Alexandru Nemoianu:,,Artur Silvestri şi CASA”

Fără a încerca să înţelegem personalitatea lui Artur Silvestri, de fapt “persoana” lui, nu este cu putinţa să înţelegem opera lui. În contextul acestui articol în mod deliberat voi folosi, în referire la Artur Silvestri, prezentul şi prezentul continuu. După părerea mea Artur Silvestri se află în veşnicie acolo unde cronologia istorică şi a lumii nu mai are nici o importanţă. În veşnicie lucrurile „sunt”, ieri, astăzi, întotdeauna.

Artur Silvestri este una dintre puţinele “persoane” în înţelesul deplin al cuvântului. Unul dintre cei foarte puţini care înţeleg că Omul, “persoana”, este singura din creaţie care există simultan în spaţiul “noetic”(spiritual) şi material. Dar încă mai mult “omul” (persoana) are obligaţia de a le uni, aceste două planuri, prin transfigurarea propriului său trup. Aceasta înseamnă nu “mortificarea” materiei ci transfigurarea ei, aducerea ei la “starea dintâi”. În această înţelegere ar trebui să fie limpede că de fapt singurii “materialişti” autentici, cei care înţeleg şi respectă cu adevărat “materia”, sunt chiar creştinii. Această înţelegere este prima condiţie pentru desluşirea operei lui Artur Silvestri. Căci aşa a înţeles şi a mărturisit despre “om” Artur Silvestri.

El a ştiut foarte bine că “omul” este alcătuit din trup, suflet şi duh şi la fel de bine el a înţeles diferenţa dintre ele şi împrejurarea că ele trebuie să lucreze în concordie. Artur Silvestri, în toată opera lui, mărturiseşte că trupul este vehiculul care pune lucruri în mişcare, că sufletul este cel care sau prin care există creştere, simţire, percepţie, iar duhul este cel prin care sunt înţelese adevărurile vesnice, “tainele”, care nu pot fi explicate ci doar contemplate. Iar deasupra tuturor stă libera voie, capacitatea şi obligaţia de a face opţiuni morale, între bine şi rău. Încă mai mult. Artur Silvestri a mai ştiut ceva, un adevăr înspăimântător. A ştiut că în întreaga creaţie nu există putere mai mare decât libera voie a celor înzestraţi cu conştiinţa de sine şi înţelegere duhovnicească, care înseamnă capacitatea de a alege între “bine” şi “rău”. Această putere, atunci când este cu premeditare folosită spre rău, poate avea urmări devastatoare. Toate aceste lucruri Artur Silvestri Ie-a ştiut, a vorbit despre ele, le-a împărtăşit celor din jur şi încă mai mult, cu o generozitate care, după cunoştinţa mea, nu are egal, Ie-a folosit pentru a promova binele şi a împiedeca răul.

Opera lui Artur Silvestri cuprinde capitole numeroase: istorie, critica literară,filozofie a culturii, literatură, memorialistică, jurnalistică, corespondenţă, istoria “locurilor”. Între ele toate un loc special îl ocupă scrierile despre “imobiliar”. Mai mult, îmi pare că până acuma, aceste scrieri despre “imobiliar”, au fost mai puţin citate şi încă mai puţin înţeles şi asta în pofida împrejurării că, după înţelegerea mea, în ele se află “cheia” care poate desluşi opera lui Artur Silvestri.

Scrierile despre “imobiliar” ale lui Artur Silvestri sunt încă de prea mulţi considerate “tehnice”. De fapt ele şi sunt, căci au arătat direcţiile de dezvoltare imobiliară în România, viitorul dezvoltării urbanistice şi în teritoriu şi în plus Artur Silvestri a biciuit fără milă pe cei care efectiv tratau şi tratează “imobiliarul” ca pe o pradă. Dar ce nu s-a băgat de seama este împrejurarea că Artur Silvestri aşeza în centrul demonstraţiilor sale vatra în jurul căreia se aduna oamenii, locul unde ei se roagă şi unde rup şi împart pâine, “casa”. Pentru Artur Silvestri “casa” nu erau cei patru pereţi, era “locul” sfânt” unde oamenii fiinţează.

Aceasta înţelegere am înţeles-o dintr-o emoţionantă epistolă a lui Artur Silvestri privind ridicarea unei “case” la Drăgăneşti-Vlasca. Acea zidire era văzută de Artur Silvestri ca o naştere, ca venirea în lume a unui trup, dacă nu viu, oricum spre viaţă.

Din această înţelegere scrierile despre “imobiliar” ale lui Artur Silvestri nu mai pot fi socotite “tehnice”. Ele sunt un complex de înţelegere şi proiectare a evenimentelor istorice printr-o altă vedere şi în starea lor veşnică, întotdeauna.

În centrul evenimentului istoric, social, economic, cultural se aşează “casa”, înţeleasă de Artur Silvestri ca loc spre sfinţire şi copie a lăcaşului veşnic spre care se cuvine omului să tindă necontenit.

Este o înţelegere cu totul nouă, după cunoştinţa mea neîntâlnită, care obligă şi care ajută.

Scrierile despre “casa” ale lui Artur Silvestri sunt scrieri care mărturisesc o taină şi care ne spun, ca un dangăt de clopot, că drumul spre bucuria veşnică este mereu deschis.

Alexandru Nemoianu


%d blogeri au apreciat asta: