Richard Sârbu:,,Ion Băcilă-dascălul, prietenul”

Mai întâi de toate aş dori să-mi exprim deosebita bucurie pentru înfăptuirea unui autentic act de cultură – comemorarea unor personalităţi de marcă ai Mehadiei, protopopul cronicar Nicolae Stoica de Haţeg şi învăţătorul Ion Băcilă, şi să-i felicit pe organizatori, pe primarul comunei Iancu Panduru, scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, directorul şcolii, profesorul Mihăiţă Feneşan, preoţii comunei, care au izbutit să imprime unei zile obişnuite de lucru fastul unei zile de sărbătoare. O zi cu slujbe de pomenire, dezveliri de plăci comemorative, cu alai sărbătoresc potenţat cu frumoasa prestaţie a fanfarei tinerilor din Borlovenii Vechi, şi nu în ultimul rând, cu reuşitul Simpozion al Cetăţii.

Îmi stăruie şi acum în memorie chipul luminos al dascălului Ion Băcilă şi, în mod deosebit, frumuseţea spiritului său, bunătatea, competenţa sa didactică, onestitatea.

L-am cunoscut în trei împrejurări semnificative: mai întâi ca elev al d-sale, între anii 1949 şi 1950, când am frecventat şcoala Elementară din Mehadia, apoi , ceva mai târziu, ca şi coleg, o scurtă perioadă, când am funcţionat ca suplinitor la această şcoală, iar d-sa ca director, de data aceasta al şcolii Medii din Mehadia, şi în al treilea rând – în calitatea de inspector şcolar, pe care am avut-o vreme de trei ani în fostul raion Orşova. Fie că i-am fost elev, subaltern şi apoi un fel de şef, tot eu am fost cel care am avut de câştigat, căci am învăţat de la el multe din ceea ce se cheamă măiestria didactică, cinstea, omenia – atributele intrinseci ale unui om de OMENIE, care sunt ca şi mirosul pentru trandafir: nimic – nici vântul, nici viermii, nici ploaia nu i-l poate răpi.

Ca elev, mai ales, mi-a împodobit, mie şi colegilor mei de atunci, mintea prin bună învăţătură şi inima prin bunătate, mărinimie, dreptate şi credinţă, pregătindu-ne un loc frumos la soarele vieţii.

O trăsătură definitorie a conduitei dintotdeauna a profesorului Ion Băcilă, în raport cu învăţăceii săi, a fost nobleţea gestului său de dascăl şi prieten. S-a străduit să formeze în aşa fel elevii pe care i-a avut în grijă, încât prin ei să-şi trăiască a doua viaţă, o viaţă pe care înţelepciunea dobândită, frumuseţea spiritului său, o face mai bună decât pe cea a tinereţii lui. I-a ajutat pe elevi să trăiască aşa cum şi-ar fi dorit-o şi el la vârsta tinereţii ucenicilor lui. Drept pentru care ne-a învăţat să fim mereu tineri şi pentru a ne împlini în viaţă, ne-a înzestrat cu busola cu care putem deveni personalităţi.

Ar fi mult mai multe de spus despre omul, dascălul şi prietenul Ion Băcilă, dar… oricât ai vorbi şi tot n-ar fi de ajuns, căci – parafrazându-L pe Emil Cioran – e mai uşor să faci biografia unui nor decât să spui totul despre un om, fiindcă… “omul este drumul cel mai scurt dintre viaţă şi moarte”.

Mehadia, 19 ianuarie 2008

profesor univ. dr. RICHARD SÂRBU