Dr. Alexandru Nemoianu:,,Moment istoric şi responsabilitate”

În vorbirea ce o are privind soarta Sodomei, Dumnezeu făgăduieşte să cruţe cetatea păcătoasă la caz că în cuprinsul ei va vieţui “un singur drept”.

Ca toate cele aflate în Sfânta Scriptură şi această împrejurare are o dublă semnificaţie, una literară, faptică şi una duhovnicească şi în veşnicie, pentru totdeauna.

Fără îndoială că în adevăr Domnul caută să mântuie şi Sodoma, dar infinita Lui milostenie trebuia să se reazeme şi pe infinita dreptate. Altcum darul cel mai de preţ dat Omului, libera voie, ar fi fost anulat. Şi Domnul nu îşi ia Vorba înapoi!

Dar în acelaşi timp întâmplarea are importanţă veşnică, ieri, azi, întotdeauna.

În făgăduinţa de a mântui “turma” pentru un singur “drept” aflam, între altele, importanţa colosală, fără egal, pe care o are în faţa lui Dumnezeu fiecare “persoană”, fiecare “loc”.

În vremea pe care o trăim, care este a gloatei, a uniformizării, a înregimentării, făgăduinţa dată Sodomei devine mântuitoare. Dacă un singur drept se va afla, dacă un singur “Loc” va fi vrednic, “neamul” poate fi mântuit. Aceste adevăruri fundamentale au o colosală importanţă în lumea şi momentul istoric pe care îl trăim

Momentul istoric este al confuziei şi înşelăciunii. Sub masca multicoloră a “globalismului” se ascunde în fapt un mecanism simplu al lăcomiei, al acaparării, al lipsei de milă şi a pierzaniei, a pierderii identităţii existenţiale, ca “persoane” şi “comunităţi”.

Dacă ne uităm în jur vom vedea că “valoarea” momentului istoric este acumularea de bani, iar “eroul”, “modelul” acestei vremi este cel care poate acumula bani, prin orice mijloace, altcum zis, “bişniţarul”. Este aproape inutil să repetăm că aceste “valori” şi acest “model” sunt în fapt contravalori, stări nocive, păcătoase. În acelaşi timp nu trebuie să ne amăgim şi trebuie să recunoaştem că puterea lor de contaminare este colosală. Sunt mulţi cei care activ sunt necinstiţi şi sunt şi mai mulţi cei care stau complici la rău sub lozinca penibilă, “căldicică”, “păi ce era să fac?”

Că aşa este ne-o arată împrejurarea că sistemele statale şi instituţiile lor au devenit entităţi cleptocratice, al căror scop a încetat să mai fie binele comun şi a devenit înavuţirea proprie. Cei care stau în afara acestor mecanisme sunt puţini şi, aparent, marginalizaţi. Aceasta în nimic nu micşorează faptul că ei stau pentru ceea ce este adevărat şi drept. Dar necesar este ca modalitatea în care îşi prezintă valorile, deci “discursul misionar”, trebuie înnoită. Timiditatea de gândire şi de exprimare, recurgerea la “modele misionare” perimate trebuiesc depăşite.

Folosirea unor formule şi lozinci superficiale şi sentimentale nu mai pot fi suficiente. Este lipsa ca valorile Ortodoxe şi naţionale să fie înfăţişate ca realitate vie şi mântuitoare, în haină nouă şi viu atrăgătoare. Este lipsă ca o mare ispită să fie biruita; ispita luptei “de ieri”.

Nu mai este de folos ca azi să “luptăm” contra Otomanilor sau Tătarilor, nu mai este de folos ca azi să purtăm lupta pe care au dus-o eroii rezistenţei anticomuniste. Aceea a fost lupta lor. Lupta noastră este de a păstra şi promova valorile vii şi veşnice ale Ortodoxiei şi dragostei de Neam şi de Loc, azi, acum. Iar în acest context “locuri” binecuvântate, cum este Banatul “montan”, au un rol excepţional. Căci aceste “locuri” nu sunt alta decât “ţara”, fiecare cu personalitatea ei distinctă, în forma “în care ne-a vrut Dumnezeu”. Entităţi care au fost şi sunt veşnic originale, căci sunt autentice, organice. (Şi ele sunt presărate pe tot Pământul Românesc, din “Ţara Maramureşului”, până în “Ţara Almăjului”.)

“Ţara” este element indestructibil şi face parte din condiţia existenţială veşnică, alături de: Persoană, Familie, Neam. Aceste condiţii “indisolubile” stau la temeiul fiinţării. Fără ele lumea, aşa cum o ştim, nu ar mai fi. Alterarea, asaltul îndreptat contra acestor stări esenţiale are urmări catastrofice. Căci aceste condiţii de care pomeneam sunt garanţia libertăţii, a libertăţii de a alege şi de a acţiona: bine sau rău.

“Ţara” este, concomitent, “persoana” liberă dar şi “comunitatea” liberă, comuniunea de persoane. Singura “ţară” în tot cursul istoriei a garantat libertatea şi cu ea originalitatea şi frumosul.

Într-o vreme care este încărcată de pericole şi stări negative, o vreme în care glasul şi prezenţa îngerilor sunt înlocuite de ameninţarea rachetelor distrugătoare, o vreme în care tot mai desluşit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu, într-o asemenea vreme, “Ţara” poate să ţină lumea în fiinţă, poate să întârzie şi să înfrângă răul, poate să arate fără tăgadă că “apa trece şi pietrele rămân”.

dr. Alexandru Nemoianu