~N.D.Petniceanu: Poetul „pătimirii noastre” sau „mustul care fierbe”-Octavian Goga-(1881-1938)

În acest an, 2008, s-au scurs în eternitate şapte decenii de la moartea poetului din Răşinari, înhumat la Ciucea, pe aproape de Clujul românesc.

Rememorez anul 1988, eram preşedinte de Cenaclul „Victor Eftimiu” în Timişoara. Fusesem singurii care comemorasem acest an şi acest poet, cu pompă, cu fast, cu actori de la Teatrul Naţional din Timişoara, cu Damian Ureche, poetul ieşit din puşcărie pentru tentativă la trecerea frontierei de stat, căruia i-am cedat onorariul de 600 lei (de la Clubul Tehnolemn) în contul poemului „Poetul Pătimirii Noastre”, scris pe loc, în bunkărul meu, de pa Lidia 2/2, în timp ce am savurat o butelie de „cireaşă” producţie proprie.

În acea rememorare, cu Damian Ureche şi actorii, cu colegii de cenaclu, eu şi fiul meu, Caius Danciu, elev de liceu, ne-am permis „luxul” de-a pomeni familia Nemoianu, de la Moş Petrache (Petru Nemoianu, fost ministru pe vremea lui Antonescu, mort în detenţie) până la Virgiliu din America, cu toţii rude prin alianţă cu Veturia şi Octavian Goga (au fost naşii familiei dr. Iosif Nemoianu, în Caransebeş, în perioada interbelică).

Ceva ce nu se ştie în istoria literară! Ca să-mi pregătesc lucrarea de licenţă („Octavian Goga şi Mesianismul”) a trebuit să merg la Ciucea, s-o contactez pe doamna ministru Veturia Goga, aşa puteai avea acces la ea, dacă te adresai cu apelativul „Doamna Ministru!”. M-am adresat şi am avut câştig de cauză.

Doamna Ministru Veturia Goga era tare grăbită. An de an, pe bază de paşaport diplomatic (activ-valabil), se deplasa la o anumită zi la Budapesta, cu o coroană de trandafiri roşii, era cunoscut acest hobby de către autorităţile române şi cele maghiare. Mergea cu flori la mormântul marelui poet maghiar Ady Endre. Tavi Goga şi Ady Endre fuseseră prieteni. Goga cumpărase (alţii spun îl primise…) castelul de la Ciucea, de la poetul maghiar, îl primise cu un nou-născut abandonat. De cine? Nu se ştie! Acel copil, să zicem Ciuceanu, va ajunge director în Ministerul Căilor Ferate, după 23 August 1944.

N.D. Petniceanu


%d blogeri au apreciat asta: