Iancu PANDURU:,,Revelion cu tradiţie”

An de an, mi-am propus să organizez revelionul în aer liber, în faţa primăriei din Mehadia şi în faţa Parcului, într-o atmosferă superbă de sărbătoare creştină. În faţa impozantei clădiri a primăriei, Bradul de Crăciun încă există, din Ajunul Naşterii Mântuitorului Iisus Cristos, împodobit cu ghirlande şi becuri multicolore, cum împodobită este şi faţada edificiului, apoi în parc sunt împânzite e brâuri de beculeţe policolore, acţiune în care s-a evidenţiat în mod deosebit „mâna mea dreaptă”, înţelegând prin persoana distinsă a viceprimarului Traian Stângu.

Organizăm revelionul pentru tinerii din comună, dar şi pentru toţi cetăţenii care vor să participe fără nici o discriminare etnică sau religioasă, pentru că, vedeţi dumneavoastră, stimaţi cititori, sunt şi persoane tinere şi vârstnice care nu-şi pot permite, mai ales şomerii, să facă revelionul într-un local, contra cost.

Prin urmare, în curtea primăriei pe pirostii două căldări şi sub ele limbile roşietice ale focului, adulmecă căldările pline ochi cu vin şi ţuică de Banat. Aşteptăm ora zero fără câteva minute, când se isprăveşte slujba la biserica din localitate, ultima slujbă pe anul încheiat. Urmează cuvântul primarului la microfon, urări de sănătate şi mulţi ani, apoi muzica îşi începe programul şi se închină o cupă de şampanie sau un pahar de vin fiert, ori de ţuică fiartă.

Pe bolta înstelată se încrucişează jerbele de artificii multicolore, lansate de personal de specialitate, angajat şi programat din vreme. Apoi, veselie şi bună dispoziţie, până la vărsarea zorilor noului an.

LA MULŢI ANI, dragi consăteni!

Primar Iancu PANDURU