Ionela Mihaela Domilescu:,,Istoria fanfarei din satul Valea-BolvaŞniţa”

Belşugul de înţelepciune acumulat în miraculoasa memorie a locuitorilor acestei vetre străbune, numită „tradiţie”, prin varietăţile de formă ale culturii concretizată în obiceiuri, datini, legende, credinţe şi neîntrecută creaţie populară transmisă prin viu grai din generaţie în generaţie, dovedeşte faptul că aici a existat permanent un izvor nesecat de cultură, de dragoste şi credinţă.

Oamenii acestei vetre adaptându-se la acest izvor au primit permanent imboldul de a comunica, voinţa de a intra în contact cu realitatea atât de variată, de a şti, de a afla, de a învăţa, iar prin tezaurul de poveste adunat în ungherele cugetelor, încă din copilărie au contribuit la desăvârşirea acestui spaţiu divin, numit «VALEA-BOLVAŞNIŢA».

Din mijlocul acestui sat în care oamenii şi-au manifestat din totdeauna prin cântec bucuria de a trăi, au răsărit două talente care au ridicat la rang de artă comorile melodiilor noastre de veac. Este vorba despre fondatorii fanfarei din satul de pe malurile râului Lubiana: Corcescu Vasile zis «Corcea» şi Blidariu Gligore zis «Moş Burtă».

Astăzi, sărbătorim cu aleasă bucurie un centenar de când pentru prima dată au răsunat glasurile melodioase ale fanfarei satului, care aduceau oamenilor în suflet bucurie şi le aminteau ca pe pământul acesta secular din totdeauna cântecul l-a însoţit pe om în toate manifestările importante ale vieţii sale.

Devotat tradiţiilor noastre Corcescu Vasile zis Corcea a înfiinţat în 1910 Fanfara satului Valea-Bolvaşniţa, alături de care s-a remarcat tânărul Blidariu Gligore zis Burtă, care de mic copil a dovedit o înclinaţie deosebită în receptarea cântecului nostru descifrând tainele trompetei la o vârstă fragedă de numai 12 ani.

Figura emblematica a rapsozilor populari «Moş Burtă» a demonstrat că harul primit de la Dumnezeu nu are nevoie pentru a-şi manifesta măiestria în ale cântecului nostru popular de studii, ci doar de o trăire intensă dusă până la uitarea de sine a descoperirii inefabilului esteticului ridicat la rang de artă.

Moş Burtă este numit de locuitorii satului nostru «micul geniu», care a ridicat prestigiul satului prin creaţia sa, reflectând dragostea pentru poporul din mijlocul căruia s-a ridicat şi a cărei sensibilitate a identificat, creând o muzică cu un vădit caracter popular, făcând dovada unor extraordinare aptitudini muzicale încă din copilărie.

Geniul creator al fiului de ţăran din satul Valea-Bolvaşniţa de sub munţii Arjanei, a revoluţionat gândirea creatoare a veacului său, devansând expresia formelor contemporane şi creând gramatica nouă a unor sinteze esenţiale în note muzica.

Un moment deosebit în cultura muzicală a acestui veşnic iubitor al folclorului îl are anul 1917, când înrolat, are ocazia să înveţe notele muzicale în cadrul fanfarei militare.

Întors acasă de pe front în toamna anului 1918, tânărul anunţă într-un mod deosebit încetarea războiului urcând pe dealul Bilibuc şi prin sunetele maestre ale trompetei sale anunţă toată suflarea că de atunci înainte bucuria păcii s-a revărsat peste întreaga suflare.

Dincolo de marele rapsod popular care a fost «Moş Burtă», s-a dovedit a fi un om adevărat care a înţeles că singura bucurie pe care o poate face oamenilor este muzica pe care o cântă fără a urmări avantajele materiale, singura mulţumire fiind cea sufletească atunci când vedea ca oamenii care-l ascultau uitau de grijile lumeşti transportându-se în sferele pure ale melosului.

O dată grăitoare este o întâmplare oarecum amuzantă petrecută în satul nostru, când un sătean încântat de farmecul sunetului trompetei lui Moş Burtă «l-a îmbrăcat» în banii pe care-i câştigase de pe urma vânzării unei perechi de boi. Om credincios şi cu frică de Dumnezeu a doua zi de dimineaţă Moş Burtă a mers în sânul familiei petrecăreţului înapoindu-i suma şi oprindu-şi doar valoarea unei sticle de vin, o sumă simbolică pentru vremea aceea.

Un moment important în istoria fanfarei satului Valea-Bolvaşniţa, îl reprezintă anul 1936 când membrii fanfarei se împart în două formaţii: una condusă de Corcescu Vasile zis Corcea şi cealaltă condusă de Blidariu Grigore zis Moş Burtă.

Membrii fanfarei condusă de Corcea au fost: Lăzărescu Iosif (Corneanu), Blidariu Ianas (Jancu), Blidariu Mihai (Tătucu), Blidariu Petru (Putulanu), Blidariu Vasile (Jâncu), Vasilescu Gore (Toni), Corcescu Ionica (Siureasa).

Din componenţa fanfarei condusă de Moş Burtă amintim pe: Bordanc Ion, Drăgan Ianas, Blidariu Mihai, Drăgan Filip, Vânturiş Dănilă, Blidariu Petru, Vasilescu Grigore, Blidariu Ianas şi Lăzărescu Mihai.

După 1936 numărul fanfaragiilor a crescut şi amintim pe: Vasile Jancu (bas), Pau Mihan (torogoată), Vasile Soca (trompetă), Lăzărescu Mila-Manta (trompetă), Blidariu Petru (bas), Vânturiş Dănilă (clainet), Gore Purgela (tobă), Ianas Drăgan (bas mare), Muica Dumintru (bas), Humiţă Ion (bas mare) şi Ianas Jancu (trompetă), Laie Iuca (taragot).

Aceste fanfare chemau ascultătorul către o lume în care se îmbină culturi diverse, fanfaragii depăşind diferenţele aparente şi creând un univers colorat şi viu în care fiecare om îşi poate găsi un loc al său.

Faptul că nu aveau studii în domeniu le asigura autenticitatea stilului şi le conferea o personalitate distinctă, linia melodică fiind aceiaşi, însă fiecare muzicant împreună cu instrumentul său manifestându-se în funcţie de starea de spirit, căutând acele note care să redea cu cea mai mare acurateţe nuanţele melodice.

Membrii fanfarei puneau mai presus de foloasele materiale bucuria de a încânta sufletul ascultătorului cu farmecul melodiilor populare. Un fapt grăitor este acela că după 1936 membrii celor două fanfare se adunau în centru satului în fiecare Duminecă în jurul orelor 14-15 şi cântau pentru toţi cei prezenţi fără a aştepta recompensă bănească.

În scurt timp fanfara a devenit o prezenţă obişnuită şi dorită la toate manifestările tradiţionale ale satului: botez, nunţi, înmormântări, nedee şi aretii, adică sărbătoarea oilor.

Repertoriul fanfarei era variat şi cuprindea toate melodiile specifice jocului şi cântecului popular din zonă, jocul de voie bună ca de exemplu ardeleana, poşovaica şi bolbora adică brâul, un joc bărbătesc specific zonei montane ce semnifica şerpuirea apei printre stânci şi munţi, borgeiul şi iegera adică sârba ce reprezintă ideea de transhumanţă a cântecului, zona de înfrăţire a Banatului cu Oltenia şi nu în ultimul rând doina ce exprimă sentimente şi trăiri de dor, de jale, de înstrăinare, de trecere a timpului şi schimbare a lumii care provoacă asemenea trăiri sufleteşti de mare intensitate.

Datorită măiestriei membrilor fanfarei, aceasta a ajuns să fie cunoscută rapid în întreaga zonă limitrofă satului şi datorită înfiinţării formaţiei de căluşari în anul 1946 din componenţa căruia amintim pe Gore Burtă, vătaful căluşarilor, Macica Blidariu, Ion Tulean, Petru Feneşan, Băşulescu Ilie Gheorghe Costaş, Vasilescu Lica, Domilescu Iovan, Ilie Ogăşanu, Bujanca Simion şi Băşulescu Dumitru

Valoarea fanfarei a fost recunoscută în scurt timp şi la diferite concursuri din cadrul fostului raion Almăj-Mehadia şi apoi raionul Orşova, iar în cadrul concursului Fluieraşii din 1961 de la Oradea au obţinut locul III.

Modernitatea timpurilor care a făcut ca tinerii noştri să înceapă să uite cântecul nostru strămoşesc a făcut ca audienţa fanfarei să fie tot mai redusă, ea nemaigăsindu-şi locul printre noile formaţii care au împânzit scena noastră muzicală şi astfel că, în 1989 -1990 fanfara s-a desfiinţat.

Rămân însă în amintire repertoriul bogat al fanfarei, faima şi prestigiul său, precum şi încercarea de nealterare a comorilor cântecului nostru popular.

Prof. Domilescu Ionela Mihaela

Liceul Tehnologic Mehadia


%d blogeri au apreciat asta: