Nicolae Danciu Petniceanu:,,Solidaritate cu parfum de demnitate!”

– istorie literară –

4 – 3 octombrie 1984, Reşiţa, încă supravieţuia „Cetatea de Foc”, astăzi „Cetatea de Fum”, mai precis, metaforic, „Cetatea de Praf”.

Matei Şapteouă, primul de judeţ, înainte de plecarea sa la Timiş, ştia de plecare, voia să lase o impresie bună în Caraş, prin urmare luase iniţiativa organizării Simpozionului „Întâlnire cu Fiii Judeţului”.

Cu invitarea oamenilor de cultură din Timiş la acest festin, fusese însărcinat Petru Novac Dolângă, poet şi publicist (autorul unei cărţi singulare în Banat „Mărturii literare”). Au fost invitaţi între alţii: I.M. Almăjan, director la Editura „Facla”, Dorian Grozdan (poet), Sofia Arcan (romancieră), Nicolae Dolângă, lucrător în radio Timişoara, N.D.P. comandant adjunct al Aeroportului Internaţional Timişoara şi alţii.

Cu invitaţii din Caraş-Severin fusese însărcinat altcineva, cine, nu ştiu, cineva de la „cultura socialistă”. Au fost mulţi cărturari din Caraş, amintesc câteva nume: general Ion Stoian, Mircea Martin, Octavian Doclin, Maiorescu, Bădescu, Cazan şi alte nume, mai mult sau mai puţin cunoscute. M-am bucurat să-l reîntâlnesc pe poetul Gheorghe Azap, cu alura sa de ţăran de Ticvania sau de muncitor în forjă.

S-au ţinut comunicări şi paraomunicări pe Secţiuni, cu gândul la masa festivă, seara la „Semenic”.

Vânzoleală prin holul localului, vânzoleală printre mese, unii intrau, alţii ieşeau, mulţi intrau grăbiţi să prindă un scaun cât mai aproape de masa tovarăşului prim Matei Şapteouă. (Fusese astfel epitetizat ca urmare a faptului că ajunsese să cartilizeze până şi ouăle!)

În această forfotă de nedescris apăruse în hol un om deosebit, după vorbă, după port, un om îndrăgit, Ion Florian Panduru, cu o geantă în mână, una burduşită. Se ştia de poeţi şi scriitori, de poetul Octavian Doclin şi de pictorul Nicolae Popa, că Ion al nostru, senin şi cu gluma în buze, nu pleca de acasă, de la Herculane sau de la Plugova, fără flaşa cu tărie, una de prună de vară ori de albuşă, mirosind a sâmbure spart.

Ion Florian Panduru nu fusese poftit la „Întâlnirea cu fiii satului”, nu ştiu care a fost cauza, el venise nepoftit, venise ştiind că avea ocazia să se întâlnească cu floarea scriitorilor, cu rădăcini în Caraş-Severin, venise în mod special pentru a se revedea cu fratele său de cruce, cu scriitorul Ion Marin Almăjan. S-au văzut, ori mai bine spus ne-am văzut, în holul hotelului „Semenic”. Almăjan se întunecase aflând că Ion nu fusese invitat la întâlnire, ca şi cum el, Panduru, n-ar fi fost fiul Caraşului, ca şi cum el, plugovanul, n-ar fi fost autorul cărţii „Sărbătoare târzie” şi a altor cărţi, un Creangă al Banatului, apreciat de Uniunea Scriitorilor.

Almăjan supărat foc şi pară a refuzat să participe la masa festivă, el, directorul Editurii „Facla” nu luase în seamă că avea loc rezervat la masa tovarăşului Prim. Boicotase masa. Rămăsese în hol cu Ion Florian Panduru, au băut răchie şi au mâncat clisă cu pâine, slănină tăiată cu brişca.

De notat că Almăjan ceruse şi altor scriitori să se solidarizeze cu acţiunea sa, ceruse la câţiva cărăşeni, ba chiar şi unor bucureşteni, scriitori şi lectori universitari, aceştia refuzaseră să se alipească de cei doi, dimpotrivă, au dat fuga la masă, cât mai aproape de masa primului secretar Ilie Matei zis Matei Şapteouă.

Va veni Decembrie 1989, după căderea lui Ceauşescu, cei care s-au îmbulzit la masa şefului comuniştilor cărăşeni s-au declarat victime ale regimului şi au devenit peste noapte anticomunişti, dizidenţi, fripturişi, cameleoni şi alte podoabe. Ce părere aveţi tovarăşilor Nicolae Sârbu şi Vasile Ioniţă?

(N.D.P.)

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: