au creat, prin priceperea şi măiestria lor, un plus de stare materială şi spirituală consătenilor lor.

Ştim cu toţii cât de fluctuant este debitul râului nostru, care, uneori vara aproape seacă, şi, cu toate acestea, puţina lui apă mână cele 25 – 26 de mori rândăşeşti înşirate de la Manciu la Belareca. Aceste mori au fost realizate de adevăraţi creatori care, fără studii inginereşti, au făcut adevărate precursoare ale turbinelor moderne (KAPLAN etc.), susul morii, călcâiul, butoiul cu unghiul său de cădere – atac al apei asupra paletelor, dimensiunea pietrelor de moară, cioplirea şi randamentul lor de măciniş le putem înscrie în categoria unor realizări tehnice deosebite, înfăptuite de generaţii de meşteşugari dibaci.>>>>>>Molan DOMILESCU:,,Valea Bolvaşniţa – lucruri, fapte şi oameni de referinţă”

Iulian LALESCU:,,151 de ani de la Unirea Principatelor Române”

La 24 ianuarie se împlinesc 151 de ani de la Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, eveniment de importanţă istorică pentru poporul român. Ea reprezintă actul de naştere al României moderne şi punerea temeliei statului naţional unitar român, desăvârşit în anul 1918.

Încercând să intram în miezul problemei, vom prezenta cele mai importante evenimente care au contribuit la înfăptuirea Unirii de la 24 ianuarie 1859.

După reprimarea revoluţiilor de la 1848 din spaţiul românesc, când speranţa Unirii se depărtase, pe neaşteptate, Ţarul Nicolae I ordonă trupelor ruseşti să ocupe Principatele Moldova şi Ţara Românească. Cei doi domni, Grigore Ghica şi Barbu Ştirbei, au plecat în exil în Austria, în locul lor instalându-se un guvern militar rusesc. Ocupaţia rusească a principalelor a adâncit criza internaţională, conducând la războiul din 1853 între Imperiul Rus şi cel Otoman, cu importante consecinţe pe plan european. Imperiul Otoman era sprijinit de Franţa şi Anglia, care un an mai târziu au declarat război Rusiei.

Războiul Crimeii (1853-1856) se termină cu înfrângerea Rusiei. Victoria coaliţiei franco-anglo-turco-piemonteze aduce un nou raport de forţe în Europa, lipsind Rusia de mijloacele de intervenţie în Principate.

Statutul internaţional al Moldovei şi Ţării Româneşti a devenit o problemă de echilibru european. Puterile europene doreau să scoată navigaţia pe Dunăre de sub ameninţarea interceptărilor de către Rusia, stăpâna Deltei. În acelaşi timp, libertatea navigaţiei pe Dunăre şi crearea unei zone tampon durabile între Rusia şi Imperiul Otoman îndreptau interesele marilor puteri asupra statutului Principatelor.

Tratatul de Pace de la Paris (1856), care pune capăt războiului, în linii mari a stabilit în răsărit o ordine şi o limită. Dunărea a devenit fluviu european, iar Basarabia va aparţine statului care garanta libertatea pe Dunăre şi în acest scop a fost restituită Moldovei (numai partea de sud, respectiv judeţele Calmi, Ismail şi Bolgrad). Marea Neagră a devenit liberă. Delta Dunării şi Insula Şerpilor au fost atribuite Imperiului Otoman. În felul acesta, Rusia era îndepărtată de la gurile Dunării. Principatele au fost scoase de sub condominiul ruso-turc, rămânând sub suzeranitatea Porţii şi sub regimul de garanţie colectivă a celor şapte puteri: Turcia, Franţa, Anglia, Rusia, Austria, Prusia şi Sardinia. Niciuna dintre puterile garante nu aveau dreptul de a interveni cu forţa armată în Principate, decât în urma unui acord general între ele. Hotărât, Poarta Otomană trebuia să se îngrijească de convocarea în cele două Principate a unor adunări ad-hoc, care sa exprime voinţa românilor în chestiunea unirii.>>>>>Iulian LALESCU:,,151 de ani de la Unirea Principatelor Române”

Cezarina Adamescu:,,Picături de cleştar”

Constantin Vlaicu, Florilegiul gândirii, în volumul „Îndreptar de terapie divină”, Editura Sinteze, Galaţi, 2009

Aforismul, floare de spirit! Picătură de cleştar din izvorul fermecat al gândirii. Adeseori sufletul a fost asemuit cu un izvor fermecat din care ţâşnesc ori picură, stropi de har, fărâme de blândă lumină. Şi nu fără temei. Căci, grădina omenească, fără apa spirituală a vieţii ar deveni lesne „pârloagă”.

Constantin Vlaicu este un veritabil pontifex – cel care întinde punţi prin cuvintele – puţine şi temeinice, precum pilonii de poduri peste care trec apoi tancuri, maşini grele, atelaje şi oameni.

Aforismul este precum firul de busuioc în apă – o sfinţeşte iar apa nu se mai strică. Apa sufletească în care pătrunde firul de busuioc poate fi tămăduitoare şi, în folclor s-a identificat cu apa vieţii, apa care readuce din moarte la viaţă, trezeşte duhul, suflarea din om, albeşte păcatul, înlătură orice rău. Cu ea se stropesc tâmpla şi uşorii bisericii, absidele, pridvorul, corul, naosul şi pronaosul, altarul, icoanele, crucea, mormintele, fântânile, copacii, ogorul, temelia casei, cearceaful miresei, inelele de logodnă şi, îndeobşte, orice lucru făcut de mâna omului prin graţia divină.

Din acest punct de vedere se poate spune că aforismul îl poate sfinţi pe om, îl îmbunătăţeşte, îl edifică.

Exprimat sintetic, sub formă de scurtă reflecţie, calambur, cugetare, paradox, definiţie, panseu liric, axiomă, joc de cuvinte, ori mai explicit, mai desfăşurat, pe măsura ideii pe care-o conţine, aforismul are o singură finalitate: să trezească o stare de spirit. Într-o virtuală arcă a lui Noe, Constantin Vlaicu ar îngrămădi câte un pic din înţelepciunea lumii, o educaţie sănătoasă, o morală fără cusur, filonul estetic din fibrele intime ale omului, precum şi categoriile morale: binele, adevărul, cinstea, corectitudinea şi, nu în ultimă instanţă, iubirea.

Constantin Vlaicu este un privilegiat. El ştie că nu e niciodată singur, că undeva, îl veghează prietenul său, îngerul din singurătate, însoţitorul, bodyguardul, veghetorul, sfătuitorul, vestitorul, împărţitorul de haruri de la Duhul Sfânt, cel care-i răspunde la întrebările nepuse, sau tace exact atunci când trebuie, ceea ce e o adevărată artă.>>>>>Cezarina Adamescu:,,Picături de cleştar”

Iulian Negrilă:,,O CARTE DE EXCEPŢIE”

Apariţia unei cărţi este o adevărată sărbătoare. Dar, când e vorba de una ce cuprinde date şi consideraţii despre M. Eminescu, ea este ceva mai mult – este un eveniment de mare importanţă istorico-literară.

Cartea A sosit Domnul Eminescu, a apărut cu ocazia împlinirii a şaisprezece decenii de la naşterea marelui nostru poet, la Editura Gordian din Timişoara, având ca redactor coordonator pe cunoscutul scriitor Nicolae Danciu Petniceanu, un om cu suflet frumos şi împătimit de literatură, este într-adevăr un eveniment de importanţă naţională.

Volumul se constituie într-o voluminoasă monografie de peste 700 de pagini, format A4, a revistei „Eminescu” apărută între 2000 – 2008. Monografia are mai multe părţi. Prima este dedicată lui M. Eminescu. Sunt reproduse mai multe poezii eminesciene mai puţin cunoscute, cum sunt: Un singur Dumnezeu !, Răsai asupra mea, E un popor ! o limbă etc.

Următoarea secvenţă cuprinde poezii dedicate marelui poet, semnate de Mariana Sperlea, Miron Ţic, Mihai Prepeliţă, Grigore Vieru, Corneliu Vadim Tudor etc. Această parte e urmată de mai multe articole prin care sunt exprimate cele mai frumoase şi competente gânduri despre Eminescu, ce se constituie în adevărate studii istorico-critice. Ele sunt semnate de personalităţi importante ale vieţii noastre cultural-literare, de la G.I. Tohăneanu, Petru Rezuş, Iulian Negrilă, Gh. Luchescu, Bianca Negrilă, la Cornel Boteanu şi Pantelimon Cristescu.>>>>>>Iulian Negrilă:,,O CARTE DE EXCEPŢIE”

Pavel Panduru:,,Dor de Artur Silvestri”

La un an de la trecerea lui Artur Silvestri la Domnul, după ce a strălucit ca o puternică stea asupra noastră, luminând şi iluminându-ne sufletele, ne doare inima şi sufletul pentru această pierdere – deoarece a devenit al nostru şi noi începusem să fim ai lui.

De aceea ne lipseşte Omul asemănător supraomului lui Nietzsche, însă cu multă bunătate creştină.

Ne lipseşte vocea puternică, autoritară şi în acelaşi timp caldă, cu îndemn spre iubire şi fapte bune după model eristic.

Ne lipseşte vocea şi personalitatea care să lupte împotriva celor care ne terfelesc istoria într-un mod josnic, care ne batjocoresc tradiţiile şi sfinţenia vieţii neamului.

Ne lipseşte vocea care ne transmitea acel mesaj tainic ce ne da puterea să trăim şi să existăm ca neam.

Ne lipseşte vocea care ne îndeamnă să ne respectăm strămoşii şi Sfânta Tradiţie – arătându-ne că nu suntem singuri.

Ne lipseşte vocea care ne-a învăţat taina persoanei într-o Românie tainică.

Ne lipseşte omul duhovnicesc cu evlavia, smerenia, bunul simţ şi faptele bune – ca cel mai de preţ dar de la Dumnezeu.

Ne lipseşte cei care, cât a trăit, n-a trăit pentru el, ci pentru ceilalţi – după model eristic.

Ne lipseşte Omul mare care iradia lumină, bucurie, fericire – fiind simbol pentru românii adevăraţi.

Ne lipseşte personalitatea culturală, savantul enciclopedist care, ieşit din înţelepciunea populară, a fost un experiment al sufletului şi cugetului românesc, o coloană de lumină a culturii şi credinţei neamului nostru, dedicat binelui colectiv. A fost o adevărată lecţie pentru urmaşi, rămânând un exemplu şi model de urmat pentru români – suflete luminate.

Nu-l vom uita niciodată.

În veci fie pomenirea lui şi amintirea lui din neam în neam!

Prof. Pavel Panduru,

Prigor 24.12.2009

NICOLAE DANCIU PETNICEANU:,,Mihai Eminescu–între asasinat şi moarte naturală!”

Mihai Eminescu – Martir al neamului românesc! –

(CONTINUARE DIN NUMĂRUL TRECUT)

Serviciile de informaţii ale Imperiului Austro-Ungar aflaseră câte ceva despre scopul real al Societăţii „Carpaţi”, în consecinţă voiau amănunte despre mişcarea în timp şi spaţiu a membrilor ei, inclusiv infiltrarea de agenţi şi folosirea persoanelor de încredere. Persoană de încredere era şi Titu Maiorescu, filogerman şi prietenul ambasadorului austriac la Bucureşti. Acesta din urmă avea misiunea de-a contracara acţiunile Societăţii „Carpaţi” şi, în final, de-a o deconspira şi destrăma. (Serviciile secrete asutro-ungar adunau date pentru cartoteca persoanelor suspecte şi urmărite de activitate antidualistă. O cunoştinţă mai veche, cu fişă în cartoteca lor era şi poetul român Mihai Eminescu, fişă întocmită încă de pe vremea când Poetul Naţional fusese student la Viena. În anul 1870, studentul Mihai Eminescu publicase în „Federaţiunea” de la Pesta (redactor-şef Alexandru Roman, viitor profesor universitar) articolele: „Să facem un congres” (e vorba de congresul studenţesc de la Putna, din 15 august 1871), în care pleda cu argumente pentru necesitatea imperioasă a solidarităţii românilor de pretutindeni, apoi în articolul „În unire e tăria” (semnat cu pseudonimul Varro) atacă virulent fundamentele şovine ale constituţiei dualismului austro-ungar (Dicţionarul General al Literaturii Române, Academia Română, Bucureşti, 2004, pag. 39 – 40).

Şi mai ştiau aceste servicii că revizorul şcolar Eminescu Mihai, în toamna anului 1875, a introdus clandestin în Bucovina o broşură – pe fundul geamantanului plin de cărţi – în care se demasca ocupaţia de un veac a Bucovinei de către Austria)… Prin urmare, spionajul austriac de la ambasada din Bucureşti îl aveau în vizor pe Eminescu, ca pe un rival important, de care trebuia să se ocupe informativ-operativ pentru a-l face inofensiv).

Titu Maiorescu îi cere lui Ion Slavici, cetăţean austro-ungar (nu renunţase la cetăţenia dualismului austro-ungar şi nu ceruse dobândirea cetăţeniei române), să se infiltreze în Societatea „Carpaţi” şi să-i comunice tot ce se petrece în interiorul ei. Ion Slavici, caracter labil, cu o situaţie familială precară (soţia, Ecaterina-Cătălina, unguroaică, frivolă, în relaţii dubioase cu episcopul catolic din Bucureşti), cu un cumnat, Vancu (rubedenia compozitorului George Vancu, din Lipova, din veacul următor), funcţionar superior în Ambasada austro-ungară, se afla la mâna lui Maiorescu, un Maiorescu atotputernic, care îi facilitase mai multe slujbe în Bucureşti, aşadar Ion Slavici se dovedise un bun executant. >>>>>>NICOLAE DANCIU PETNICEANU:,,Mihai Eminescu–între asasinat şi moarte naturală!”

N.D.Petniceanu:,,Sărbătoarea Sfântului Eminescu”

Societatea literar artistică „Sorin Titel” din Banat, timp de un an de zile, a trudit şi pregătit aniversarea zilei de naştere a Sfântului Mihai Eminescu, sub genericul binecuvântat „Eminescu – 160″.

Preşedintele Societăţii, N.D. Petniceanu, sa-a bucurat de sprijinul unor colegi, cărora ţine şi pe această cale să le mulţumească: Ignea Loga, Rodica Pop, Mariana Sperlea, Ica Voştinaru, Silviu Lombrea (moţ de la Giarmata-Vii de Timiş), Alexandru Nagy (editor şi tipograf), Iancu Panduru (primar de Mehadia), Costel Vlaicu şi prof. dr. Iulian Lalescu (colegi de redacţie la „Vestea”), prof. Gruia Cincheză, de la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg”. Gândurile mele de adâncă recunoştinţă se îndreaptă şi spre domnişoara Alina Păcurariu, din Lugoj, cu sprijinul căreia efectiv s-a pregătit pentru tipar „A sosit Domnul Eminescu” (monografia revistei „Eminescu” şi revista „Eminescu”, număr omagial. Pe lângă aceste două lucrări, s-au tipărit 160 de cărţi poştale şi acelaşi număr de calendare (minuscule) cu chipul Poetului Naţional şi cu versuri din creaţia sa.

La data de 15 ianuarie 2010, pe clădirea Bibliotecii din Timişoara, Cartierul Fabric, (Str. C. Negruzzi 1) s-a montat placa aniversară „EMINESCU – 160″, cu sprijinul d-lui C. Sperlea (soţul poetei şi pictoriţei Mariana Sperlea), iar la ora 14,00, placa a fost dezvelită de către profesorul universitar Gheorghe Luchescu şi prof. Rodica Pop, poetă, directorul Clubului Cultural „Mihai Eminescu” din Timişoara. Sfinţirea plăcii s-a făcut în prezenţa unui numeros public, de către un sobor de preoţi, în frunte cu părintele IOAN BRÂNZEI, membru de onoare al Societăţii „Sorin Titel” din Banat, publicist, sponsorul multor acţiuni culturale ale Societăţii de-a lungul anilor. În final, profesoara Rodica Pop a depus o coroană de flori, iar actorul George Lungoci a recitat poezia „Noi nu avem morţi” de Zaharia Bârsan.

Invitaţii Societăţii, peste 25 (douăzeci şi cinci de persoane) ne-am deplasat cu maşinile puse la dispoziţie de colegul SILVIU LOMBREA în localitatea Dumbrăviţa, unde întregul alai era aşteptat de către primar, secondat de preotul ortodox din localitate şi de către poeta Mariana Sperlea. Aici s-a realizat o slujbă religioasă la monumentul MIHAI EMINESCU, s-a depus o coroană de flori şi s-au expus alocuţiuni din partea profesorului Gheorghe Luchescu şi N.D. Petniceanu. A răspuns domnul Szilagyi Geza, primar al comunei Dumbrăviţa, de data aceasta înfăşurat în tricolorul românesc. Domnul primar a oferit diplome de merit unor personalităţi care s-au remarcat pe parcursul anilor în colaborarea cu şcoala şi primăria din localitate. După o „cupă” de tărie, întregul alai şi-a continuat drumul spre Căminul Cultural din satul Giarmata Vii, reşedinţa domnului Silviu Lombrea şi a familiei sale.>>>>>N.D.Petniceanu:,,Sărbătoarea Sfântului Eminescu”