Nicolae Danciu Petniceanu:,,23 August 1968!”

Simt imperios nevoia de-a mă destăinui, de-a mărturisi prietenilor şi cititorilor. Mărturisesc ceea ce nu ştiţi dumneavoastră, nu aveţi de unde să ştiţi, un fapt istoric inedit, despre care nu s-a vorbit şi nu s-a scris, poate nu a fost permis. Nouă, la câţiva dintre noi, implicaţi vizual fără vrerea noastră, am fost atenţionaţi: „Eveniment politic de importanţă deosebită”. Nu comunicaţi decât pe fie guvernamental, telefon: 555!

23 August 1968, ora nouă dimineaţa, în Punctul de Frontieră Moraviţa – rutier. Cu puţină vreme în urmă, preşedintele României, Nicolae Ceauşescu condamnase cu fermitate invazia Uniunii Sovietice în Ceholsovacia. Drept replică, Armata Sovietică se afla comasată la frontiera română de răsărit, aştepta semnalul de-a invada ţara noastră.

Eram ofiţer, cu gradul de căpitan, pe funcţie de şef de tură (schimb), pe zi, în frontiera româno-iugoslavă, Punctul de Control Trecere Frontieră Moraviţa. Şeful de tură la vamă era Constantin Leghin, cu familia în Deta, avea un frate procuror în Reşiţa, afirmativ era băştinaş din Bucovina. Soldatul de la barieră mă face atent (codificat) că în graniţă pe pista de ieşire sunt trei limuzine oficiale. În pas alergător ies cu colegul Loghin pentru identificare şi control de rutină.

Îmi faţă îmi iese un ins scund, chelie frontală, costum la patru ace. Îi şopteşte că este o delegaţie oficială, cu tov. Ceauşescu. Ştampilez paşapoartele, le restitui şi ies la pistă însoţit de Loghin. Poziţie de drepţi şi cu mâna la caschetă. Trei limuzine, în prima cinci persoane, în a doua doar trei, şoferul, Nicolae Ceauşescu şi pe bancheta din spate un alt ins, cu un „diplomat” alături. În maşina a treia alte patru sau cinci persoane. Erau „băieţii noştri”. Îi simt cale de-o poştă! Priviri, gestică, semne etc. Cu toţii au trecut graniţa în Jugoslavia. Între noi şi sârbi 750 metri depărtare, între Moraviţa – rutier şi Vatin – rutier.

Am pus în mişcare telefonul 555. În rest pauză.

În cursul aceleiaşi zile am aflat tot ce se putea afla. Colegii iugoslavi nu erau atât de secretoşi cum eram noi de noi. Telefonam unii la alţii, ne vedeam la noi în Punct sau la ei în Punct pentru varia probleme oficiale, încheiate cu un mic protocol, noi îi cinsteam cu coniac, ei ne cinsteau cu viniak, plecam de la ei cu ciocolată cu orez fabricată în Vârşeţ, iar ei plecau de la noi cu „oras”, cu sâmburi de nucă.

Aşadar, am aflat despre întâlnirea dintre Nicolae Ceauşescu şi Iosip Broz Tito, care avusese loc în ziua de 23 august 1968, ora zece în local la „Băcăluţă”, un român, fost partizan în armata mareşalului Tito. La această întâlnire presantă pentru români, Nicolae Ceauşescu a cerut următorul sprijin din partea lui Tito:

– În caz de invadare a României de către armata sovietică, femeile, copiii şi bătrânii din ţara noastră să poată fi găzduiţi în Jugoslavia;

– În cazul înfrângerii armatei române să i se permită acesteia pentru a se refugia şi reorganiza pe teritoriul jugoslav.

La aceste solicitări, Ioan Proz Tito a fost de acord, cu un singur amendament: armata română să se refugieze în scop de refacere pe teritoriul jugoslav fără armament şi muniţie. Va primi armament şi muniţie de la armata jugoslavă.

O altă observaţie a lui Tito a fost aceea că i-a cerut lui Ceauşescu să o lase mai moale, să nu mai critice aşa dur pe tovarăşii sovietici.

Delegaţia din Jugoslavia s-a întors la Bucureşti cu avionul.

În ziua de 23 august 1968 avusese loc mitingul şi demonstraţia de Ziua Eliberării Patriei. Vorbise de la tribuna oficială sosia lui Ceauşescu. În vremea aceea, Ceauşescu se afla la tratative cu Tito.

Venise şi răsplata din martie 1999: avioanele americane zburau de pe aeroportul din Timişoara şi au bombardat Belgradul, au bombardat spitale, şcoli şi internate, poduri şi garnituri de trenuri personale. Sub ploaia bombelor stăteau oamenii muncii din Belgrad laolaltă cu Miloşevici, conducătorul lor. În cele din urmă Miloşevici a fost socotit criminal, dus la Haga, unde i s-a grăbit sfârşitul.

Întrebare: când vor fi duşi la Haga şi cei doi Bush, tatăl şi fiul?

Nicolae Danciu Petniceanu,

scrib de Banat,

Mehadia, 04.08.2008

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: