N.D. Petniceanu : ,, S-a stins un far românesc”

S-a stins lumina LUMINÃTORULUI, GLIGOR POPI, în ultima zi din ianuarie 2008, lumina românilor din Banatul sârbesc, din oraşul Vârşeţ, oraş cândva românesc.
L-am cunoscut, în graniţa românã, în Punctul de Control Frontierã Moraviţa (rutier), într-o vreme când sâmbãtã de sâmbãtã, în „Ficia” sa (maşina Zastava, una modestã) cãlãtorea, însoţit de doamna sa, doamna Ileana, cãlãtorea la bãnãţenii lui dragi (avea în Timişoara familia surorii sale), aducea ziarul Libertatea şi revista Lumina, în limba românã, editate la Vârşeţ şi la Panciova.
Din aceste publicaţii, şi altele în limba românã, pãstram contactul cu mediul românesc din Iugoslavia, ştiam cum o duc, în orice caz o duceau mai bine decât românii din România, ei, fãrã prejudecãţi, aveau paşapoarte şi libertatea de-a cãlãtori în Vest. Apoi magazinele lor erau burduşite cu mãrfuri de calitate, în mare parte importate. Ei de ei cãlcau, vorba aceea pe banane şi portocale, în timp ce la noi se aflau doar la Cantina Partidului Unic. Dacã beneficiau de aceste importante avantaje, în schimb erau lipsiţi de drepturi de altã naturã, cu precãdere românii din Valea Timocului nu aveau bisericã, nu aveau şcoalã, nu aveau presã în limba românã, nu aveau o viaţã româneascã, dupã care tânjeau, se plângeau, se cãinau, însã nu-i lua nimeni în seamã.
De fiecare datã, domnul profesor Gligor Popi şi doamna sa se întorceau acasã, la Vârşeţ, pe Iaşa Tomici 7/a duminicã dupã amiazã, spre searã, aveau portbagajul ticsit cu cãrţi în limba românã, aveau un cult pentru: Eminescu, Coşbuc, Alecsandri, Creangã, Slavici, Goga şi alţi corifei şi fãurari de limbã şi simţire româneascã. Cãrţile le dãruia elevilor de la Academia Pedagogicã din Vîrşeţ, unde era profesor. Eminescu şi confraţii sãi erau „prohibiţi” la export, dar semnatarul acestor rânduri, dascãl de românã, închidea din ochi…
Prin intermediul domnului prof. Gligor Popi i-am cunoscut pe scriitorii: Avramescu, Ion Bãlan, Balica, Slavco Almãjan, Condali, pe profesorul folclorist Gheorghe Lifa din Uzdin (aşa cum, prin acelaşi intermediar, îl voi cunoaşte, mult mai târziu, pe Vasile Barbu, din Uzdin, azi un nume spiritual…), pe studenţii Petru Cârdu şi Ion Flora (studiau în România), ambii poeţi importanţi în cultura românã. La trecerea frontierei de stat a României recunosc cã am închis din ochi la cãrţile, revistele (literatura era prohibitã…) pe care cei de mai sus le cãrau în şi dinspre România. Mea culpa…
Domnul profesor Gligor Popi a scris cãrţi despre istoria românilor din afara graniţelor României, a scris şi tipãrit cãrţi despre problemele lor, adesea spinoase, realizând prin aceasta un cult al vieţii româneşti de pretutindeni, pãstrând ambianţa mediului românesc, pe când Banatul fusese un Banat istoric.
La trecerea frontierei de stat era la „index”, trebuia raportatã intrarea şi ieşirea din ţarã a profesorului Gligor Popi, ştiam şi nu prea ştiam de ce anume, voi afla mai târziu, prin intermediul colonelului Achim (de la Bucureşti, telefon 555, fir guvernamental): Gligor Popi avea la Paris un frate, pare-se mai în etate decât el, care fusese un legionar de marcã în Banatul istoric. Se cãuta prin controlul şi raportarea sa la telefon, pentru a se împiedica intrarea în ţarã de literaturã legionarã. Profesorul nu s-a ocupat cu aşa ceva, cum sa ocupat regizoarea de la Teatrul Naţional din Timişoara. Marietta Sadova, un nume în teatrul românesc, fãcuse temniţã pentru o nenorocitã de carte, în fond una inofensivã… (Fusese la Paris şi adusese o carte de la Emil Cioran.)
Mai adaug un lucru demn de reţinut: uşa casei domnului profesor Popu a fost în permanenţã deschisã pentru românii din România, atât înainte cât şi dupã decembrie 1989. La el în casã ai gãsit, cãlãtorule, un pat, o farfurie de hranã caldã, chiar şi un dinar, sub formã de împrumut, adesea nu s-a reînturnat împrumutul, cum nu l-au mai înturnat scriitorii Damian Ureche şi Ion Marin Almãjan în aprilie 1995, pentru cã profesorul l-a refuzat, iar Damian Ureche a dat ultimul sãu mare recital poetic în casa de pe uliţa Iaşa Tomici 7/a. De toate mã fac „vinovat” pentru cã toţi vizitatorii români erau trimişi pe Iaşa Tomici 7/a de ofiţerul şi fostul ofiţer grãnicer, semnatarul acestor şiruri promemoria.

Domnul profesor Gligor Popi a fost membru de onoare a Societãţii literarartistice „Sorin Titel” din Banat. Prin moartea sa, românii de pretutindeni au pierdut un far cãlãuzitor. Mi-e dor de dumneavoastrã, domnule Profesor Gligor Popi…

N. D. PETNICEANU, membru fondator al Ligii de prietenie “Româno-sârbe”
Mehadia, 31 ianuarie 2008

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: