Ada Negraru:,,Gânduri pentru comemorare”

Dallas, 22 octombrie 2008

Gânduri pentru comemorare

Cu regretul de a nu putea lua parte în mod personal la această comemorare, vă mulţumesc pentru prilejul de a-mi exprima, de departe, câteva gânduri în amintirea tatălui meu, Nicolae Marghetici (Margeanu).

Destul de devreme, am înţeles că viata de copil de scriitor e diferită de cea a altor copii. Erau mai întâi părţile bune, desigur, când lipsa de inspiraţie lovea, aveam în tata un ajutor nepreţuit la compunerile şi comentariile cerute la şcoală; aveam acces neîngrădit la uriaşa bibliotecă din sufragerie, pe care tata a alcătuit-o cu multe sacrificii şi pentru care mulţi colegi mă invidiau; lungile vacanţe de vară petrecute la Mehadia au devenit un ritual anual, pe care tata insista să-l respectăm, spre imensa noastră bucurie, chiar şi atunci când drumul presupunea cheltuieli peste posibilităţi. De altfel, departe de orice bogăţie materială, viata de copil de scriitor a beneficiat, mai degrabă, de o nepreţuită bogăţie intelectuală şi spirituală. Erau, desigur, şi aspecte pe care atunci te consideram inconvenabile, dar pe care am învăţat mai târziu să le apreciez: standardele ridicate faţă de performanţele mele la materiile umaniste -pentru mine, au devenit proverbiale şedinţele de franceză cu tata, care îmi cerea să repet un cuvânt de 5-10 ori până când ajungeam la pronunţia perfectă, ori, corectându-mi temele, îmi rupea uneori foaia din caiet, cerându-mi să refac totul. Abia peste ani am înţeles cât de mult mi-a servit în viaţă pedagogia pe atunci aparent dură a tatei. Un alt exemplu mi-a demonstrat rectitudinea coloanei sale vertebrate: prin 1988-1989, în primii ani de liceu, mă gândeam să mă pregătesc pentru Facultatea de Istorie şi încercam să îl conving pe tata să se înscrie în Partidul Comunist, căci nu era membru, iar aceasta mi-ar fi împiedicat admiterea. Răspunsul tatei? „Poţi să te înveţi pentru orice altă facultate, pentru care nu se cere membru în partid.” Bineînţeles că nu am acceptat uşor, părându-mi-se că orice părinte ar trebui să îndeplinească o formalitate de dragul copilului său. Pentru tata, care a renunţat la cariera de ziarist pentru a nu intra în partid, nu ar fi fost o formalitate, ci un compromis moral inadmisibil. Doresc să cred că am preluat ceva din modelul de corectitudine morală pe care tata s-a străduit atât să ni-l transmită.

O zi tristă a fost aceea când maşina de scris s-a oprit pentru totdeauna. Sper că, oprindu-se pentru o clipă în dreptul acestei plăci memoriale, trecătorii Mehadiei să îşi aducă aminte mereu de scriitorul, fiul Mehadiei şi, nu în ultimul rând, Omul [cu majusculă] Nicolae Marghetici Mărgeanu.

Ada Negraru