Gheorghe Mirulescu:,,Trăiască România Mare!”

La 1 Decembrie 1918, în sala Cercului Militar din cetatea Alba Iulia, s-a ţinut Marea Adunare Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi Părţile Ungurene, unde au participat delegaţii convocaţi prin manifestul din 20 noiembrie 1918 al Marelui Sfat Naţional Român din Arad.

Adunarea a fost deschisă de dr. Ştefan Cicio Pop, preşedintele Marelui Sfat, urmat de fruntaşi ai mişcării naţionale pentru unire printre care Vasile Goldiş cel ce a prezentat adunării proiectul de rezoluţiune, document aprobat cu urale de către toţi delegaţii.

Dintre vorbirile rostite poporului de pe la mai multe tribune ce erau ridicate pe câmpul lui Horea de lângă Cetatea Alba-Iulia, remarcăm pe cea pronunţată de episcopul Miron E. Cristea al Caransebeşului.

După ce face un scurt istoric al existenţei românimii în zona Carpaţilor, cu enumerarea năvălirilor ce au pus la grea încercare populaţia autohtonă, episcopul afirmă:

„V-aş amărî prea tare sufletele şi aş prea întuneca seninătatea acestui frumos praznic naţional, dacă v-aş înfăţişa icoana amănunţită a lungilor noastre suferinţe din cursul acestor veacuri:

Amintesc numai:

– cum am zăcut veacuri întregi în cea mai neagră iobăgie;

– cum am fost proscrişi de legile nu numai aspre, ci draconice ungureşti;

– cum în atâtea rânduri ne-am pierdut toţi conducătorii;

– cum ne-au sfâşiat chiar credinţa strămoşească;

– cum au rupt legăturile canonice şi fireşti ale bisericii noastre cu biserica mamă a fraţilor de dincolo;

– cum ne-au bătut păstorii, ca să risipească turma;

– cum am hrănit cu scump sângele nostru toate lăpădăturile străine.

Dar, cu toate acestea, precum după vorba lui Alecsandri „Ceahlăul sub furtună nu cade muşuroi” – aşa şi puterile neamului românesc n-au putut fi zdrobite pentru totdeauna. Din contră! Mulţumită puternicei însuşiri a poporului de a spori văzând cu ochii, s-a împlinit faţă de noi cuvântul poetului:

„Barbarii vin, barbarii trec; Românii îi petrece,

Şi unde unul a căzut – răsar în locu-i zece”

Citind cele de mai sus, nu poţi să nu remarci câte adevăruri pot fi cuprinse în atât de puţine cuvinte. Dacă ar fi să amintim numai „ne-au bătut păstorii ca să risipească turma”, această frază face mai mult decât sforăitoarele şi ipocritele discursuri ale unor politicieni actuali.

Întreg discursul episcopului Caransebeşului dovedeşte sinceritatea, ardoarea, credinţa, năzuinţa, revolta vorbitorului şi speranţa că românimea va avea un viitor mai bun pentru ea şi urmaşii ei.

Dacă ar fi să parafrazăm o zicală românească, despre acele evenimente putem afirma – la vremuri mari oameni mari.

E greu de imaginat şi mai ales e greu de descris ce se întâmpla şi cum arătau localităţile bănăţene în acele momente; şi, de aceea, consider că cele mai revelatoare sunt documentele întocmite de trăitorii acelor vremuri.

Redăm mai jos procesul verbal întocmit la 1 decembrie 1918, la adunarea locuitorilor din Mehadia şi localităţile învecinate.

1918 [noiembrie 18] / decembrie 1, Mehadia (jud. Caraş-Severin)

Proces-verbal

Luat azi, în 1 Decembrie a.c. (st.n.) în biserica gr. or. Rom. Din Mehadia la adunarea naţională.

1. Adunarea se deschide cu imnul naţional „Deşteaptă-te române” cântat de corul din loc.

Publicul aproape cu ochii inundaţi de lacrimi cântă împreună cu corul imnul mult persecutat, iar la cuvintele – „Iar noi pătrunşi la suflet de sfânta libertate” – toţi ridică mâna dreaptă spre jurământ, a stângă la inima, joară vor da mâna să fim pururi fraţi.

2. Preşedintele face amintire despre nota lui Wilson, dată în 8/I a.c. în primul rând cehii dau ascultare şi năzuinţă spre unirea tuturor slavilor. Rând pe rând se mişcă toate popoarele subjugate de Austro-Ungaria.

Aşa şi românii din toate părţile locuite de ei, se întrunesc astăzi la Alba Iulia spre a declara dorinţa neamului.

Ni se arată istoria oraşului Alba-Iulia.

Mihai Viteazu pe unguri de repeţite ori, intră în Ardeal. Dar în scurt timp e trădat şi e pus sub picioare mişeleşte.

Urmează o sumedenie de suferinţi pentru poporul românesc (Istoria de Xenopol).

Horea de patru ori merge la împăratul spre a îmbunătăţi soarta poporului român.

Promisiunile împăratului rămânând nerealizate, se naşte revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan. Dar şi aceştia sunt vânduţi. Ungurii îi prind.

Crişan se sinucide, iar Horea şi Cloşca sunt rupţi pe roată.

Asta s-a întâmplat la Alba Iulia. Tot aici Iancu cu moţii săi joacă rolă în 1948.

Din aceste motive se ţine adunarea de azi chiar la Alba-Iulia.

E ascultată cu multă atenţie şi cu ovaţii.

3. Ion Lalescu (Cojocariu) vorbeşte despre suferinţele aproape actuale ale poporului român.

Cât a avut acest popor de a suferi din partea „împănaţilor” jandarmi? Ce presiune făceau aceste fiare pe beţul nostru ţăran la vreo alegere!?

Acum însă suntem scăpaţi. Încheie cu cuvintele „Trăiască libertatea!”

Ca răspuns e intonat de corul local „Pe al nostru steag”. La cuvintele „Iar sfânta noastră Românie etern, etern va înflori”,, toţi strigau unanim: „Aşa să fie!” „Trăiască România Mare!”

4. Mageriu-Enachie ridică şi accentuează opera d-lui preşedinte; ce o face pentru poporul român, rădicându-l din întunecimea de odinioară.

„Nu vă lăsaţi fraţilor – zice – ca să fiţi traşi, purtaţi de nas!”

Promisiunile vor rămânea şi acum nerealizate! „Să mergem pe calea ce-am început-o, să arătăm, că suntem demni de numele de român”.

Se ascultă cu multă atenţie.

5. Dl. Preşedinte arată necesitatea de a se înfiinţa „Fondul Naţional”, chemând sprijinul tuturora.

În decurs, când publicul adunat îşi îndeplinea datorinţa de a sprijini cauzele noastre naţionale contribuind la înfiinţarea fondului, corul cântă cântece naţionale.

În fine Dl. Preşedinte amintind că numai aşa ne putem ajunge scopu, dacă suntem „toţi pentru unul şi unul pentru toţi” adunarea e declarată de închisă.

Notar al C.N.R. Coriolan Buracu

Eugen Feneşan Preş. C.N.R.

stud. acad. silv.

Orice comentariu ar fi de prisos.

Gheorghe Mirulescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: