~Alexandru Nemoianu: „Ispita unanimităţii“

Visul dement al tuturor şi fiecăreia dintre “puteri” şi încă mai vârtos “ocupaţii”, a fost şi a rămas cel al “unanimităţii”. Realizarea unui sistem în care o singură ideologie să fie acceptată, un singur sistem de valori, o singură structura de împărţire în “bine” şi rău. Acest vis a însemnat încercarea de face cutare sistem de “putere” sau “ocupaţie” veşnic, fără putinţa de a fi clintit. Este fără îndoiala ca orice om cu minimal bun simţ ar trebui să suspecteze încercările de aşezare a unei “unanimităţi” şi ar trebui să ştie bine că în spatele şi la capătul oricărei încercări de “u-nanimitate” va răsuna sinistrul cor al celor încătuşaţi, un cor care în secolul care a trecut, întunecatul şi sângerosul veac douăzeci, a zbierat ba “Sieg Heil”, ba “Stalin, Stalin”, ba “Ceauşescu, PCR”. La capătul campaniilor de impunere a “unanimităţii”, a ideologiei unice, ne aşteaptă puşcăriile şi lecţiile de îndoctrinare.

Prin “unanimitate” de gând “puterile” şi “ocupaţiile” decăzute, cel mai adesea având în frunte zugravi, pantofari, marinari dubio – i şi întotdeauna cretini, au neputincioasa în drăznire de a crede că vor putea obţine legitimitate. Aplauzele sicofanţilor, aceste “puteri”, le consideră sentimente naţionale, în lumina celor spuse mai sus cu atâta mai sinistră apare “unanimitatea” ideologică impusă în România prin “elita de mahala”, condeierii mercenari, fripturiştii din vocaţie, modi-ocrităţile patente, al căror singur vis este accesul la bugetul de stat. Cei care dau nume rău, prin asociere, intelectualităţii româneşti, sunt cei care, pur şi simplu, au păstrat slo-ganele comuniste; insulta tradiţiilor româneşti, insulta Ortodoxiei şi au înlocuit lauda Uniunii Sovietice cu lauda noului “imperiu” şi a celor ce îi reprezintă, “Piaţa Comuna” sau NATO.

Ispita unanimităţii este una dintre cele mai degradante încercări dată fiecărei generaţii. În această privinţă, încă în veacul al III-lea d.H. limpede avertiza Sfântul Antonie cel Mare, “va veni o vreme când oamenii vor înnebuni, iar pe cel care nu va înnebuni îl vor uri, căci nu va fi ca dânşii”.

ALEXANDRU NEMOIANU