Nicolae Danciu Petniceanu:,,O placă comemorativă pentru Şargu!”

În februarie trecut, profesorii Gruia Cincheză, Iulian Lalescu de la liceul Nicolae Stoica de Haţeg din Mehadia şi scriitorul N.D:P. au fost solicitaţi de televiziunea Timişoara, post naţional (Programul II, redactor Vasile Bogdan) de-a participa în Iablaniţa şi Mehadia pentru realizarea unui filmuleţ închitat evenimentelor istorice premergătoare lui 1 Decembrie 1918 – Unirea cea Mare cu Patria Mumă.

În Iablaniţa, la cererea lui NDP, s-a filmat Casa parohială şi placa de pe faţadă, ce amintesc de părintele Gheorghe Tătucu, zis Popa Gioca, zis Popa Voinicu, zis Popa Viteazu – un mare luptător pentru reîntregirea pământului românesc, senator şi prieten cu Nicolae Iorga.

Apoi, la cererea aceluiaşi NDP, s-a filmat şcoala din Iablaniţa, unde în 15 martie 1918, ungurii au sărbătorit în sala festivă Ziua Ungariei, cu oaspeţi de la Herculane, Orşova, ba chiar şi de la Maco şi Sopron, localităţi aflate pe teritoriul Ungariei. Bal cu confetti, cânta orchestra de corzi Kopas de la restaurantul Ozonici din Orşova.

Ungurii petreceau în şcoală, având amfitrioni pe notarul Augustin Martzi şi învăţătoarea Silvia Banfy, pe şeful de jandarmi Atanaszy, iar afară, în stradă, câţiva iblăceni, sub înrâurirea părintelui Gh. Tătucu, au vopsit şcoala în culorile stindardului român… Au urmat anchete şi arestări, au fost arestaţi şi bătuţi, trimişi pe front în linia I-a iblăcenii: Nica Trailovici zis Brabete, Niţu Trailovici zis Molan, Petru Terfeloagă zis Floşea şi Ilie Badea zis Toalceş… Preotul Tătucu, însoţit de preoteasa Constanţa, dispăruse dincolo de Muntele Domogled, va ajunge în Ucraina, la Darniţa, unde va face propagandă pentru formarea unei unităţi de voluntari români, care va porni la atac pentru reîntregirea României Mari. Popa fusese condamnat la moarte în contumacie, se puseseră pe capul său 3000 de galbeni împărăteşti.

S-a filmat şi în Gara Iablaniţa. Pe acolo, pe unde fusese în primăvara lui 1918 un imens depozit de alimente, ferotane şi textile. În depozit zăceau butoaiele cu untură, saci de zahăr şi orez, făină nula şi mălai clasa I-a, putini cu brânză, şoncuri peste şoncuri, slăini, mezeluri şi alte bunătăţi, apoi covoare, blănuri, haine scumpe şi în rest fel de fel de materiale de construcţii până la fier laminat pentru pantă la căruţă. Toate erau captură de război. Pe de altă parte, lumea din Iablaniţa, nevoiaşă, sărăcită în vreme de război, pe lângă foamete, suferea de boli grave, pelagra făcea ravagii.

Între iablaniceni se aflase unul de 29 ani, Alexandru şargu, fecior de ţărani, necăjiţi şi amărâţi, care, aflat într-o relaţie tainică cu haiducul Pătru Mantu („cazat” la Grota haiducilor din Herculane) a răsculat satul, a imobilizat grupa de pază de la tunel şi de la depozit (vreo opt jandarmi cu pene la clop), ţăranii au venit cu carele, au spart depozitul şi au cărat tot ce puteau căra din hambare.

În cele din urmă, a sosit un detaşament de honvezi (grăniceri) de la Orşova, şi mai marele lor a dat ordin ca în 48 de ore să fie prins răufăcătorul Alexandru şargu. Întotdeauna s-a găsit un trădător printre români! şargu fusese prins într-o colibă din Dealul Patalaşca şi în alte 24 de ore, în faţa copiilor de la şcoală, a cadrelor didactice (Gheorghe Jurchescu şi Petre Stroiescu), fusese spânzurat în faţa casei sale de un dud. şargu cu gâtul în laţ mai apucase să strige: „Trăiască România Mare! Moarte ungurilor!”

Ce părere aveţi domnule primar Victor Terteleacă? Nu merită acest erou din satul dumneavoastră o placă comemorativă?! Ba bine că nu! Unde a fost casa lui şargu? Întrebaţi-l pe fostul meu coleg de şcoală, Sămăn, ginerele lui Pătru Răda. şi unul şi altul români cu sufletul în buză pentru pământul românesc.

Nicolae Danciu Petniceanu

Cetăţean de Onoare a Comunei Iablaniţa (Caraş-Severin)

Mehadia, 13 martie 2008