~Nicolae Danciu Petniceanu: „Părintele Protopop Pavel Boldea (1861 -1920)“

A studiat primele clase primare în satul natal, cu tatăl său, apoi a urmat Şcoala trivială, Şcoala germană din Borloveni, metropola Ţării Almăjului, instituţie şcolară cu tradiţie, fondată în 1777, a doua în Banatul istoric, după Şcoala trivială din Mehadia anului 1774. Ne gsim în Veacul Luminii, cu irizări spirituale, iluministe, benefice, venite de la Curtea Imperială vieneză, fapt cultural cunoscut şi receptat de luminatul dascăl şi părinte Pavel Boldea.

După trei ani de germanistică, tânărul Pavel Boldea frecventează Şcoala Civilă din Oraviţa, de aici trece la Gimnaziul Superior din Biserica Albă, ca în final, sfătuit de tatăl său, urmează şi absolvă în chip strălucit Institutul Teologic-Pe-dagogic din Caransebe ş , institut supranumit „Cuib de vulturi”, locaş de învăţământ româ­nesc binecuvântat, unde creşteau şi se formau luminătorii satelor bănăţene, candele pe cărările devenirii conştiinţei de neam şi limbă întru reîn­tregirea pământului românesc.

După absolvirea institutului, Pavel Boldea se căsătoreşte cu Silvia Ivănescu, fiica preotului Gheorghe Ivănescu din Marga, a fost hirotonit şi numit preot în Borlovenii-Vechi, anul 1883.

La 1 septembrie 1884, i se naşte unicul fiu, Romulus, bucuria vieţii şi lumina sufletului său, n-a mai avut şansa altor copii deoarece preotea­sa Silvia, în plină tinereţe, în anul 1887, a trecut la cele veşnice, răpusă de-o boală necruţătoare în acea vreme.

Anul 1888 marchează destinul tânărului preot Pavel Boldea. Este propus şi susţinut preot militar în parohia românească din Budapesta, pro­pus, susţinut şi încurajat de către generalul în retragere Traian Doda, preşedintele fondator al Comunităţii de Avere din Caransebeş. Este imperios necesar să facem o digresiune cu privire la această intervenţie din partea generalului Traian Doda, personalitate marcantă a spiritua­lităţii româneşti, din Banatul istoric.

Cu un an mai devreme, respectiv în anul 1887, generalul Traian Doda, în plină sesiune parlamentară budapestană, în calitate de depu­tat al Cercului electoral Severin a prezentat preşedintelui maghiar al Dietei un memoriu-pro-test prin care declara că se retrage de la lucrările parlamentului, fără a renunţa la mandatul de deputat, pe considerentul că românii, pe care-i reprezintă în parlament nu se bucură de drepturi politice şi civile, a ş a cum se bucură maghiarii, saşii şi secuii. Preedintele maghiar al Dietei s-a simţit ofensat, iar pe general l-a considerat un agitator împotriva statului maghiar, Traian Doda a fost dat în judecată, amendat şi condamnat de Tribunalul din Arad la 2 ani închisoare.

Cu atitudinea naţională a generalului Taian Doda s-a solidarizat scriitorul Ioan Slavici, care a publicat un articol în „Tribuna” de la Sibiu. Pentru aceeaşi motivaţie de substanţă naţională şi răzvrătire împotriva statului maghiar, scriito­rul Ioan Slavici a fost judecat, amendat şi el şi condamnat la un an închisoare pe care l-a exe­cutat în închisoarea de la Vaţ, un orel pe ma­lul stâng al Dunării, pe aproape de ăş udapesta. Generalul Traian Doda n-a făcut puşcărie, fuse­se graţiat de împăratul de la Viena. Generalul Traian Doda a fost şi a rămas un naţionalist ro­mân luminat, unul care milita pentru reîntre­girea neamului românesc, un adept al sloganu­lui lansat de Ioan Slavici prin „Tribuna” de la Sibiu, în martie 1884, în primul număr al publicaţiei al cărei director era: „Soarele pentru români de la Bucureşti răsare”.

La Budapesta exista o puternică mişcare ro­mânească, o colonie a românilor constituită din: bănţeni, ardeleni, regăţeni, bucovineni şi basarabe ăţ i, puterea economică deţinând-o aromânii (negustori, angrosişti, comercianţi, cu ateliere de manufactură etc.). În această colonie trebuia să fie un păstor de suflete româneşti, unul care să le păstreze conştiinţa nealterată, conştiinţa de neam, să le îndrume paşii întru unitate de spirit şi faptă românească. Acest păs­tor de suflete fusese desemnat şi ales în persoa­na preotului Pavel Boldea, în care generalul Traian Doda investise întreaga sa încredere, de­sigur că generalul, cu obârşia în Prilipeţ, pe a-proape de Borlovenii-Vechi îl ştiuse pe preotul Boldea încă de pe băncile Institutului Teologic din Caransebeş, apoi Traian Doda se ştia tot aşa de bine cu bătrânul dascăl Pavel Boldea, pe câteştrei îi legau sentimentele patriotice de almă-jeni, dar îi lega mai presus sentimentul naţional, conştiin ţ a de buni români, de militanţi pen­tru ideea naională.

Şi preotul Pavel Boldea fusese la înălţimea aşteptărilor generalului Traian Boldea, el fusese primul preot militar, dar şi primul preot în paro­hia românească din Budapesta, cum fusese cu un veac în urmă Constantin Diaconovici Loga, primul cantor în Biserica Ortodoxă Română din Budapesta şi întâiul învăţător român, care a introdus limba română în parohia şi colonia românească budapestană.

Ca să-şi îndeplinească misia cu care fusese trimis la Budapesta, lui Pavel Boldea nu i-a fost uşor, dimpotrivă, a dat piept cu fel de fel de greutăţi, stavile puse în calea sa de către autoritatea maghiară într-o vreme când ungurii îşi propuseseră, între altele, să maghiarizeze tot ce era sfânt şi românesc. Pentru aceasta Dieta de la Budapesta prepara ă i cocea în umbră o lege de maghiarizare forţat’, una a Contelui Adalbert Appony, ce va ieşi la lumină la începutul veacului următor (1907).

Preotul militar Pavel Boldea a fost paroh ş i profesor de religie în câteva unităţi şcolare – i asta până în anul 1897, când din anumite raţionamente naţionale şi-a aranjat mutarea în colo­nia românească din Viena, pentru a fi mai aproa­pe de Cancelaria Coroanei, în ideea de-a fi util cauzei românilor, în această cancelarie se emi­teau acte ce puteau să ocrotească, să protejeze neamul românesc din Banatul istoric; el ştia că, odinioară, Banatul fusese dominion al Coroanei, protejat de influenţele nefaste de la Budapesta.

Preotul şi profesorul Pavel Boldea atât la Budapesta cât şi la Viena, din punct de vedere spiritual, a creat viaţa românească, a catalizat şi unit sufletele românilor întru ideea naţională, în colonia românească de la Budapesta şi în colo­nia românească de la Viena plutea duhul cucer­nic, reverbera glasul Marelui Preot pentru con­servarea fiinţei neamului românesc.

Între anii 1908 – 1914, Pavel Boldea a fost protopop militar, cu gradul de maior, în garnizoana Sibiu, iar între anii 1914 – 1918, în vremea Primului Război Mondial, a funcţionat ca şef al clerului militar de la Comandamentul trupelor de pe frontul italian, cu sediul în oraşul Laibach – Liubliana, din fosta Jugoslavie.

Militant pentru reîntregirea neamului româ­nesc, Pavel Boldea a fost şi pe frontul italian, o dovadă o constituie dezertarea in corpore a sol­daţilor români din Regimentul 43 Infanterie la italieni, constituirea „Legione romene” (Legiu­nea românilor) în Italia, care va lupta pentru unitatea statului român, legiune din care a făcut parte şi medicul Ioan Ţeicu, din Ilidia, cunoştinţă a familiei Boldea din Borlovenii-Vechi, prieten cu Romulus Boldea.

După Unire, preotul militar Pavel Boldea s-a pensionat şi s-a retras în satul natal, unde la 1 decembrie 1920 a trecut la cele veşnice.

Închei acest medalion rememorând imagi­nea apostolică a lui Romulus Boldea, odrasla Marelui Preot. A urmat studii militare, ajungând locotenent colonel în armata imperială, apoi co­lonel în armata română, a fost prefect de Severin şi deputat în Parlamentul României Mari, mem­bru fondator al Partidului Naţional Creştin, par­tid constituit din fuzionarea Partidului Agrar al lui Octavian Goga şi a Ligii Apărării Naţional-Creştine a profesorului A.C.Cuza.

în 1940, colonelul Romulus Boldea fusese ales preşedintele Ligii Antirevizioniste din Ju­deţul Severin, a militat pentru respectarea celor stabilite prin Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920. Revizioniştii maghiari de atunci, ca şi astăzi, nu au fost şi nu sunt de acord cu aceste prevederi, ei visează o nouă răpire a Ardealului de Nord, în care scop bat pe la porţile Occidentului. Revizioniştii maghiari interni şi externi din nou fac ceea ce au făcut în perioada interbelică, între altele promovează ideea autonomiei unor judeţe în Ardeal, că de la autonomie la ruperea Ardealului de la patria mumă nu-i decât un pas.

Astăzi, mai mult decât oricând, e nevoie stringentă de un nou Colonel Romulus Boldea, în contextul apărării şi ocrotirii pământului românesc, udat cu lacrimile strămoşilor noştri, între strămoşi zăresc prin ceaţa diafană siluetele apostolice ale celor doi Boldea, tatăl şi fiul, şi animat de cele văzute grăiesc metaforic: „Din stejar, stejar răsare” şi aceasta se întâmplă adesea în Ţara Almăjului.

NICOLAE DANCIU PETNICEANU Mehadia, 1 noiembrie 2007