Archive for Ianuarie 2009

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mihai Eminescu precursor al unităţii naţionale”

Ianuarie 29, 2009

pt-site-ndpMihai Eminescu a militat statornic pentru înfăptuirea unui ideal: unitatea spirituală a românilor de pretutindeni. Exegeţii vieţii şi operei Poetului naţional începând cu Titu Maiorescu, C-tin Dobrogeanu Ghera, Nicolae Iorga, Garabet Ibrăileanu, Perpessicius, Şerban Cioculescu, Dimitrie Caracostea şi alţii, au omis din variate motive să facă o analiză exhaustivă pro-domo cu privire la activitatea laborioasă a ipoteşteanului în ceea ce priveşte realizarea acestui ideal. Pe acest tărâm, Mihai Eminescu a avut un singur înaintaş şi în acelaşi timp contemporan: eminescu2Iulian Grozescu, poet şi ziarist, precursor al românismului – al naţionalismului de bun augur – străin de tarele xenofobismului exacerbat. Iulian Grozescu era redactor-prim la revista „Familia”, care, în vremea aceea, apărea la Pesta, având ca proprietar şi director fondator pe Iosif Vulcan. În paginile „Familiei”, Iulian Grozescu şi-a publicat o parte din creaţia sa militantă (poezii, nuvele, traduceri, eseuri, etc.), revista ajungând şi în biblioteca Gimnaziului din Cernăuţi precum şi în casa profesorului Aron Pumnul, dascălul care grija de creşterea şi educaţia elevului Eminovici Mihail, fiul căminarului Eminovici din Ipoteşti. Prin intermediul „Familiei”, Eminescu a luat contact cu Grozescu, cu creaţia sa şi în acest mod ajunge să trăiască din fragedă juneţe sentimentul înălţător că românii de pretutindeni sunt înfrăţiţi având aceeaşi limbă şi acelaşi arbore genealogic, ei, românii, deosebindu-se doar geografic, faptul că trăiesc vremelnic sub stăpâniri străine şi că important ar fi, deocamdată, să se refacă unitatea lor pe plan spiritual.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mihai Eminescu precursor al unităţii naţionale”

Anunțuri

Prof.Dr.Iulian Lalescu:,,Marea Unire şi biserica”

Ianuarie 29, 2009

iulicaLa 1 Decembrie 2008, românii de pretutindeni, din ţară şi din afara graniţelor geografice, sărbătoresc 90 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia, când, sub conducerea înţeleaptă a Regelui Ferdinand întregitorul s-a realizat România Mare. Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an providenţial. La 27 Martie 1918 Basarabia – lacrima neamului românesc – revenea la Patria Mamă; la 28 Noiembrie 1918 era rândul Bucovinei – cu obcinele şi mănăstirile sale -, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia – devenită capitală de suflet a neamului românesc – să se realizeze unul din visele seculare ale naţiunii române, desăvârşirea statului naţional unitar, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.1-decembrie-19182

Alba Iulia, mândrul oraş transilvan, mai fusese martora unor evenimente de seamă ale istoriei şi culturii române. Aici, realizase Mihai Viteazul, la 21 Octombrie 1599, prima Unire politică a celor trei Ţări Româneşti; tot aici a apărut, la 20 Ianuarie 1648, Noul Testament de la Bălgrad al mitropolitului Simion Ştefan. La Alba Iulia au suferit martiriul, la 28 Februarie 1785, Horia şi Cloşca şi tot aici, vor fi încoronaţi, la 15 Octombrie 1922, Regele Ferdinand şi Regina Maria, ca primii suverani ai României Mari.

Multe spirite luminate au pregătit actul istoric de la 1 Decembrie 1918.

Vom relata, în cele ce urmează, un fragment din cuvântarea lui Nicolae Titulescu, ţinută la Ploieşti la 4 Mai 1915, şi intitulată România nu poate fi întreagă fără Ardeal.>>>>Prof.Dr.Iulian Lalescu:,,Marea Unire şi biserica”

N. D. Petniceanu:,,Nichita Stănescu şi bănăţenii”

Ianuarie 29, 2009

ndpÎn decembrie trecut s-au împlinit 75 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu, blondul născut dintr-o rusoaică şi un român, într-o mahala de Ploieşti.

O moştenise pe mama sa, Tatiana Stănescu, născută Cereaciukina, fiica unui general alb (Nikita Vasilievici Cereaciukin), fugit cu întreaga familie din Rusia, după războiul civil, în Turcia şi de aici la Constanţa, apoi la Ploieşti. Nichita Stănescu cânta la pian şi desena frumos, aidoma mamei sale.nichita-stanescu

Nichita Stănescu face parte din constelaţia marilor poeţi din România, contemporani cu el, precum: Arghezi, Blaga, Eftimiu, Labiş, Sorescu etc. între ei, singurul fusese nominalizat la Premiul Nobel de către Academia Regală Suedeză, în 1979, cum nominalizat, dintre literaţi, mai fusese la vremea sa (1914) Titu Maiorescu.

Nu a luat Premiul Nobel, l-a luat concurentul Jorge Luis Borges (romancier), în schimb dobândise premiul academiei Române (1980) pentru volumul de versuri „Epica Magna”.

Toate acestea sunt consemnate de biografii săi şi de critica literară, nu sunt consemnate însă unele fapte care l-au condus la moarte! Despre aceasta doresc să-mi informez cititorii „Vestei”.

Unii lideri literaţi au profitat de faptul că Nichita Stănescu avea cultul prieteniei, cum nu-l avea orişicine! El, Nichita Stănescu, adesea zicea: „A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger!” În consecinţă, autorul „Necuvintelor” şi al celor „11 elegii” (în realitate erau 12 elegii!), se lăsa uşor curtat şi ademenit de colegi de drumeţie şi agape.>>>>N. D. Petniceanu:,,Nichita Stănescu şi bănăţenii”

Gheorghe Mirulescu:,,Trăiască România Mare!”

Ianuarie 29, 2009

mirulescu1La 1 Decembrie 1918, în sala Cercului Militar din cetatea Alba Iulia, s-a ţinut Marea Adunare Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi Părţile Ungurene, unde au participat delegaţii convocaţi prin manifestul din 20 noiembrie 1918 al Marelui Sfat Naţional Român din Arad.steagul-de-la-darnita-1918

Adunarea a fost deschisă de dr. Ştefan Cicio Pop, preşedintele Marelui Sfat, urmat de fruntaşi ai mişcării naţionale pentru unire printre care Vasile Goldiş cel ce a prezentat adunării proiectul de rezoluţiune, document aprobat cu urale de către toţi delegaţii.

Dintre vorbirile rostite poporului de pe la mai multe tribune ce erau ridicate pe câmpul lui Horea de lângă Cetatea Alba-Iulia, remarcăm pe cea pronunţată de episcopul Miron E. Cristea al Caransebeşului.

După ce face un scurt istoric al existenţei românimii în zona Carpaţilor, cu enumerarea năvălirilor ce au pus la grea încercare populaţia autohtonă, episcopul afirmă:

„V-aş amărî prea tare sufletele şi aş prea întuneca seninătatea acestui frumos praznic naţional, dacă v-aş înfăţişa icoana amănunţită a lungilor noastre suferinţe>>>>Gheorghe Mirulescu:,,Trăiască România Mare!”

Nicolae Danciu Petniceanu: „După douăzeci de ani!”

Ianuarie 27, 2009

nd-petniceanu La 21 decembrie 1988 s-a fondat Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat, sub auspiciile Casei de Cultură a Municipiului Timişoara. Între membrii fondatori se reţin câteva nume: profesorii universitari Richard Sârbu, Virgil Vintilescu, Ion Neaţă, Ivan Evseev, Ion Viorel Boldureanu, profesorii: Ionel Cionchin, Mircea Pora, Mariana Strungă, Marian Pop, scriitorii: Damian Ureche, Adrian Dinu Rachieru, Marius Munteanu, Alexandru Moraru, N. Danciu Petniceanu, preoţii Octavian Trailovici şi Ioan Brânzei, rapsodul Iosif Puşchiţă din Petnic de Caraş-Severin şi alţii.cenaclu1

S-a fixat prima şedinţă pentru 13 ianuarie 1989, când urma să ţină un expozeu profesorul univ. dr. Gh. I. Tohăneanu despre „Limbajul poetic eminescian”. Şedinţa n-a mai avut loc. La intervenţia poetului Anghel Dumbrăveanu, membru în Comitetul Judeţean Timiş al P.C.R. şi din dispoziţia preşedintelui Consiliului Socialist pentru Cultură Timiş Societatea „Sorin Titel” (pe atunci „cenaclu”) a fost suprimată, motivaţia: purta numele unui scriitor socotit decadent, iar preşedintele N.D.P. fusese sancţionat pe linie de partid cu vot de blam cu avertisment pentru atitudine „antipartinică” faţă de instructorul judeţean de partid, un anume Păun.>>>>Nic. Danciu Petniceanu: „După douăzeci de ani!”

Nicolae N. Tomoniu:,,Ultimii soldaţi ai neamului românesc”

Ianuarie 27, 2009

ntomoniuthumbnailCare-i rostul în România neo-vasală de astăzi al urmaşilor vitezei Armate Române, ai cărei soldaţi cântând cu arma în mână „Treceţi batalioane române Carpaţii” făcură România Mare, făcură o Românie „dodoloaţă” şi glorioasă cu mareşali care stăteau la masă, de la egal la egal, cu marii mareşali ai Europei? Cât patriotism mai există acum în pieptul soldatului român după ce Armata Română postdecembristă pierdu Războiul Apărării Neamului pe timp de pace, ajungând o tristă armată de mercenari pusă în slujba familiei marelui Yankeu, a consoartei sale Coana Europa şi a Naţiunilor Unite dându-şi jertfa de sânge prin munţii… Afganistanului? c-giurgincaAm trecut în această toamnă Carpaţii, spre depresiunea Almăjului, cu scopul precis de a sta de vorbă despre patriotismul neamului românesc cu Constantin Giurgincă, fost profesor al Colegiului Militar Liceal „Dimitrie Cantemir” din Breaza.

Profesorul de limba română Giurgincă locuieşte acum la Petnic, sat brăzdat de râul Craiova, o apă liniştită ce şerpuieşte prin depresiunea dintre Munţii Semenicului şi Munţii Amăjului. Dar pe cât de liniştit fu râul de-a lungul mileniilor, pe atât de zbuciumată fu viaţa locuitorilor acestei zone numită Craina Bănăţeană, craina însemnând „margine de ţară”.>>>>Nicolae N. Tomoniu:,,Ultimii soldaţi ai neamului românesc”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Maiorul Oancea şi Revoluţia din Decembrie”

Ianuarie 27, 2009

În rândurile ce urmează doresc să-mi informez cititorii cu nişte fapte istorice necunoscute de Marele Public!timisoara-1989

E vorba de aşa zisa „revoluţie” de la Timişoara. În fond, e vorba de o revoltă populară, spontană, justificată, împotriva lui Nicolae Ceauşescu, prin care întreaga suflare colorată şi necolorată a dorit îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu de la cârma Ţării şi înlocuirea sa cu Ion Iliescu şi cu Cornel Mănescu. Aceste nume au fost scandate de o sută de mii de timişoreni, şi nu numai timişoreni, adunaţi între Operă şi Sfânta Catedrală Mitropolitană.

În balconul Operei, încă din 20 decembrie erau adunaţi oamenii curajoşi, tineri, unii foarte tineri, care au citit proclamaţii şi au cerut: libertate, paşapoarte şi iarăşi libertate. Nu au cerut schimbarea regimului socialist din România.

Era nevoie de un om în uniformă, care să vorbească din balcon, ca prin vorbele sale să atragă de partea mulţimii armata cu tancurile ei, armata împânzise străzile şi înconjurase mulţimea, întinsă între Operă şi Catedrală.

Maiorul Oancea stătea de-o parte, cum stăteau mulţi gură-cască, între care şi semnatarul acestor rânduri, de la suflet pentru suflet creştin. Era în uniformă. Era ofiţer tehnic, pe la un garaj al armatei. Cineva îl împinse de la spate, cineva dintre revoltaţi, dar maiorul Oancea, slab în limbaj şi slab în politică, voia şi nu voia să urce la balcon.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Maiorul Oancea şi Revoluţia din Decembrie”

Mihai Vlădia: ,,Ion Craia – un erou al reîntregirii naţionale”

Ianuarie 27, 2009

m-vladiaÎn lupta pentru făurirea României Mari, sunt cunoscute astăzi numele multor personalităţi demne de toată recunoştinţa noastră. Istoriografia le-a dedicat multă atenţie, viaţa şi activitatea puse în slujba interesului naţional fiindu-ne pe deplin cunoscute. Sunt însă atâţia alţii ale căror merite au rămas prea puţin cunoscute generaţiilor viitoare. Printre aceşti mari uitaţi se numără şi Ion Craia, a cărui viaţă de pribegie şi privaţiuni datorate idealului naţional este, aşa cum remarca la 1932 preotul-colonel Coriolan Buracu: „una foarte frumoasă şi plină de învăţătură pentru generaţiile actuale şi viitoare … ajuns în pribegie n-a uitat nici o clipă de leagănul său şi nici nu şi-a caracterul ferm de almăjan “.

Acest erou uitat Ion Craia, s-a născut în localitatea Rudăria, astăzi Eftimie Murgu judeţul Caraş-Severin, în anul 1864, într-o foarte cunoscută şi respectată familie din zonă, cea a crăionilor.

Viaţa tumultoasă a acestui almăjan o putem împărţi în trei etape şi anume:

– 1864 – 1881, anii copilăriei, educaţiei şi detenţiei la Biserica Albă,

– 1882 – 1914, stabilirea în Dobrogea, după o perioadă de pribegie,

– 1914 – 1918, participarea la Primul război mondial, Războiul Reîntregirii.>>>>Mihai Vlădia:,,Ion Craia – un erou al reîntregirii naţionale”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Domnule general, am onoarea să raportez!”

Ianuarie 27, 2009

ndp-pt-siteAu trecut zece ani de la apariţia cărţii Dumeavoastră, una de excepţie în peisajul literelor române, intitulată „Diplomaţie şi Apărare” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1988).

Opul a fost lansat şi la Biblioteca „Paul Iorgovici” din Reşiţa, graţie inimosului şi onestului director prof. Iosif Imbri, prilej cu care aţi dăruit-o şi aţi acordat autografe, cum e autograful acordat subsemnatului, un modest scrib bănăţean: „Domnului Nicolae Danciu Petniceanu, unui bănăţean de mare suflet şi simţire, care a reuşit să redea în lumea mirifică a cărţii, cartea sufletului nostru.” Semnat: Ioan Talpeş.

Domnule General, cartea dvs. se pliază pe problemele Unirii de la 1 Decembrie 1918. Felicitări! N.D.P.

România la sfârşitul marii crize economice mondiale. Consideraţii politico-strategice (fragmente)i-talpes

Coordonate ale evoluţiei politicii externe româneşti 1918 – 1933

Uriaşa încleştare militară dezlănţuită în vara anului 1914 între două grupări de state imperialiste angajate în lupta pentru reîmpărţirea sau conservarea sferelor de influenţă şi dominaţie a evoluat la dimensiuni şi pe coordonate ce au depăşit cu mult calculele sau previziunile celor care au pregătit-o şi declanşat-o. Într-o derulare halucinantă, în majoritatea cazurilor neprevăzută, ceea ce trebuia să se decidă pe fronturile de luptă între armate s-a transformat treptat într-o teribilă confruntare între popoare, plătită cu sângele a milioane de oameni şi cu sacrificii materiale incomensurabile.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Domnule general, am onoarea să raportez!”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Tribunul din Almăj”

Ianuarie 27, 2009

E vorba de istoricul doctor preot Ion Sârbu, nume de referinţă pentru spiritul de jertfă şi dăruire exemplară, de luptător pentru drepturile politice-naţionale ale neamului românesc, de eliberare de sub jugul stăpânirilor străine.

Vede lumina zilei la 19 februarie 1865 în localitatea almăjană Rudăria, an emblematic pentru Biserica Ortodoxă Română din Banatul istoric, când episcopia din banatul Montan revine la sediul ei firesc, se mută de la Vârşeţ la Caransebeş, în umbra Muntelui Mic, în oraşul cu trei ape şi cu trei închisori pentru românii răzvrătiţi împotriva imperiului.

Arborele familiei Sârbu din Rudăria înseamnă un număr de cinci generaţii de preoţi, prima generaţie s-a stabilit în Almăj în vremea războiului austro-turc, 1637 – 1639, când armatele austriece s-au retras din Oltenia, după un sejur de două decenii şi mai bine. Se refugiază în Banat câteva sute de familii de olteni, în mare parte preoţi şi învăţători, cum au fost şi familiile de renume: Diaconu Loga, Marcu Brâncoveanu, clanul Bredicenilor şi, în fine, familia preotului Sârbu. Aceasta de pe urmă îşi avea obârşia în Vânjul-Mare, conform cercetărilor întreprinse de istoricul Sârbu.

Preotul istoric doctor Ion Sârbu reprezintă, vorbind metaforic, latura triunghiului spiritual de luptători pentru ideea bănăţeană, debutată de revoluţionarul paşoptist Eftimie Murgu şi urmată de generalul Traian Doda, câteşitrei au văzut lumina zilei, în vremuri diferite, sub crugul cerului rudărean. Câteşitrei au fost condamnaţi la ani de temniţă maghiară pentru acelaşi vis: înfăptuirea ideii bănăţene, dezrobirea unui neam de sub obrocul străin.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Tribunul din Almăj”