Archive for Martie 2009

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Luceafărul”

Martie 28, 2009

artur-silvestri-foto-ion-cucu-revista-luceafarul-arhiva-nd-petniceanu1În primăvara unui an literar, nu pot preciza care anume, în orice caz în deceniul al nouălea, Veacul al XX-lea, fusesem invitat de către Casa de Cultură din Oraviţa de a participa alături de alţi confraţi la câteva şezători în burgul orăviţean cu iz medieval. În ,,Dacia” luaserăm loc: Marius Munteanu, Damian Ureche, Titus Suciu, pe post şi de şofer, şi semnatarul acestor şiruri.

În Oraviţa am stat două zile, timp în care am participat la întâlniri literare cu elevii de la Liceul ,,General Dragalina”, biblioteca oraşului şi cu cei de la mini-fabrica de confecţii îmbrăcăminte. La Oraviţa, a doua zi s-a ataşat grupului nostru şi ziaristul Iulian Costandache, de la Scânteia Tineretului- Suplimentul literar-artistic. După- amiază, cu toţii ne-am îmbarcat în maşină şi am pornit la drum, având ca ţintă comuna Iablaniţa, din Caraş-Severin, pentru a onora în acelaşi scop invitaţia lansată de Primăria din localitate.

Drumul de la Oraviţa la Bozovici a fost presărat cu popasuri şi fotografii, ademeniţi de peisajul mirific şi de gura izvoarelor reci, de legendarul Lac al Beiului şi de întretăierea Paralelei 45, şi alte minuni montane ce clătăreau ochiul şi încântau sufletul.

A urmat apoi Valea Almăjului cu splendoarea sa colorată în verde crud şi în culorile curcubeului, străjuită de un crug senin, de un albastru imperial, locuri ce amintesc de câteva personaje care au făcut istorie pentru neamul românesc: Eftimie Murgu, dr. Ion Sârbu, Ilie Ienea, Grigore Popiţi, Sabin Golopenţia, marele preot Boldea şi nepotul său, Coriolan Buracu.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Luceafărul”>>>>

Anunțuri

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Editura “Facla” Şi unele oferte…”

Martie 28, 2009

nicolae-danciu-petniceanuthumbnailScriu aceste rânduri cu dragoste şi respect faţă de ceea ce a însemnat editura „Facla” din Timişoara, unică în felul ei, în Vestul ţării, sub dictatură. Ea fusese fondată în 1972 şi editase în premieră cărţi semnate de Nicolae Stoica de Haţeg şi Virgil Birou şi alte nume importante ale Banatului, cu contribuţii la Pantheonul Cultural Român.

Primul director fusese domnul Simion Sima, cândva ziarist la „Drapelul Roşu”, apoi venise la cârma sa un alt ziarist, de la acelaşi cotidian, domnul Ion Marin Almăjan, care sub directoratul său Editura Facla atinsese apogeu în materie de lucrări editate din varia domenii, apoi Almăjan începuse seria „Proză scurtă”, format aparte, publicase o serie de prozatori tineri, şi mai vârstnici, care nu visaseră să-şi vadă vreodată tipărite creaţiile, creaţii care zăcuseră la „Cartea Românească”, de exemplu, ani în şir, aşa cum zăcuseră câteva opere scrise de Titus Suciu. „Facla” a dat prin Titus Suciu un prozator important în literatura română contemporană.

Mă voi opri în cele ce urmează asupra activităţii editorului Ion Marin Almăjan şi asupra redactorului său Ion Nicolae Anghel, oameni cu care eu am lucrat, graţie cărora am debutat şi am editat la „Facla” cărţile: „Apa de duminică”, „Cantonul galben” şi „Când caii dorm în picioare”.

În calitatea sa de director la „Facla”, Almăjan era exigent din cale-afară, nu accepta pentru tipar lucrări fără valoare literară, motivate artistic, tăia cu roşu fără milă! Nu se lăsa impresionat şi convins de colegi în ideea de-a face rabat valorii, pentru el valoarea prima, avea ultimul cuvânt, indiferent de calitatea autorului.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Editura “Facla” Şi unele oferte…”>>>>

L. Carabină:,,Muntele Arjana, doctorul Caius Sgăverdia şi Ana Şerban”

Martie 28, 2009

Muntele Arjana este o minune a naturii, el face parte din lanţul munţilor al Munţilor Cernei şi se întinde în zarea albastră ca o arcadă de lumină undeva deasupra satelor Plugova şi Valea Bolvaşniţa. În sezon estival, Muntele Arjana magnetizează interesul amatorilor de drumeţie, de imagini montane feerice şi de aer purificat, de tihnă la cabană.arjana

Într-o vară, cu câteva decenii în urmă, în veacul trecut, Muntele Arjana captivase interesul a doi tineri: medicul Caius Sgăverdea, proaspăt absolvent al medicinei timişorene, el băştinaş, pare-se din Caransebeş şi Ana Şerban, bucureşteancă, membră în lotul de atletism al Clubului „Dinamo” Bucureşti, originară din Ardealul de Nord, crescută în Banat, în satul Pădureni, pe aproape de Timişoara.

Ana Şerban şi familia sa, părinţii şi încă o surioară, fuseseră prigonite din Ardealul de Nord, îndată după Dictatul de la Viena, din august 1940, când Germania fascistă a impus României cedarea Ardealului de Nord, Ungariei hortyste. Evreii au fost prigoniţi, ei au găsit sprijin moral şi material din partea românilor. Inima bietului român este mare şi de-o bunătate proverbială. Dar, mai trziu, evreii, unii dintre urmaşii lor, au nesocotit aceste sentimente umane. Ce părere aveţi, domnule scriitor Gabriel Dinişianu, cum taxaţi dvs. aceste sentimente româneşti? Nu prea puteţi scoate cămaşa prin cap…

Dar să revenim la cuplul: Sgăverdea – Şerban. După un sejur pe Muntele Arjana, viitoarea doamnă doctor a dat viaţă unui bibelou de fată, pe care a botezat-o simbolic: Arjana!>>>>L. Carabină:,,Muntele Arjana, doctorul Caius Sgăverdia şi Ana Şerban”>>>>

Prof.Dr. Petru Zamela:,,Mitropolitul Lăzărescu al Banatului şi Securitatea”

Martie 28, 2009

Prietenul nostru domnul profesor doctor Petrică Zamela, băştinaş din Borlovenii-Vechi (Caraş-Severin), creatorul petru-zamelaşi dirijorul fanfarei şcolare din satul natal, fanfară cu care a dat concerte şi în Mehadia (cu prilejul dezvelirii plăcii comemorative Ion Băcilă) şi-a susţinut doctoratul cu o disertaţie ştiinţifică despre regretatul mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu.

Vom publica un serial în paginile gazetei „Vestea” din lucrarea de doctorat a domnului profesor dr. Petrică Zamela, de acum promovat profesor teolog la Liceul Teoretic din Bozovici. Precizăm spre ştiinţa tinerilor cititori că mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost victima regimului comunist din România (Redacţia).

Intenţia de a scrie despre personalitatea mitropolitului Vasile Lăzărescu este o încercare plină de neprevăzut, deoarece statura sa morală a devenit peste ani tot mai impunătoare.

Nu se poate face un serios demers istoric în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a societăţii bănăţene din secolul XX fără a pomeni numele mitropolitului Vasile Lăzărescu, slujitor prin excelenţă al valorilor morale, spirituale şi culturale româneşti.

Schimbările politice survenite în România după 23 august 1944, dar, mai ales, după instaurarea regimului totalitar din 6 martie 1945, au avut urmări nefaste în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte biserici din ţară.

De „arhipelagul ororii” n-a scăpat nici Biserica Ortodoxă din România, în frunte cu ierarhii acesteia, îndată ce comuniştii au fost aduşi la putere de către armata roşie de ocupaţie, când s-a început sovietizarea ţării după modelul stalinist.>>>>Petru Zamela:,,Mitropolitul Lăzărescu al Banatului şi Securitatea”>>>>

Lae Carabină:,,Nicolae Ceauşescu şi lingourile de aur”

Martie 28, 2009

Recent, în luna ianuarie 2009, la televiziunea română s-a discutat din nou despre conturile financiare ale dictatorului Nicolae Ceauşescu deschise în străinătate.

Domnilor! Nu a existat şi nu există un cont bancar în străinătate pe numele lui Ceauşescu şi nici pe al copiilor săi, ori pe numele femeii sale. Conturi au fost pe numele statului român ori pe numele unor organizaţii şi societăţi patronate de statul român, precum „Dunărea” în care erau implicate organele de Securitate cu activităţi externe militare sau comerciale.

Doresc să-mi informez cititorii mei cu nişte date culese de mine ca fost ofiţer acoperit, pe care nu le ştie publicul, mă refer la oamenii simpli, pe care-i preţuiesc şi cărora mă adresez.

Am ajuns în Elveţia. L-am contactat pe dl. Bădulescu, oltean din Vâlcea, arhitect în oraşul Zürich, căruia i-am facilitat intrarea în ţară a unui transport de materiale de construcţii: uşi, ferestre, calorifere etc. Omul n-a uitat că este român şi-a construit în Vâlcea, pe aproape de Horezu, o vilă. Soţia sa, fiică de ministru, elveţiancă, cu care are doi copii titraţi, cu toţii vorbesc româneşte.

Domnul Bădulescu are un fiu, care, ca student, prin 1990 – 1994 lucra la un Institut de Credit din Zürich. Am aflat, pe bază de înscrisuri oficiale, că în 1989, cu puţin înainte de decembrie 1989, din dispoziţia lui Ceauşescu s-au transportat la acest Institut de Credit cantitatea de 80 (optzeci) tone aur în lingouri, transportul s-a efectuat cu trenul. Era garanţia unui împrumut bancar serios.>>>>Lae Carabină:,,Nicolae Ceauşescu şi lingourile de aur”>>>>

Iancu Panduru:,,Defăimarea gazetei „Vestea”

Martie 19, 2009

iancu-panduru-pt-site1În cotidianul „24 Ore”, de la Reşiţa, din 7 ianuarie a.c., domnul director Nicolae Sârbu ne împroaşcă cu noroi, fără să ţină seama că publicaţia noastră a primit cuvinte de laudă din partea unor personalităţi de prim-rang: Î.P.S.S. Mitropolit Nicolae al Banatului, prof. univ. dr. Richard Sârbu, pr. dr. prof. Theodor Damian, din America, dr. Alexandru Nemoianu, din America, dr. Dimitrie Grama, din Danemarca, dr. Costin Feneşan, din Bucureşti, pr. dr. Al. Stănciulescu-Bârda, dr. Artur Silvestri şi alţii.

„Vestea” este unica gazetă care apare în mediul sătesc, din zona Banatului Montan, şi apare cu mari sacrificii, fapt ce trebuie luat în seamă de către oamenii de cultură, om de cultură şi încă important îl socot şi pe domnul Nicolae Sârbu, directorul Bibliotecii „Paul Iorgovici” din Reşiţa.

Privitor la defăimarea lui N.D. Petniceanu, redactorul nostru responsabil al „Vestei”, mi se pare absolut anormală, subiectivă din cale-afară, bazat pe următoarele:

N.D. Petniceanu i-a prezentat domnului director Sârbu un text bun de tipar, cu o motivaţie, a prof. univ. dr. Crişu Dascălu. Materialul nu este publicat aşa cum a fost prezentat, ci pur şi simplu a fost cenzurat de către domnul director Nicolae Sârbu. Au fost tăiate şi eliminate cuvinte, au fost incluse alte cuvinte formulate de data asta de domnul Sârbu în ideea că face bine. NU a fost corect. Ştim cu toţii că cenzura din Decembrie 1989 a fost desfiinţată. Atunci, domnule director cu a cui voie aţi intervenit în materialul prezentat pentru tipar?! Dumneavoastră prezentaţi la tipar un volum de versuri, editorul îşi permite luxul de a-l cenzura, ce spuneţi dumneavoastră?! >>>>Iancu Panduru:,,Defăimarea gazetei „Vestea”>>>>

N.D. Petniceanu:,,Simpozionul cetăţii la Plugova, în Caraş”

Martie 4, 2009

dscf3976La 24 Ianuarie 2009, în ziua Principatelor Unite, a avut loc Simpozionul Cetăţii (ediţia a II-a), în localitatea Plugova, componentă a comunei Mehadia, în Caraş-Severin, a avut loc o manifestare de mare anvergură, unică în mediul rustic în acest Jubileu, prin inspiraţia benefică a primarului Iancu Panduru şi a Consiliului dscf37843Local al Primăriei Mehadia, organe care s-au sprijinit pe colaborarea insolită a Liceului din localitate (director Mihail Feneşan) şi a Societăţii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat.

Primarul Iancu Panduru a deschis lucrările Simpozionului, apoi a adus un cald salut oaspeţilor şi participanţilor, subliniind prezenţa domnului Vasile Barbu şi a tovarăşilor săi din Uzdin (Serbia), precum şi a timişorenilor Vlad Cernea, Ignea Loga, Mariana Vlăduceanu şi Traian Pintilie, poeţi şi scriitori însemnaţi.

În continuare, primarul Iancu Panduru a dat cuvântul scriitorului N.D. Petniceanu, preşedintele Societăţii „Sorin Titel”, pentru a conduce lucrările Simpozionului. N.D.P. a propus şi asistenţa a fost de acord să păstreze un minut de reculegere întru memoria regretatului poet Grigore Vieru, decedat în această lună. În continuare moderatorul a dat cuvântul pentru prezentarea comunicărilor, au vorbit: Vasile Barbu, Gh. Rancu, Mihai Mirulescu, Iulian Lalescu, Mihai Cornianu, Mariana Vlăduceanu, Costa Vlaicu, comandor Nicolae Popa, N.D. Petniceanu şi Ion Ionescu, luptător, din Orşova.>>>>N.D. Petniceanu:,,Simpozionul cetăţii la Plugova, în Caraş”

Prof. univ. dr. Gheorghe Luchescu:,,Şcoli de altădată”

Martie 4, 2009

gh-luchescuEste cunoscut faptul că Preparandia arădeană a jucat un rol însemnat în emanciparea maselor, în special în părţile bănăţene şi crişene, când mulţi dintre intelectualii epocii, legaţi de popor, au luptat pentru înfiinţarea de şcoli şi răspândirea cărţii în lumea rurală. Toate acestea nu puteau fi realizate fără o pregătire temeinică a viitorilor învăţători – adevăraţii luminători ai celor mulţi. La început, această instruire s-a făcut prin cursurile de vară, care erau mai mult o iniţiere în probleme de metodică şi pedagogie generală.

După 1784, autorităţile vremii sunt nevoite să ia măsuri de reorganizare a şcolilor, hotărându-se construirea unor localuri pentru învăţământ în localităţile unde asemenea edificii nu existau. Aşadar, înfiinţarea de şcoli româneşti este rezultatul unei lupte care, la începutul secolului al XIX-lea, se făcea tot mai simţită şi, în 1802, forurile abilitate sunt nevoite să hotărască “îndreptarea şcolilor poporale”, cărora să li se acorde mai mult sprijin. Astfel, în februarie 1804, printr-o rezoluţie a autorităţilor şcolare centrale, se “porunceşte” preoţilor şi reprezentanţilor civili ai puterii de stat să “sfătuiască” părinţii să-şi dea copiii la şcoală când au împlinit şapte ani.>>>>Prof. univ. dr. Gheorghe Luchescu:,,Şcoli de altădată”

N.D. Petniceanu:,,Lovitura de biliard a domnului Sârbu!”

Martie 4, 2009

Domnul Nicolae Sârbu, ziarist şi poet în timpul liber, directorul Bibliotecii „Paul Iorgovici” din Reşiţa, publică în scanziarul „24 ore”, din 7 ianuarie 2009, articolul „Mielul grafoman de ieri / un lup sub acoperire sadea”, un soi de răspuns la articolul publicat de subsemnatul în ziarul „Vestea” (noiembrie 2008): „Naşterea unei cărţi şi denigrarea autorului, pentru reuşită”.

Doresc să-mi repun în temă cititorii: timp de şapte ani am studiat, cercetat, m-am deplasat la Vârşeţ, Bucureşti şi Timişoara pentru documentare în vederea scrierii cărţii „Lumina de la Vărădia”, o carte închinată cărturarului Paul Iorgovici, un omagiu adus pentru martie 2008, când se împlineau două sute de ani de la moartea bănăţeanului Paul Iorgovici. Textul s-a elaborat sub ochiul omului de ştiinţă prof. univ. dr. Crişu Dascălu, directorul Institutului „Titu Maiorescu”, de pe lângă Academia Română. În final, după a doua lectură domnul prof. Crişu Dascălu a dat girul, printr-un „cuvânt înainte”, pentru tipar. În octombrie 2007 textul dactilografiat a fost prezentat pentru tipar domnului Nicolae Sârbu. Nicolae Sârbu, în chip ostentativ, a întârziat predarea materialului la tipar şi când l-a predat l-a predat cenzurat de mâna sa, fără ca eu să ştiu şi să-mi dau acordul.>>>>N.D. Petniceanu:“Cuvinte pentru urmaşi…” Lovitura de biliard a domnului Sârbu!

Alexandru Nemoianu:,,Artur Silvestri şi CASA”

Martie 4, 2009

dscf24974Fără a încerca să înţelegem personalitatea lui Artur Silvestri, de fapt “persoana” lui, nu este cu putinţa să înţelegem opera lui. În contextul acestui articol în mod deliberat voi folosi, în referire la Artur Silvestri, prezentul şi prezentul continuu. După părerea mea Artur Silvestri se artur-silvestri-nouaflă în veşnicie acolo unde cronologia istorică şi a lumii nu mai are nici o importanţă. În veşnicie lucrurile „sunt”, ieri, astăzi, întotdeauna.

Artur Silvestri este una dintre puţinele “persoane” în înţelesul deplin al cuvântului. Unul dintre cei foarte puţini care înţeleg că Omul, “persoana”, este singura din creaţie care există simultan în spaţiul “noetic”(spiritual) şi material. Dar încă mai mult “omul” (persoana) are obligaţia de a le uni, aceste două planuri, prin transfigurarea propriului său trup. Aceasta înseamnă nu “mortificarea” materiei ci transfigurarea ei, aducerea ei la “starea dintâi”. În această înţelegere ar trebui să fie limpede că de fapt singurii “materialişti” autentici, cei care înţeleg şi respectă cu adevărat “materia”, sunt chiar creştinii. Această înţelegere este prima condiţie pentru desluşirea operei lui Artur Silvestri. Căci aşa a înţeles şi a mărturisit despre “om” Artur Silvestri.

El a ştiut foarte bine că “omul” este alcătuit din trup, suflet şi duh şi la fel de bine el a înţeles diferenţa dintre ele şi împrejurarea că ele trebuie să lucreze în concordie.>>>>Alexandru Nemoianu:,,Artur Silvestri şi CASA”

N.D.Petniceanu:,,O paralelă între Nichita Stănescu şi Grigore Vieru”

Martie 4, 2009

nichita-stanescu

A trecut la cele veşnice poetul Grigore Vieru, a trecut dincolo de apele Styxului poetul Eminescu cel grigore-vieruthumbnail1de dincolo de Prut.

Îi ştiam poezia dintr-o antologie a poeţilor moldoveni şi am avut bucuria de a-l cunoaşte, la Uzdin, cred că în 1994, atunci când Vasile Barbu şi uzdinenţii său au dezvelit bustul poetului Mihai Eminescu. A fost prezent şi Grigore Vieru. Privindu-l, simţeam nevoia imperioasă de a-i transmite un gând senin, i-am zis: „Când mă apucă dorul de Nichita Stănescu caut să-l privesc, să-l întâlnesc pe Grigore Vieru”. A fost tare fericit de zisa mea. Atunci am primit o poezie de la Grigore pe care am publicat-o în Almanahul cultural, întocmit cu Vasile Barbu, făurarul de cuvinte româneşti date prin foc ca să ardă oful duşmanilor neamului românesc.

A trecut, totuşi pe nepusă masă, la cele veşnice, fratele întru simţire românească, Grigore Vieru. Grigore! Şi dincolo de apele Styxului suntem împreună în limbă, simţire şi cuget românesc. (N.D.P.)>>>>N.D.Petniceanu:,,O paralelă între Nichita Stănescu şi Grigore Vieru”