Costa VLAICU:,,O VIAŢĂ ÎN SLUJBA PĂDURII – INGINERUL SILVIC ION GHERASE”

Ion GheraseContinuând firul amintirilor mele, în acest număr doresc în mod deosebit să vă prezint un silvicultor, un inginer silvic, a carui experienţă a marcat puternic o etapă importantă din istoria Ocolului Silvic Mehadia, începutul ei, şi anume perioada anilor ’50, mai exact între anii 1957-1963, când a îndeplinit funcţia de şef al acestui ocol, o perioadă frământată de majore schimbări atât în mentalitatea cetăţenilor vis-a-vis de padure, dar şi a practicilor silviculturale, influenţate în mare măsură de experienţa silvică sovietică. Este vorba de inginerul silvic Ion Gherase.

Pe domnul inginer Ion Gherase l-am cunoscut pentru prima oară în primăvara anului 1953, dânsul fiind inginer şef al Ocolului silvic Cruşovăţ-Cornea, eu efectuând, în cadrul aceluiaşi ocol, practica ca elev în anul al III-lea al fostei Şcoli Medii Tehnice Silvice din Caransebeş. După satisfacerea stagiului militar, în toamna anului 1958, fiind angajat la Ocolul Silvic Mehadia, spre bucuria mea îl regăsesc ca inginer şef al ocolului respectiv, eu fiind primul angajat cu studii medii, într-o funcţie de brigadier silvic. Preluând conducerea brigăzii Sfârdin, încă din primele zile, domnul inginer Gherase, după o atenta studiere a începutului activităţii mele ca brigadier, observându-mi abilităţile, îmi spune: ,,Costică, eşti cadru tânăr în bazinul Sfârdin, avem probleme cu suprafeţe mari transformate în păşune de către locuitorii Iablaniţei, Petnicului, şi Globului Craiovei, iar tu, sprijinit de mine, vei rezolva această problemă, înlăturând această pecingine ce s-a întins în întregul bazin”. Sarcina nu era nici pe departe uşoară- drumuri de acces nu existau, singura soluţie fiind mersul pe jos, pe poteci, fiind nevoit să parcurgi 20-25 de kilometri pana la şantierele de împăduriri.

În perioada respectivă se desfăşura campania de cooperativizare, sau întovărăşire cum i se mai spunea, iar oamenii erau extrem de îngrijoraţi că li se luau pământurile pentru colectivizare. Nivelul de trai era extrem de scăzut, ceea ce era benefic pentru noi deoarece obţineam foarte uşor mână de lucru din satele învecinate: Petnic, Iablaniţa, Globul Craiovei, Lăpuşnicel, etc. Cazarea muncitorilor era asigurată la cabana ,,Doiu”, condiţiile fiind corespunzătoare, chiar foarte bune aş spune, pentru acele vremuri. În vederea producerii materialului săditor (puieţii forestieri) am înfiinţat câteva pepiniere. Singura problemă era existenţa celor cca. 6 stâni, a căror animale păşunau pe suprafaţa ce noi ne propusesem a o împăduri, iar acţiunea noastră era desigur într-o totală contradicţie cu nevoile celor ce le deţineau: ei doreau cât mai multă paşune pentru a-şi hrăni animalele, noi, prin natura meseriei noastre, aveam obligaţia de a reîmpăduri acele suprafeţe ce fuseseră, nu cu mult timp în urmă, pădure. Ca urmare, era necesară o extremă precauţie pentru a nu crea tensiuni sau disensiuni, ce ar fi îngreunat, sau chiar compromis, acţiunea noastră. Metoda aleasă pentru punerea în aplicare a acestui plan, ce  s-a dovedit în final a fi fost cheia succesului nostru, a fost cea ,,a cercului închis” şi anume: am început plantaţiile din exterior spre interior, iar pe parcursul a unui număr de ani, avansând ritmic spre interior, am reuşit să închidem în totalitate cercul, împădurind întreaga suprafaţă, ce însuma mai bine de 600 de hectare. În campania de împăduriri, ce se desfăşura atât toamna cât şi primăvara, domnul inginer Gherase era mereu prezent în şantier asigurându-ne sprijinul său, aşa cum îmi promisese, tehnic si organizatoric. Ceea ce aş dori să remarc, legat de aceste campanii de împăduriri, este faptul că lucrându-se cu circa 200 de muncitori se impunea un foarte mare efort pentru a-i coordona, atât în şantier, cât şi a le asigura condiţiile optime de hrană şi cazare. Pentru acestea din urmă, cabana Doiu oferea prin spaţiul său toate aceste condiţii. În plus, prin grija domnului Gherase am instalat un generator de curent, funcţional prin puterea apei Sfârdinului. De remarcat este şi faptul că toţi aceşti oameni, în localităţile lor, în casele lor din Petnic, Globul Craiovei, Lăpuşnicel, etc., nu aveau curent electric la acea vreme, în schimb aici în pădure, la Doiu, ei se puteau bucura de waţii de care noi, iată, astăzi nu ne putem lipsi. Dormitoarele, coridoarele, curtea erau luminate cu becuri în fiecare seară. În plus, tot la sugestia domnului inginer Gherase, avându-se în vedere că majoritatea muncitorilor erau tineri, am adus de la Iablaniţa pe Gheorghe Oacă cu lauta, secondat de fiii săi Adrian si Nicu, cu acordeoane, care pe un versant opus celui pe care se lucra, asigurau buna dispoziţie a muncitorilor, randamentul acestora fiind mult peste norme şi chiar peste măsura aşteptărilor noastre. Seara, oboseala dispărea miraculos din trupurile acestor tineri, cand timp de două – trei ore la lumina becurilor, în curte, se organiza joc, muzica fiind asigurată de aceiaşi instrumentişti – ,,formaţtia Oacă”.  Vestea se raspândise până la organul nostru central, Direcţia Regională de Economie Forestieră (DREF) Banat, fiind vizitaţi în repetate rânduri de şefii de servicii, pentru a se convinge la faţa locului de cele auzite. Calitatea lucrărilor, rezultatul muncii acestor oameni, sub coordonarea unor silvicultori de excepţie în frunte cu şeful Ocolului silvic Mehadia, domnul inginer Ion Gherase, el însuşi un silvicultor excepţional, se poate vedea astăzi in arboretele ce acoperă bazinetul Ramniţ, parte componentă a bazinului Sfârdin.

V-am prezentat aceste câteva secvenţe inedite, un episod din îndelungata bătălie purtată de-a lungul anilor de către codrenii Mehadiei pentru menţinerea integrităţii acestei minunate bogăţii verzi a Banatului de sud, cu dorinţa de a le evidenţia faptele dar şi cu intenţia de a pune în atenţia cititorului, pe lângă minunatele fapte ale silvicultorilor de la Ocolul silvic Mehadia, în lupta lor pentru perpetuarea acestor păduri, personalitatea unui silvicultor de excepţie, aşa cum vă spuneam, ce mi-a marcat profund primii ani ai unei îndelungi perioade, de nu mai puţin de 45 de ani, puşi în slujba pădurii, şi anume a inginerului silvic Ion Gherase. Constituie o mare placere a-mi aminti şi evoca, cel puţin secvenţial, personalitatea unui mare om şi silvicultor, prin prisma satisfacţiei şi onoarei de a-l cunoaşte şi a-i fi discipol. Printr-o excepţională cumulare de aptitudini şi abilităţi domnul Inginer Gherase a reuşit să insufle subordonaţilor săi atât cunoştinţele şi experienţa sa, cât mai ales dragostea şi respectul pentru această meserie, unică prin frumuseţea şi importanţa ei, aceea de silvicultor. Astfel, eu personal îl consider un al doilea tată şi pot spune ca îi datorez cea mai mare parte din cunoştinţele mele, ce m-au ajutat să-mi desfăşor neîntrerupt, şi cu bune rezultate, activitatea de silvicultor la Ocolul silvic Mehadia. O dragoste şi un respect profund mă indeamnă să adresez pe această cale domnului inginer, în numele meu şi al celorlalti vechi silvicultori ce se mai găsesc în viaţă, cele mai sincere urari de sănătate, pace în suflet şi o viaţă îndelungată alături de cei dragi, acolo in inima Banatului, la Timişoara unde şi-a aflat liniştea şi pacea bătrâneţii, alături de familie, departe de codru, dar aproape de inimile noastre.

(Dl. ing. Gherase iubea cântecul românesc. L-am cunoscut… N.D.P.)

Costa VLAICU,

pensionar Ocolul Silvic Mehadia

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: