Gligor Popi : ,, Românii din Banatul Sârbesc”

Dupã primul rãzboi mondial, în urma Conferinţei de la Paris, Banatul a fost împãrţit între Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor (R.S.C.S.) şi România (Magazin istoric, nr.12/2001). Aproape 80.000 de români au rãmas în Banatul sârbesc ce aparţineR.S.C.S., iar circa 50.000 sârbi şi croaţi acontinuat sã trãiascã în Banatul românesc.
Litigiul iniţial dintre cele douã state vecine privind delimitarea Banatului a fost soluţionat din 1929, în virtutea tradiţionalelor legãturi de prietenie româno-sârbe. La conferinţa de la Paris, Nikola Pasici, şeful delegaţiei sârbe, declarase, de altfel, cã partea sârbã dorea ca buna vecinãtate cu românii să se menţinã şi sã rãmânã permanentã.
Guvernele celor douã ţãri au avut dese convorbiri şi au încheiat convenţii şi acorduri reciproce privind soarta românilor din R.S.C.S. şi a sârbilor şi croaţilor din Banatul românesc. Statutul lor a fost reglementat şi printr-o serie de tratate internaţionale.
Care a fost situaţia românilor din Banatul sârbesc în perioada interbelicã?

Cele 24 de plângeri ale protopopului

În primii ani de existenţã a Regatului Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, minoritatea românã rãmasã aici a întâmpinat multe dificultãţi în desfãşurarea în bune condiţii a vieţii ei naţionale, spiritual-culturale. Cu toate cã Tratatul de pace de la Saint-Germain din 10 septembrie 1919 stabilea protecţia internaţionalã a minoritãţilor din R.S.C.S., prevederile sale nu s-au aplicat în mod consecvent. Dimpotrivã, au fost înregistrate numeroase abuzuri, prigoniri, şicanãri şi nedreptãţi privindu-i pe românii din Banatul sârbesc.
Se resimţea, în primul rând, lipsa intelectualilor – preoţi, învãţãtori ş.a. Majoritatea acestora, împreunã cu multe familii de ţãrani, în baza dreptului de opţiune, pãrãsiserã Banatul sârbesc, stabilindu-se în România.
Situaţia românilor devenise îngrijorãtoare mai ales în ceea ce priveşte învãţãmântul primar. Din cei 105 învãţãtori care au funcţionat înainte de primul rãzboi mondial, 72 au trecut în România. Fãcuserã aceasta deoarece n-au vrut sã se supunã ordinelor noilor autoritãţi de a învãţa limba sârbã, respectiv “limba statului”. La fel şi-au pãrãsit rosturile şi mulţi avocaţi, preoţi, medici, funcţionari care n-au vrut sa rãmânã sub stãpânire sârbã.
Şcolile confesionale au fost transformate în şcoli de stat. Autoritãţile centrale au numit în satele româneşti învãţãtori sârbi, ruşi sau bulgari, care nu cunoşteau limba maternã a elevilor. La fel, funcţionarii români au fost înlocuiţi cu alţii din rândul sârbilor, tot sub pretextul cã nu cunosc “limba statului”. Faţã de nedreptãþile la care erau supuşi, românii din Banatul sârbesc au reacţionat. Slujitorii Bisericii ortodoxe române au cerut ca enoriaşii lor sã fie trataţi ca cetãţeni cu drepturi egale. De un deosebit prestigiu s-a bucurat protopopul Traian Oprea, din Vârşeţ. El este autorul celor “24 de plângeri”, expuse public, în care arãta nedreptãţile sãvârşite faţã de români; nu beneficiau de efectele reformei agrare, nefiind împroprietãriţi; studenţii şi elevii care studiau în România nu puteau obţine paşapoarte; autoritãţile nu aprobau statutele Asociaţiei Culturale Române şi ale Asociaţiei Studenţilor, organizate în scopul propãşirii intelectuale şi spirituale; era interzisã folosirea manualelor şcolare primite din România.
Totodatã, protopopul Oprea semnala autoritãţilor ecleziastice diecezane de la Caransebeş abuzurile sãvârşite de autoritãţi împotriva unor clerici şi intelectuali români. Preotul George Baias din Iablanca fusese închis douã luni, apoi pus sub supraveghere. Parohul Avram Corcea fusese nevoit sã se refugieze în România pentru a scãpa de ameninţãrile şi maltratãrile unor funcţionari administrativi. Un alt preot, Teodor Petrica, din Nicolinţ, a fost închis la Vârşeţ şi apoi la Belgrad.
Tot acest protopop a intervenit şi pe lângã comandantul militar din Vârşeţ, spre a curma unele abuzuri faţã de intelectualitatea românã. Printre cei prigoniţi s-a aflat şi învãţãtorul Petru Bizerea din Coştei care, bãtut de soldaţi, a fost nevoit sã treacã cu toatã familia în România.

Vârşeţ, mai 2003

prof. dr. GLIGOR POPI,

membru corespondent al Academiei Române