Alexandru Nemoianu:,,Despre TRADIŢIE”

DESPRE TRADIŢIE

Câteva cuvinte preliminare

Istoria românească este presărată de dezastre şi neîmpliniri. După standardele lumii şi priviţi din afară, nu suntem un popor de «câştigători». Dar, în acelaşi timp, oricine se va uita la Români şi la trecutul lor, cu minimala bună credinţă, nu va putea să nu rămână uluit de unitatea lor, « de limbă şi lege », de buna lor dispoziţie, de echilibrul lor sufletesc.

Toate trăsăturile, caracteristice şi semnificative, româneşti arată că există o continuitate colectivă vie a unei înţelegeri străvechi a diferenţei dintre bine şi rău ori, altfel spus, a unui „model existenţial”,  a unei „Tradiţii” , a unei moşteniri primită şi trecută din generaţie în generaţie.

„Tradiţia” este un întreg  şi între ea şi „tradiţii” există o diferenţă de categorie. Căci „Tradiţia” nu înseamnă osificare şi încă mai puţin memorizare. „Tradiţia” este o  entitate vie, care trebuie înţeleasă şi pentru a fi înţeleasă trebuie trăită. Ea se poate schimba în formă dar rămâne mereu aceeaşi în duh. În momentele critice, limită, ea se poate strânge până la esenţa, care este indestructibilă. Iar în clipele de răgaz se extinde şi arată în forme multiple, neaşteptate, uluitoare. „Tradiţia nu cade niciodată”.

*

Atunci când acceptăm şi dacă vom accepta ca Tradiţia este o entitate vie şi colectivă, este doar firesc să ne întrebăm cine sunt cei care o poartă sau, o fac cu putinţă.

Cred că Tradiţia este  o entitate colectivă care fiinţează prin persoane şi comunităţi. În cazul persoanelor întrebarea „cum anume?” este destul de simplu de răspuns. În cazul persoanelor Tradiţia este componentă a  peceţii personalităţii. Ea, Tradiţia, este incorporată mereu, de la naştere şi până la moarte, prin  însuşirea modelelor din jur, prin  trăirea în lume şi alegerea liberă a binelui şi răului, prin înţelegere, prin inspiraţie. Acceptarea Tradiţiei la nivel personal este o opţiune liberă. Prin urmare valorile  ei pot fi respinse  sau, foarte trist, neştiute. Cred că acestea sunt cazuri limită (ceea ce nu exclude posibilitatea ca în anume circumstanţe istorice numărul celor aflaţi într-o atare condiţie să nu poată fi foarte mare), cazuri de criză istorică şi împrejurări în care apar „monştrii”, tipuri aberante. În cazul colectivităţilor, grupurilor, situaţia este, paradoxal, cred, mai simplă. Tradiţia nu dispare, nu poate fi eliminată. Ea se menţine prin colectivităţi retrase, prin trupuri colective esenţiale (Biserica) care au o infinită putere de „contaminare” a celor din jur, prin exemplu viu. În plus Tradiţia este  capabilă să se adapteze circumstanţelor temporare cu mare dibăcie. Îşi schimbă vestimentaţia, coloritul, forma dar îşi păstrează esenţa. Se poate restrânge la esenţe, la arhetip, şi apoi, iar când circumstanţele se schimbă, poate exploda fără hotar. Dar dincolo de toate trebuie bine înţeles că şi în împrejurarea în care Tradiţia este fără putinţă de cădere, fiecare persoană  ar trebui să contribuie la îmbogăţirea ei. Între formele colective pastrătoare de Tradiţie şi persoane  ar trebui să fie o permanentă  şi esenţială conlucrare, „sinergie”.

prof. Dr. ALEXANDRU NEMOIANU,  S.U.A.


%d blogeri au apreciat asta: