Graţian Jucan:,,Sintagma „Pământ şi apă” la M. Eminescu”

În Scrisoarea III se aminteşte de Darius, regele perşilor. M. Eminescu, elev la Cernăuţi, cunoştea asemenea istorioare din manualele de istorie (în l.germană), pe care le citea cu plăcere şi pasiune şi care au format tezaurul de cunoştinţe puse în slujba poeziei. Izvoarele motivului sunt legendar-istorice.

O scurtă incursiune în istorie şi în istorioarele vechi e ademenitoare. Darius, rege persan (522-486 î.Hr.) din dinastia Ahemenizilor, a purtat o campanie războinică împotriva sciţilor (514-513 î.Hr.), ajungând până pe teritoriul ţării noastre, în Dobrogea. Relatând expediţiile lui Darius împotriva sciţilor, istoricul grec Herodot, părintele istoriei, dă şi primele informaţii sigure şi mai ample despre dacii (geţii) de la gurile Dunării. Tot Darius este acele care a început războaiele cu grecii şi a fost înfrânt de aceştia la Maraton (490 î.Hr.).

Potrivit unei legende, solii regelui persan Darius, trimişi să ceară spartanilor “pământ şi apă”, adică recunoaşterea fără luptă a dominaţiei persane, au fost aruncaţi de greci în fântâni, “ca să-şi ia de acolo pământ şi apă”, adică ce vor, anunţând astfel războaiele medice.

Starea de pace sau război era hotărâtă prin tălmăcirea simbolurilor.

În faţa oştirii atât de numeroase a lui Darius, fiul lui Istaspe, regele perşilor, care a venit pe mare cu 600 de corăbii şi 700.000 de oşteni, urmărind pe sciţi în Dobrogea, aceştia au aplicat tactica retragerii şi pustiirii, pedepsindu-i în felul acesta pe duşmani, prin foamete şi sete, prin hăituiala, evitând lupta în loc deschis. „Fiind că această stare de lucruri se prelungea multă vreme – nota Herodot – şi nu se mai termina”, Darius a trimis un sol la regele sciţilor, întrebându-l de ce nu primeşte lupta. La aceasta regele Idanthyrsos a răspuns: “Noi nu avem nici oraşe, nici pământuri cultivate, pentru care să ne temem să nu fie cucerite ori nimicite, ca să intrăm cât mai repede în luptă cu voi. Dacă vreţi cu tot dinadinsul şi în grabă să ajungeţi aci, avem mormintele strămoşilor noştri, mergeţi de le căutaţi şi, aflându-le, încercaţi să le distrugeţi, şi veţi şti atunci dacă vom da sau nu bătălia pentru a ne apăra mormintele strămoşilor noştri. În locul pământului şi apei pe care tu mi le ceri, eu îţi trimit aceste daruri mai potrivite.”

În legătură cu urmărirea sciţilor de către perşi este şi episodul menţionat de Herodot, potrivii căruia Darius a primit cunoscuta “solie a semnelor” – cum a numit-o N. Iorga – prin care sciţii, neştiind a scrie, i-au comunicat regelui  persan,  printr-o  solie, înmânându-i: o pasăre, un şoarece, o broască şi cinci săgeţi. Darius, descifrând semnele, a crezul iniţial că sunt semne ale supunerii: în faţa săgeţilor tale se supune şi aerul şi pământul şi apa, dar înţeleptul Gobrias, din suita regelui, “citind” şi tălmăcind semnele, l-a avertizat, astfel: “Dacă nu veţi zbura în înaltul cerului, o, perşi, preschimbaţi în păsări, sau dacă nu vă veţi ascunde sub pământ, preschimbaţi în şoareci, sau dacă nu veţi sări în bălţi, preschimbaţi în broaşte, înapoi n-o să vă întoarceţi, căci veţi pieri de aceste săgeţi.”

Când în Scrisoarea III, Mircea îi aminteşte lui Baiazid de:

Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă,

Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ

şi apă –

sintagma: pământ şi apă, nu e o figură de stil, o metaforă ori un calambur inventat de poet. Pământul şi apa au o semnificaţie aparte, fiind izvorâte din adâncul istoriei. În istoria popoarelor vechi, pământul şi apa erau semne de închinare şi supunere, cerute de cuceritori, aşa cum pâinea şi sarea exprimă buna primire, ospitalitatea şi prietenia. Pământul şi apa erau senine ale resemnării şi predării, ale renunţării la lupta pentru apărarea ţării. În poem se aminteşte “despre partea închinării”. Aşadar sintagma pământ şi apa cu înţeles simbolic atât de adânc a fost inversată în expresia ultimă:

Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să

te-nspăimânt,

Cum veniră, se făcură toţi o apă şi-un pământ.

O apă şi-un pământ e de data aceasta o metaforă prin care se sugerează ideea de dezastru. De la apărarea mormintelor până la apărarea sărăciei nu-i decât un pas.

Graţian Jucan