N.D. Petniceanu:,,Câteva gânduri despre Anton Golopenţia(1909 – 1951)”

Numele învăţătorului Anton Golopenţia     l-am întâlnit prima dată în paginile revistei Institutului Social Banat – Crişana, institut şi publicaţie cu acelaşi nume fondate de avocatul Cornel Grofşoreanu, în oraşul Timişoara, mai 1932. Numele de Golopenţia îmi trezise curiozitate şi un interes aparte, având cunoştinţe apropiate şi prieteni cu acest nume, care îşi aveau arborele genealogic în satul Pecinişca, pe aproape de Băile Herculane. Apoi numele de Sanda Golopenţia îmi era familiar, citisem mai multe eseuri literare, chiar şi unele prefeţe de carte, semnate de titrata Sanda Golopenţia, fără să ştiu că este fiica lui Anton Golopenţia.

Curiozitatea şi interesul spiritual m-au determinat să fac investigaţii, să răsfoiesc presa interbelică şi postbelică, să lecturez anuare şi dicţionare, aflând că Anton Golopenţia îşi are sorgintea la Prigor, în Almăj, cum tot aşa de bine putea s-o aibă şi în Pecinişca pomenită mai sus, de unde era tatăl său, avocat sau notar public, cu slujba în Ţara Almăjului. Mai aflasem, demn de reţinut, că filozoful, economistul şi sociologul, fusese studentul şi colaboratorul apropiat al savantului Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei româneşti. Într-un anume fel reuşisem să dezleg taina colaborării lui Anton Golopenţia la revista Institutului Social Banat-Crişana, în paginile căreia întâlnisem frecvent şi numele profesorului Dimitrie Gusti, la propunerea căruia avocatul Cornel Grofşoreanu fondase institutul şi revista cu aceleaşi nume. Apoi, era şi o altă motivaţie, în redacţia revistei în cauză şi între colaboratorii  ei se repetau câteva nume sonore de cărturari bănăţeni: dr. Iosif Nemoianu, av. Petru Nemoianu, prof. Traian Topliceanu, poetul Ion Negru, prof. Ion Grigore, de la Mehadia, amicul lui Lucian Blaga, Ioachim Miloia, de la Muzeul Banatului şi alţii.

Cu riscul de-a mă repeta subliniez, citez: „Anton Golopenţia a colaborat cu Dimitrie Gusti la elaborarea de studii de sociologie şi filozofie. Tot sub conducerea lui Dimitrie Gusti, Anton Golopenţia a turnat, împreună cu Henri Stahl, filmul sociologic „Un sat basarabean – Cornova (1931)”.

Ne putem apropia de cel care a fost Anton Golopenţia şi să-l cunoaştem mai bine evocând în sumar pe Dimitrie Gusti şi secundo pe Henri Stahl, personalităţi cu care prigoreanul Golopenţia a activat.

Profesorul Dimitrie Gusti a fondat la Iaşi (1918) „Asociaţia pentru studii şi reforme sociale”, pe care în 1921 o transformă în Institutul Social Român”, la Bucureşti, unde el, Dimitrie Gusti va ajunge şef de catedră, la Universitate, directorul „Casei pentru cultura poporului” (1922), apoi directorul „Fundaţiei Culturale regale «Principele Carol», (1934) şi, în final, ministru Instrucţiei publice şi al cultelor. Dimitrie Gusti fondează publicaţia „Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială (1921), în care îşi publică o parte din studiile sale de sociologie, devenind cunoscută în Europa, ba chiar şi în America, dovadă că magnatul Rockfeller îi subvenţionează tipărirea revistei.

Savantul Dimitrie Gusti (mason de Iaşi) promovează cel dintâi în cultura română anchetele sociologice, realizate de studenţi şi profesori, pe secţii şi pe ramuri, în echipe, abordând metoda anchetei în zigzag în satele din Banat: Balinţ, Rudăria, Pecinişca şi în Valea Dunării, anchete  finalizate în studii de specialitate şi în monografii. Este de ştiut că profesorul se deplasase în localităţile enumerate mai sus, probabil secondat şi de Anton Golopenţia.

Despre Henri Stahl, cel cu care Anton Golopenţia realizase filmul „Un sat basarabean – Cornova (1931)”, se ştie că fusese profesor şi director al serviciului stenogramelor din Camera deputaţilor, născut în Bucureşti din părinţi evrei alsacieni, specialist în grafonologie, prozator şi publicist, tatăl scriitoarei  Henriette Yvonne Stahl, autoarea romanului „Voica”, neegalat în proza feminină din România, şi cel al fiului Henri, sociolog.

Acum câteva consideraţii despre „Geopolitica” lui Anton Golopenţia apărută la Editura „Ramuri”, Craiova, 1940, în care găsim studiul său „O însemnare cu privire la definirea preocupării Geolopiticii”. O opinie personală asupra genezei şi esenţei acestei lucrări de pionierat în cultura română, cu argumente irefutabile.

Anton Golopenţia era de formaţie spirituală filogermană, precum şi mentorul său, profesorul şi savantul în sociologie, de notorietate internaţională, Dimitrie Gusti. Atât studentul cât şi mentorul urmaseră studii de specialitate în Germania, unde şi-au luat doctoratele. Anton Golopenia venise, la timpul respectiv, în contact cu geopoliticienii germani şi cu lucrările lor în această disciplină. Meritul incontestabil al lui Golopenţia este acela că n-a călcat pe urmele surselor germane, în geopolitic, el, Anton Golopenţia abordează teza sa în spirit ştiinţific, obiectiv, şi nu în spiritul teoriei naziste a necesităţii spaţiului vital, care după cum ştim, sub această motivaţie, naziştii au incendiat Europa, acaparând teritorii străine. Geopolitica germană interbelică lansase teoria, neştiinţifică, cum că politica unui stat ar fi determinată de situaţia geografică, cu alte cuvinte elementul determinant în luarea unor decizii vitale, la nivelul conducătorilor, în raport cu alte state, ar fi factorul geografic, fără a ţine seama de alte elemente hotărâtoare.

Anton Golopenţia vine în lucrarea sa cu elementul surpriză, inedit, susţinând că geopolitica vine de la sociologie şi în abordarea deciziilor trebuie să se ţină seama de următorii factori: elementul economic, densitatea populaţiei, etniile ce constituie populaţia ţării respective şi, în final, teritoriul ţării în discuţie. Aceste elemente se găsesc într-o unitate indisolubilă, ele la un loc dau sensul evoluţiei statului în cauză.

Sociologul Anton Golopenţia era preocupat în studiul său de dinamica evoluţiei acestor factori în contextul vieţii internaţionale, de necesitatea imperioasă a cunoaşterii lor la timp pentru a se evita, preveni haosul, dezordinea, actele reprobabile în lume, războaiele.

Geopoliticeanul Anton Golopenţia a dovedit că fusese şi un sociolog desăvârşit, intuitiv şi nu unul aleatoriu în alegerea şi consemnarea faptelor demne de-o monografie. Făcuse anchete sociologice în perioada 1941 – 1943, în unele sate la Est de Rug, pe teritoriul Basarabiei. Întâlnise ţărani români obsedaţi de frică, de-o teamă bolnăvicioasă, oameni care refuzau să vorbească româneşte. Golopenţia, un tip inteligent, aflase antidotul şi ştiuse să se apropie de aceste suflete româneşti, aflase că până şi ţesăturile lor (ştergare, cergi etc.) erau vechi şi româneşti, cum vechi, ancestrale, erau şi cântecele lor, dovadă incontestabilă că reîntregirea pământului românesc, la sfârşitul Primului Război Mondial, fusese un act legitim, firesc, unul consfinţit internaţional.

Pentru frumuseţea inefabilă, redau cântecul cules de Anton Golopenţia, în ancheta sociologică făcută în anii 1941 – 1943, în satele de la Est de Bug:

„Răsai lună decusară,

Răsai lună decusară,

Să se vadă din livadă,

Să se vadă din livadă,

Să cosesc cojoc de iarbă,

Să cosesc cojoc de iarbă,

Să dau murgului să roadă,

Să dau murgului să roadă.”

Muzicalitatea acestui cântec baladesc vine din muzicalitatea poeziei populare la români, la românii de la „Nistru până la Tisa”, zisa poetului Eminescu.

*

După războiul de pe urmă, Anton Golopenţia ajunge Directorul general al statisticii române, ajunsese un om potrivit la un loc potrivit, se ştie că sociologia operează cu date statistice comparative, fapt ce deranjează pe anumiţi factori politici, cum fuseseră deranjaţi cei din anul 1951, când Anton Golopenţia fusese arestat şi întemniţat. Oare de ce?! E simplu: organele N.K.D.V. (Securitatea Sovietică) ştiuse de anchetele sale sociologice de la Est de Bug, de actele sale naţional-româneşti. Au fost deranjate şi au căutat să-l pedepsească. Anton Golopenţia a fost un martir al românismului.

Prigor, 14.12.2009

N.D. Petniceanu