Dr. Iulian Lalescu:,,Rolul comunităţii în relaţiile cu presa”

Orice organizaţie, precum şi orice persoană publică trebuie să se confrunte, în fiecare zi, săptămână, lună sau an, cu noi provocări, să facă faţă unor probleme noi, să ia decizii care asigură dezvoltarea sau precipită declinul. Pentru a se impune în mediul lor, organizaţiile, trebuie să se sprijine pe diverse tehnici, acestea fiind elaborate de diverşi consilieri în comunicare care să ofere rezolvări pentru problemele care apar.

Or, din ce în ce mai mult, comunicarea şi relaţiile publice se dovedesc instrumente originale şi eficace pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă orice organizaţie. Ele pot ajuta la rezolvarea unei probleme, lansarea unei idei, evitarea unei catastrofe – în efortul de a depăşi problemele de zi cu zi. Pentru depăşirea cu succes a problemelor ce intervin într-o organizaţie este nevoie de o structură de comunicare, un birou de presă care să asigure comunicarea cu presa. Relaţiile cu presa se referă la toate legăturile pe care o organizaţie ie poate stabili cu mass-media; aceste relaţii au drept scop promovarea în rândurile publicurilor ţintă, prin canalele mediatice, a activităţii organizaţiei, a punctelor sale de vedere şi a personalităţii sale. Este vorba, astfel, de toate acţiunile care încearcă să atragă atenţia presei. Aceste acţiuni pot îmbrăca diverse forme, dintre care cele mai importante sunt comunicatele de presă, conferinţele de presă, întâlnirile şi briefing-urile. În lucrarea de faţă accentul cade pe comunicatul de presă, importanţa acestuia este covârşitoare, el are rolul de a informa mass-media cu privire la un eveniment, o lansare, sau o problemă cu care se confruntă organizaţia respectivă cu scopul ca acesta să fie publicat pentru a ajunge la publicul-ţintă.

Orice organizaţie care se respectă are nevoie de o structură /departament de comunicare cu presa deoarece aceasta asigură buna informare a jurnaliştilor, cu scopul de a permite funcţionarea armonioasă şi eficientă a unei instituţii complexe şi descentralizate. Din acest motiv nu trebuie neglijată existenţa unei astfel de structuri capabile să gestioneze eficient eventualele probleme cu care se confruntă organizaţia. Biroul de comunicare cu presa trebuie să fie capabil să întreţină relaţii bune cu jurnaliştii, care sunt mijlocul cel mai eficient de informare a publicului organizaţiei.

Comunicarea face parte din viaţa noastră, este esenţială pentru a trăi şi munci. Derivată din latinescul „comunis” – comun – comunicarea semnifică un fapt simplu: practicând-o, omul încearcă sa stabilească cu alte persoane o comunicare prin care pot fi difuzate informaţii, idei şi atitudini. A comunica nu înseamnă însă doar a emite sunete şi cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a gândi şi a cunoaşte. În organizaţii, oamenii sunt confruntaţi cu diferite situaţii care cer comportamente specifice şi modele de comunicare adecvate . Astfel, ei trebuie să dispună de o adevărată cultură a comunicării; cum să vorbească, unde, când şi în ce situaţie. Raportată la acţiuni şi situaţii, la multitudinea formelor şi nivelurilor de relaţii umane pe care le mijloceşte, comunicarea poate căpăta o multitudine de sensuri, cu o infinitate de nuanţe, în cele dintâi, comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenţei umane încă din antichitate. În fapt, însăşi etimologia termenului sugerează acest lucru; cuvântul „comunicare” provine din limba latină; communis înseamnă „a pune de acord”, „a fi în legătură cu” sau „a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de „a transmite şi celorlalţi”, „a împărtăşi ceva celorlalţi”.

Deşi termenul este de origine latină, primele preocupări, cu deosebire practice pentru comunicare, le-au avut grecii. Pentru aceştia, arta cuvântului, măiestria de a-ţi construi discursul şi de a-i exprima în agora era o condiţie indispensabilă statutului de cetăţean.

Specialiştii care au analizat de-a lungul timpului fenomenul comunicării admit că aceasta urmăreşte câteva particularităţi specifice:

– comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în legătură unii cu ceilalţi, în mediul în care evoluează;

– în procesul de comunicare, prin conţinutul mesajului se urmăreşte realizarea anumitor scopuri şi transmiterea anumitor semnificaţii;

– orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată (acţiunile verbale şi nonverbale observabile de către interlocutori), metacomunicarea (ceea ce se înţelege dincolo de cuvinte) şi intracomunicarea (comunicarea realizată de fiecare individ în forul său interior, la nivelul sinelui);

– orice proces de comunicare se desfăşoară într-un context, adică are loc într-un anume spaţiu psihologic, social,, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într-o relaţie de strânsă interdependenţă;

– procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice comunicare, o dată iniţiata, are o anumită evoluţie, se schimbă şl schimbă şi persoanele implicate în proces;

– procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, o dată transmis un mesaj, el nu mal poate fi „ oprit” în „drumul” lui către destinatar. Ic cele enumerate se mai poate adăuga următoarele;

– în situaţii de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid şi o sferă mai mare de cuprindere;

– semnificaţia dată unui mesaj poate fi diferită atât între partenerii actului de comunicare, cât şi între receptorii aceluiaşi mesaj;

– orice mesaj are un conţinut manifest şi unul latent, adeseori acesta din urmă fiind mai semnificativ.

dr. Iulian Lalescu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: