Prof. univ. dr. Gheorghe Luchescu:,,Şcoli de altădată”

Este cunoscut faptul că Preparandia arădeană a jucat un rol însemnat în emanciparea maselor, în special în părţile bănăţene şi crişene, când mulţi dintre intelectualii epocii, legaţi de popor, au luptat pentru înfiinţarea de şcoli şi răspândirea cărţii în lumea rurală. Toate acestea nu puteau fi realizate fără o pregătire temeinică a viitorilor învăţători – adevăraţii luminători ai celor mulţi. La început, această instruire s-a făcut prin cursurile de vară, care erau mai mult o iniţiere în probleme de metodică şi pedagogie generală.

După 1784, autorităţile vremii sunt nevoite să ia măsuri de reorganizare a şcolilor, hotărându-se construirea unor localuri pentru învăţământ în localităţile unde asemenea edificii nu existau. Aşadar, înfiinţarea de şcoli româneşti este rezultatul unei lupte care, la începutul secolului al XIX-lea, se făcea tot mai simţită şi, în 1802, forurile abilitate sunt nevoite să hotărască “îndreptarea şcolilor poporale”, cărora să li se acorde mai mult sprijin. Astfel, în februarie 1804, printr-o rezoluţie a autorităţilor şcolare centrale, se “porunceşte” preoţilor şi reprezentanţilor civili ai puterii de stat să “sfătuiască” părinţii să-şi dea copiii la şcoală când au împlinit şapte ani.

Şcolarizarea unui număr mai mare de copii nu putea fi înfăptuită fără să se asigure o pregătire mai temeinică a viitorilor învăţători. Nevoia de şcoli se resimte în viaţa poporului român şi, în 1807, un grup de intelectuali bănăţeni, între care: Ştefan Atanasievici (Lugoj), Gheorghe Petrovici (Belinţ), Petru Popovici (Bocşa) şi Dimitrie Ţichindeal (Becicherecu Mic) înaintează o petiţie împăratului Francisc I, prin care solicită fiinţarea unor şcoli, unde să fie numit ca director o persoană bine pregătită pentru a asigura o educaţie bună tineretului. Aşa a fost numit ca inspector al şcolilor neunite, în 1810, Uroş Nestorovici. Prin numirea sa, au încetat de a mai funcţiona ca inspectori Ion Opriş (Oradea) şi Grigore Obradovici (Timişoara). Noul numit, Nestorovici, elaborează un plan de organizare a şcolilor pe care îl trimite împăratului, şi unde face referire la condiţiile de funcţionare ale instituţiilor de învăţământ, obiectele de studiu, ordinea de predare, îndatoririle profesorilor, reguli pentru elevi etc. Autorităţile vieneze dispun înfiinţarea a trei şcoli pedagogice (preparandii) pentru pregătirea învăţătorilor, acestea aflându-se la: Arad (pentru români), Sânandrei (sârbi), Pesta (greci).

Inspectorul Nestorovici reorganizează şi districtele şcolare astfel: Oradea – 416 şcoli, Timişoara – 180 şcoli, Lugoj – Caransebeş – 238 şcoli. Împotriva reînfiinţării Preparandiei din Arad au luptat şi cercurile bisericeşti sârbeşti, care se bucurau de anumite privilegii în conducerea şcolilor ortodoxe din Banat. Totuşi, Curtea din Viena consfinţeşte deschiderea preparandiei arădene, în 1812, iar episcopului i se cere să sprijine politica şcolară imperială. Planul de învăţământ cuprindea mai multe materii umaniste şi ştiinţifice, necesare pregătirii dascălilor, punându-se accentul pe cursurile de pedagogie şi metodică. De altfel, Consiliul locotenenţial susţine înfiinţarea acestor preparandii: “Nu se poate nega că, cultura plebei valahe de acest rit, care locuieşte mai ales în satele mai îndepărtate de oraşe şi cetăţi, se află pe o treaptă inferioară. Cauza acesteia, între mai multe altele, este chiar aceea că nu sunt indivizi apţi pentru învăţători într-un număr aşa de mare”. Intenţia autorităţilor centrale era ca în şcolile preparandiale nou-înfiinţate, să nu se pună accentul atât de mult pe educaţie, ci să fie date elevilor cunoştinţele necesare vieţii de la sate.

Primul director al Preparandiei din Arad a fost Dimitrie Ţichindeal (care a funcţionat ca învăţător la Belinţ, Beregsău şi Becicherecu Mic), cel care se străduieşte să dea o orientare iluministă procesului de învăţământ (scrierea cu litere latine, răspândirea cărţilor la sate, introducerea studiului pedagogiei, geografiei şi al gramaticii). Alături de D. Ţichindeal, mai găsim pe Iosif Iorgovici, C. D. Loga, Al. Gavra, Moise Nicoară, Atanasie Şandor, Ion Mihuţ, care este numit şi director şcolar al districtului Caransebeş, cu sediul la Lugoj. Relevăm activitatea folcloristică a lui A. Şandor, care susţine ideea că limba română se află în formele ei autentice în producţiile populare şi de aici îndemnul pe care îl adresează elevilor săi de a culege creaţii folclorice. Ca un răspuns la aceasta, în 1859, mai mulţi preparandişti editează almanahul “Muguri”, unde şi Iulian Grozescu, prietenul poetului naţional M. Eminescu, semnează o poezie cu titlul Păcurarul, scrisă în versuri de factură populară, şi o altă creaţie despre care afirmă că este “cântare populară originală”. A. Şandor încurajează tinerii să-şi plece urechile la nevoile poporului, să-i cunoască limba şi să ia pildă de la el: “Caută poporul de jos cum el se lipeşte de limbă-şi / Şi numai tu ca învăţat – alta iubind – s-o delaşi”, îndemn de care merită să ţinem seama, poate, chiar şi în zilele noastre.

prof. univ. dr. Gheorghe Luchescu