Nicolae Sârbu:,,Un necesar şi emblematic cărturar”

Într-una din ocaziile prilejuite de lansarea volumului „Cu Timpul, peste timp”, spuneam despre Gheorghe Jurma că „Dacă nu exista, inevitabil trebuia inventat. Chiar dacă unii dintre noi l-am fi inventat cumva mai altfel pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale”. Şi mai ziceam, în cercuri restrânse, cu gândul la inflaţia de doctori în te miri ce, cu îndreptăţită revoltă: „Uite-I pe dl Jurma. N-ar nici un titlu de doctor. Deşi merita vreo două, dacă nu mai multe, asemenea titluri: in Eminescologie, în Cultura Banatului, în…”.

Dar câte n-am zis eu sau alţii despre Gheorghe Jurma. Şi câte n-ar mai fi de spus. Bune, extraordinare şi mai puţin. Ţinând seama că în 5 februarie împlineşte şase decenii de viaţă, să mergem pe bune. Nu ştiu care o fi părerea cititorilor, dar cu, de data asta, sunt de acord cu mine. Pentru că multe ne apropie. Sau ar fi putut să ne apropie. Altele ne-au despărţit şi încă ne despart. Din păcate.

S-a născut la Bobda, un sat din pusta timişeană, la 5 februarie 1945. Vremea rece şi-a pus amprenta pe o fire mai rece. înclin să cred că, asemeni filozofului chinez Confucius, el s-a născut cel puţin matur. Deşi o casă modestă, o bunică ocrotitoare, un popă cu deschidere spre carte şi multe asemenea nu puteau să nu influenţeze devenirea viitorului cărturar. Absolvent al Liceului de Arte din Timişoara, se exersează încă, din când în când, cu câte un portret eminescian. Absolvent al Facultăţii de Filologie Timişoara (1969), ca filolog cu vocaţie reală, nu se cramponează nici de cercetare, nici de vreun post de uşier pe la catedrele universitare. Pleacă din oraşul de care oricare altul ar fi ţinut cu dinţii. Şi vine la Reşiţa, care pe-atunci nu părea să simtă nevoia unor oameni ca Jurma. O falsă şi superficială impresie! Pe lângă focul oţelăriei şi furnalelor, tocmai de un om ca Jurma Reşiţa nevoie mare avea. De ştiinţa lui de carte şi de vocaţia lui de mentor. îi era necesar cenaclului literar „Semenicul” şi celor care aveau să se formeze ca scriitori aici. Viitoarea revistă „Semenicul” îşi aştepta naşul, pentru a-şi impune numele în cultura română. Ceea ce a reuşit şi prin aportul strălucit a! lui Gheorghe Jurma (nu mă refer aici ia „privatizarea” din ultimii ani). în 35 de ani de Reşiţa, scriind şi inovând în spirit, Jurma şi-a dovedit vocaţia ele şef de şcoală literară, de făcător de cărţi şi reviste. Presei cotidiene şi săptămânale („Timpul” şi „Flamura”) i-a dat doar atât cât trebuie. Fără să supraliciteze şi să se lase stors de vlagă şi de idei. Nici măcar editura „Timpul”, slăbiciunea lui în cei zece ani de când o conduce, n-a reuşit să-l abată de Ia preocupările sale de cercetare, scris, editare. „Banatul şi Eminescu”, „Eminescu, gând şi cânt”, colecţia dedicată Iui Eminescu Ia editura „Timpul”, numeroasele prezenţe la simpozioane şi prin licee, toate acestea l-au impus ca un eminescolog serios. Nu întâmplător este singurul reşiţean distins cu „Medalia comemorativă 150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”. Este înfruntarea dură a lui Gheorghe Jurma cu marile stânci şi repere ale culturii române. O altă direcţie fiind aceea a descoperirii de documente, a descifrării de semne specifice şi relevante ale culturii bănăţene în context naţional. Şi chiar dacă el nu s-a îngrămădit cu laude la adresa volumelor mele „Dicţionarul scriitorilor din Caraş-Severin” şi „De o sută de ori Banat”, eu mă grăbesc să spun că Gheorghe Jurma este unul din puţinii cunoscători exhaustivi şi lucizi ai acestui fascinant fenomen marginalizat. O dovedesc: „Mic dicţionar al personalităţilor din Caraş-Severin” (carte cu adevărat de pionierat, 1976), „Presa şi viaţa literară din Caraş-Severin” (1978), „Contribuţii la bibliografia presei bănăţene” (1979, în colaborare cu Ada Cruceanu), „Descoperirea Banatului” (1994, contribuţie esenţială, meritând a fi mai bine cunoscută), „Istorie şi artă bisericească” (în colaborare cu dr. Vasile Petrica). Sunt sigur că fertilitatea pasiunii sale în domeniu va fi dovedită de lucrările în manuscris privind ziariştii şi scriitorii din Banatul Montan. Ar fi şi păcat ca o asemenea cunoaştere profundă să nu se materializeze pe măsură, în alte lucrări de referinţă.

Dar Gheorghe Jurma, cărturarul necesar şi emblematic al Reşiţei, pe care îl aniversăm cu bucurie, este şi poet (şi G. Călinescu era) şi, mai ales, prozator: „Gustul livezii” (volum colectiv, 1985), „întâmplări cu Afilon” (1995) şi „întunericul de la ora şapte” (2005, lansat simbolic aseară, la „Semenicul”). Cât despre „Conspiraţia universală. Câte ceva despre zodia francmasoneriei şi despre zodia lumii de azi” (1994), o consider între excentricităţile pe care şi le permite un spirit elevat.

Poate că vocaţia reală de mentor a lui Gheorghe Jurma mai are scurt-circuite, meandre. Poate să fie ceva adevăr şi în faptul că unora dintre noi ni se pare câteodată prea sucit, necomunicativ (de neconceput pentru un mentor şi manager cultural), insuficient receptiv. E problema noastră. Altfel n-ar mai fi Jurma. O adevărată marcă de renume în cultură. Un fenomen, prin competenţă şi perseverenţă. De-aceea n-am vrut ca, în pragul aniversării sale, să-i aducem nişte laude de complezenţă, în entuziaste cuvinte de lemn, folosite în toate ocaziile şi la toţi sărbătoriţii. Pentru noi, care-am respirat la Reşiţa cultură, peste trei decenii alături de Gheorghe Jurma, el rămâne unic, inconfundabil şi necesar. Şi de acum înainte!

Nicolae Sârbu


%d blogeri au apreciat asta: