Vasile Barbu:,,Creaţii literare ale confraţilor români din Serbia”

Gânduri despre un om dedicat culturii şi spiritualităţii româneşti: Gheorghe Lifa (1929 – 2006)

Deschizător de orizonturi şi un om pentru eternitate

Acum doi ani, la 10 septembrie întru totul pe neaşteptate în casa sa părintească, în zorii zilei, se stingea, în mod subit, domnul profesor Gheorghe Lifa, supranumit de toţi care-i înconjurau fiinţa – „Cea Ghiţă”. Azi, la 7 – 8 luni de la trista despărţire de domnul Lifa îmi vine să cred că o mai complexă personalitate în ogorul culturii şi spiritualităţii româneşti din Uzdin n-a existat. Căci dascălul Lifa şi-a „lăsat amprentele” în mai toate activităţile culturale a românescului Uzdin. În viaţa sa lungă / scurtă e 77 ani a fost: corist, dansator şi coregraf, folclorist, scriitor, poet, cronicar al satului şi al minorităţii române, actor amator, dascăl de ţară – deschizător de orizonturi şi sfătuitor, om care a activat la primărie, la Casa de cultură, la secţia pictoriţelor naive, în multe secţii şcolare, la Societatea de ecologie, la SLA „Tibiscus”, la C.R.I. (primul preşedinte al filialei din Uzdin), la despărţământul „Astra” din Uzdin, la Societatea de Limbă Română…

Nu o dată spunea:

– Eu aşa am fost crescut: să ajut oamenii, dar mai ales – elevii mei!

Elevii Domniei Sale…

Ei sunt / au fost o poveste aparte, în inima acestui om bun şi blând. Lor le-a dedicat poezii, a scris despre ei în cărţi, a susţinut comunicări la Simpozionul „Oameni de seamă ai Banatului”. şi totdeauna spunea:

– Mi-a fost elev…

Deseori gândeam: şi ce dacă…? De parcă numai al domnului Lifa era respectivul elev. Că, la şcoala din Uzdin un elev avea şi 20 de dascăli. Dar, abia azi mi-e clar: dascălul îl are pe elev nu numai atunci, atât cât îi predă, ci mult mai mult, cât îi rămâne în suflet. Iar domnului Lifa, elevii lui i-au rămas veşnic în sufletul său nobil şi întotdeauna pregătit pentru a iubi lumea.

O poveste aparte este munca, activitatea, contribuţia Domniei Sale la Societatea Literar-Artistică „Tibiscus”.

Această societate am şi înfiinţat-o împreună: domnul Lifa şi cu mine, exact ca şi Despărţământul ASTRA „Pr. Traian Bojin”, dar într-un timp al voluntariatului politic când am fost acuzaţi de tot felul de isme, am fost mereu suspectaţi că nu ştiau ce uneltim noi, iar odată un bezevenchi ne-a şi spus că: „acolo sus (sediul SLA „Tibiscus”) este „un cuib de legionari”. Eu m-am tulburat puţin, nu că a constatat ce a constatat, dar m-a enervat faptul că şi ultimul beţivan necivilizat al Uzdinului îţi lipeşte etichetă. şi pe atunci, totul se credea… că pe aici erau războaie şi la suprafaţă izbeau bolovanii.

Am alergat cu sufletul în palme la domnul Lifa, i-am povestit cele petrecute, iar el, cu blânda-i privire m-a mângâiat uşor:

– Offf, offf, off…

şi era de ajuns să-ţi dai seama că acest om este în stare să îmbrăţişeze toată lumea: pe prieteni, iubite, inamici, clevetitori… Pentru că el aşa a fost… crescut.

Am trăit alături de acest distins om, 16 ani în sânul societăţii „Tibiscus”. Am şi i-am tipărit toate cărţile domniei sale (până la apariţia editurii „Tibiscus”, în anul 1990 nu a avut nici o carte tipărită), am organizat nenumărate manifestări culturale, am primit oaspeţi din România, am călătorit mult pe meridiane româneşti, cu un cuvânt timp de 16 ani am trăit alături de domnul Lifa şi am respirat cu un parfum specific românesc gustând cu vârf şi îndesat din omenia şi ospitalitatea românească din largheţea sufletului lui de om bun.

Era „fată pentru toate”: de trebuia vernisată o expoziţie – apelam la domnul Lifa, de trebuia pregătit un montaj de obiceiuri – cel mai potrivit era domnul Lifa, la „Tibiscus” scria ce alţii nu vroiau, nu puteau, nu ştiau sau pur şi simplu… amânau. El însă, nu! Era punctual, profesionist în adevăratul cuvântului.

Casa sa era refugiu şi cămin pentru multă lume venită la Uzdin să guste din plin din paharul românităţii. Poeţi, scriitori, oameni de cultură, gazetari… din Timişoara, Reşiţa, Târgovişte, Alba Iulia, Iaşi, Caransebeş, Braşov, Jimbolia, Făget, Drobeta Turnu Severin, Bucureşti, Cluj Napoca, Câmpulung Moldovenesc… nu o dată i-au deschis poarta. şi au găsit în casa Domniei Sale o oază de românism cum în România era greu de găsit. Căci nu întâmplător distinsa doamnă profesor Augusta Anca din Timişoara, director general a Universităţii „Tibiscus” spunea:

– De la ei, de la românii din Uzdin, de la domnul profesor Lifa trebuie să re(învăţăm) lecţia de românism…

Aşa este, noi, cei care mai activăm la SLA „Tibiscus” azi întru totul suntem de acord cu aceste cuvinte ale doamnei Anca: că de la domul Lifa învăţăm lecţia de românism. Note n-am primit, că dascălul a luat calea aştrilor, dar las ca faptele să vorbească: învăţarăm ori ba?