Nicolae Danciu Petniceanu:,,Un veac de cultură şi tradiţie ortodoxă la Mehadia, Caraş-Severin”(III)

Vizite canonice

l Mitropolitul Andrei de Şaguna (1809 – 1873), mitropolit în Transilvania şi Ungaria, a vizitat parohia Mehadia în anii 1857 şi 1866. Graţie strădaniei sale reşedinţa episcopiei este adusă de la Vîrşeţ la Caransebeş, unde există şi astăzi, în anul 1865.

Mitropolitul Şaguna a fost un important cărturar de origine aromână, cu studii de drept şi teologie, profesor şi membru al Academiei Române, cu relaţii şi influenţe benefice pentru neamul românesc. Printre multele sale realizări spirituale pentru români se circumscriu: a ridicat cursul teologic de la 6 luni la doi ani, apoi la trei ani, a constituit numeroase fonduri pentru bisericile sărace, pentru zidirea catedralei de la Sibiu, pentru ajutorarea preoteselor văduve, a înfiinţat tipografia arhiediecezană (1850), sub oblăduirea sa s-au ridicat o mulţime de biserici şi şcoli, a deschis o secţie pedagogică pentru pregătirea învăţătorilor la Seminarul de la Sibiu, a fondat ziarul „Telegraful Român” (1853), de la Sibiu, şi „Asociaţia transilvană” (1861) al cărei preşedinte a fost. A scris o sumedenie de cărţi, din care amintim: „Elementele dreptului canonic al bisericii răsăritene”, „Manual de studiu pastoral”, „Târcuiala evangheliilor în Duminicile Învierii”, „Instrucţiuni pentru profesorii şi duhovnicul din Institutul arhidiecesan pedagogic-teologic” etc.

l Episcopul Ioan Popazu al Episcopiei Caransebeşului (1865 – 1889), a vizitat parohia Mehadia în două rânduri: 11 noiembrie 1865 şi la 25 septembrie 1877; ultima oară a celebrat o căsătorie.

Primul episcop al diecezei Caransebeşului, aidoma mitropolitului Andrei baron de Şaguna, a semănat multiple fenomene şi instituţii culturale, amintim: a fondat Institutul Teologic (1865), a înfiinţat Conferinţele învăţătorilor (1866), a fondat şi Institutul Pedagogic (1876), a înfiinţat Tipografia diecezană şi publicaţia „Foaia Diecezană” (1886), a creat o „Junime” la Caransebeş, folosindu-se de Titu Maiorescu (nepot de soră) şi de doctorul Constantin Popasu, de asemenea nepot, cel ce tratase pe Eminescu într-o clinică din Viena.

Episcopul Ioan Popazu şi doctorul Constantin Popazu, profesor şi medic la Institutul Teologic-Pedagogic, supranumit „Cuib de vulturi”, au procurat din Bucureşti operele literare ale clasicilor români, realizând o bogată bibliotecă pusă la dispoziţia tinerilor „vulturi”, pentru a deveni candele pe cărările dezrobirii naţionale româneşti, preoţi şi învăţători în satele bănăţene.

l Episcop Iosif Traian Badescu (1858 – 1933), întâiul episcop cu sorgintea în Banat de Caraş, băştinaş din Şopotul Vechi, cărturar important cu studii de drept la Budapesta şi studii teologice la Cernăuţi, unde şi-au susţinut şi doctoratul în teologie. Părintele episcop Iosif Traian Badescu fusese directorul Institutului Teologic – Pedagogic într-o vreme anevoioasă pentru satele româneşti din Banat, când Legea contelui maghiar Apponyi făcea ravagii în ceea ce priveşte maghiarizarea forţată a românilor. Episcopul prin „vulturii” săi a ţinut piept acestei legi draconice, inumane, privind deznaţionalizarea etnicilor români. De numele episcopului Badescu se leagă existenţa întâiului Calendar creştin român din cultura noastră.

Vizitele sale canonice sunt încrustate pe răbojul vremii în anii 1922 şi 1923, însoţit adesea de doctorul Constantin Popazu, cu care se afla într-o relaţie de amiciţie.

l Mitropolitul doctor Nicolae Corneanu, mitropolit al Banatului, părintele spiritual al scribului acestor şiruri izvodite din suflet creştin pentru suflet creştin, de la Porţile Caraşului nostru.

Părintele mitropolit dr. Nicolae Corneanu, fiul preotului Liviu şi al preotesei Elena, născută Oprea (nume indo-european, străvechi, însemnând mai sus de sus, ce şi-a pus amprenta pe destinului noului-născut), viitorul savant, membru al Academiei Române, scriitor şi membru al Uniunii Scriitorilor din România.

Mitropolitul Banatului nostru drag şi sânt, componentă a pământului românesc, de la Nistru până la Tisa, zisa Poetului Naţional, are o operă literară cu implicaţii educative religioase şi laice neegalabile până în prezent. Iată câteva titluri: „Ieşit-a Semănătorul” (culegere de predici), „Temeiurile învăţăturii ortodoxe”, „Învăţătură ortodoxă despre mântuire”, „Studii patristice”, „Patristica mirabilă…” (pagini din literatura primelor veacuri creştine) „Scara / Ioan Scăraru”, „Viaţa şi petrecerea Sfântului Antonie cel Mare”, „Biserica românească din nord-vestul ţării în timpul prigoanei hortyste”.

Această de pe urmă carte a apărut la Editura Institutului Biblic şi de misiune a Bisericii Ortodoxe Române (Bucureşti, 1986), ea este un probatoriu şi în acelaşi timp un rechizitoriu damnabil despre atrocităţile comise de hortyştii şi şovinii extremişti maghiari în perioada ocupaţiei maghiare a Ardealului de Nord, crimele abominabile comise în Moisei, Trăznea şi Ip, unde au pierit copii, bătrâni şi femei gravide pe considerentul că erau români. Sunt imagini privind devastarea bisericilor ortodoxe şi profanarea cimitirelor, schingiuirea şi uciderea preoţilor noştri, care au pierit în chip de lumânare şi nu au îngenuncheat în faţa călăilor unguri.

Mitropolitul Nicolae Corneanu a făcut o vizită canonică în parohia Mehadia în anul 1972, este aşteptat şi dorit să revină pe aceste meleaguri patriarhale cu urme de ortodoxism şi istorie veche românească scrijelate pe crestele munţilor cărunţi.

O vizită canonică a făcut şi Î.P.S.S. episcop Lucian Mic în vara trecută, 2007, în miezul lui Cuptor, când a slujit în altarul sfintei biserici şi în final a încredinţat cheile parohiei părintelui Ciprian. Când pronunţ numele măritului episcop Lucian Mic, sub cerul pleoapelor îmi răsare chipul apostolic al Episcopului Inocenţiu Micu Klein, baron de Sadu, martirul cauzei naţionale româneşti, în Veacul Luminilor.

În motivaţia simpozionului propus de părintele Ciprian se vorbeşte şi de venerarea celor 30 de ani de la restaurarea picturii interioare a bisericii ortodoxe române din Mehadia. Această formulare mă poartă cu gândul la slujirea bisericii noastre, între anii 1900 şi 1910, de către vajnicul preot Constantin Dure, despre care ştim că a ajuns apoi protopop la Orşova şi mai ştim că pe aceste meleaguri cu aură legendară s-a născut fiul său Diodor Dure, care a urmat şcoala la Mehadia, apoi studii înalte de pictură la Praga şi la Londra, ajungând unul din marii pictori ai Banatului şi ai neamului românesc. Pictorul Deodor Dure este creatorul picturii miniaturistice din arta românească.

Este prea adevărat că nu toţi preoţii care au slujit în altarul bisericii din Mehadia au fost publicişti şi scriitori, părinţi de copii celebri, însă ştiu că domniile lor, în altar şi în amvon, prin cuvântul lor, prin predicile lor au slujit limba românească, au creat viaţă românească, au contribuit fără reticenţe la păstrarea identităţii fiinţei naţionale, aşa cum a făcut preotul Iosif Coriolan Buracu şi cum a făcut în anii de pe urmă părintele Constantin Grozăvescu. Glasul muzical al părintelui Puiu Grozăvescu nu a fost egalat de alt preot din zonă, poate doar de regretatul preot Traian Nemoianu, care a slujit parohia din Petnic, după preotul Ioan Chendi, luptător pentru făurirea României Mari.

Când îl auzeam pe părintele Gzozăvescu interpretând „Cântarea cântărilor”, creaţia sa muzicală, aveam impresia că aud glasul celebrului tenor lugojean Traian Grozăvescu, rubedenia sa onomastică.

Să nu uităm că în parohia Mehadia, înaintea lui Iorga, a poposit Octavian Goga în drumul său, în vara lui 1937, spre Borlovenii-Vechi, însoţit de doctorul Ioan Ţeicu, de ziaristul Nichifor Crainic şi de colonelul Romulus Boldea, fiul marelui preot Boldea. Poate atunci, poate altădată, poetul „pătimirii noastre” a declamat:

„Nu uita că eşti român

Căci, acolo-n deal, la tine-n sat

Popa Ioan te-a botezat

Şi lelea Stanca te-a purtat

Un an la sân.

Nu uita că eşti român

Căci rădăcinile de veacuri

Stau înfipte în ogor

Şi nu le poate smulge

Un viscol trecător.

Nu uita că eşti român

Căci tatăl tău a fost cioban,