Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ioachim Miloia şi Cronica Banatului”

Propun să derulăm împreună în timp şi spaţiu traseul străbătut de manuscrisul „Cronicii Banatului” de la autor şi până la editor, când a văzut lumina tiparului, ajungând în mâna cititorului.

Prota Nicolae Stoica de Haţeg isprăveşte de scris cronica în cursul anului 1829. Peste patru ani avea să treacă la cele veşnice, în etate de 82 ani, fiind înhumat în cripta bisericii din Mehadia.

Prota Nicolae Stoica de Haţeg fusese om cu bună stare, dar şi cu o spuză de copii, cu toate acestea greu mai putem înţelege cauza ce l-a împiedicat să-şi dea manuscrisul la tipar? El, om cu relaţii sus-puse, pe etajele puterii, atât la Viena cât şi la Pesta?! La Pesta funcţiona tipografia nobilului Kurzböck, ce fusese mutată de la Viena la Pesta, în anul 1795, ca să fie mai aproape de nevoile culturale ale bănăţenilor şi ardelenilor?! În tipografia Kurzböck slujea o pleiadă întreagă de cărturari români, în calitate de traducători, cenzori şi revizori, preocupaţi de luminarea şi emanciparea naţiei lor?! Este o enigmă de nepătruns…

După decesul autorului, manuscrisul „Cronica Banatului” ajunge în posesia celor doi fraţi: Gheorghe şi Cristofor Stoica de Haţeg, ambii preoţi, în oraşul Caransebeş. După moartea acestora, manuscrisul în cauză trece în proprietatea nepoţilor şi apoi a strănepotului Isaia Stoica de Haţeg, din Caransebeş.

Ne aflăm la finele veacului al XIX-lea. Profesorul Patriciu Drăgălina de la Institutul Teologic-Pedagogic, supranumit „Cuib de vulturi” concepe şi elaborează opera sa fundamentală „Istoria Banatului Severinului” în trei volume (1899, 1901 şi 1902). În elaborarea cărţii sale împrumută de la Isaia Stoica de Haţeg manuscrisul „Cronica Banatului” pe care-l foloseşte parţial, menţionându-l ca material bibliografic.

În anul 1908, pofesorul Patriciu Drăgălina, cu studii de istorie şi geografie la Viena şi doctoratul la Gotha, a fost numit directorul Institutului Teologic-Pedagogic din Caransebeş. În acest an, tânărul Ioachim Miloia îşi începe studiile liceale, apoi teologice în oraşul de la poalele Muntelui Mic.

Ca student, Ioachim Miloia lecturează „Istoria Severinului”, recomandată de profesorul său, în acest chip află de existenţa manuscrisului „Cronica Banatului”, de prota Nicolae Stoica de Haţeg.

Nu avem cunoştinţă despre sfârşitul strănepotului Isaia Stoica de Haţeg, ultimul posesor al manuscrisului „Cronica Banatului” şi nici despre împrejurările în care a dispărut acest valoros manuscris!

În anul 1928, cărturarul de elită Ioachim Miloia fusese numit şi director la Arhivele Statului din Banat. Este preocupat şi în această calitate de-a găsi manuscrisul în cauză, preocuparea sa este comentată şi printre cărturarii vremii din Banat, Ardeal, chiar şi printre bucureşteni, profesorul Nicolae Iorga, în calitate de consilier regal este dispus să finanţeze această întreprindere, găsirea şi tipărirea manuscrisului în cauză.

În anul 1938, văduva Veturia Branişce, stabilită după moartea lui Valeriu Branişce (1928) în Braşov, unde îşi avea rudele apropiate, îl caută pe directorul Ioachim Miloia şi îi prezintă manuscrisul „Cronica Banatului”. Citez din mărturisirea învăţatului Miloia: „Doamna Branişce nu m-a lăsat decât să răsfoiesc acel manuscris, fără să-mi îngăduie a copia ceva, doamna Branişce să nu audă de înstrăinare sau cedare”, s-a confesat Ioachim Miloia ziaristului bănăţean Aurel Bugariu.

Întreaga poveste fusese publicată de Aurel Bugariu în „Universul”, sub forma unei scrisori deschise adresate tânărului cărturar timişorean I.B. Mureşanu. În final, autorul conchide: „Descoperitorul manuscrisului este marele Branişce în primul rând, iar în al doilea rând îi revine meritul lui Miloia de la care a aflat şi modesta mea persoană. Meritul acestora trebuie deci relevat, iubite Mureşanu.”

În ceea ce mă priveşte, în privinţa meritelor nu sunt de acord cu Aurel Bugariu. Meritul prioritar îl are un singur om: Ioachim Miloia, care ştia despre existenţa acestui manuscris încă de pe băncile Institutului Teologic din Caransebeş şi el, Ioachim Miloia, fusese mereu în căutarea şi descoperirea lui.

Precizez: Valeriu Branişce nu l-a descoperit, ci şi l-a însuşit, de unde anume, nu putem şti sigur, sunt două ipoteze: de la nepotul Isaia Stoica de Haţeg, în motivaţia de a-l publica în paginile „Drapelul” din Lugoj, ori de la generalul Nicolae Cena, sub aceeaşi acoperire plauzibilă. Generalul Nicolae Cena, contemporan cu Isaia Stoica de Haţeg era preocupat asiduu de istoria locului, efectua săpături la Castrul Roman de la Mehadia, descoperise relicve importante de pe vremea romanilor, descoperiri care au făcut obiectul unei comunicări ştiinţifice ţinută în planul Academiei din Viena, la 17 mai 1911. Valeriu Branişte însoţit de-o pleiadă întreagă de oameni de ştiinţă făcuse dese deplasări la Mehadia pentru vizitarea descoperirilor făcute de generalul Nicolae Cena. Între cei prezenţi fuseseră: Vasile Pârvan, Dimitrie Onciul, Miron Cristea, Andrei Bârseau etc. În aceste deplasări putea obţine manuscrisul cu pricina.

Dacă Valeriu Branişce era de bună-credinţă dădea tiparului „Cronica Banatului”, i l-a lăsat soţiei sale în păstrare ca pe un real bun de mare preţ.

După articolul publicat de Aurel Bugariu, s-a sesizat îndată Academia Română, care a contactat-o pe doamna Veturia Branişce, făcându-i propunerea de rigoare în vedere achiziţionării. Veturia Branişce a dat răspuns afirmativ. Iată ce propune ziaristul Aurel Bugariu: „…d-na Veturia Branişce a răspuns Academiei Române, acceptând invitaţiunea ce i s-a făcut şi cedează Academiei manuscrisul „Istoria Banatului” de Nicolae Stoica de Haţeg pentru a fi tipărit. Data răspunsului d-nei Branişce coincide cu acela a stingerii din viaţă a lui Ioachim Miloia, ceea ce mă face să cred că sufletul acestui ilustru dispărut mai poartă încă de grijă istoriografiei şi spiritualităţii bănăţene.”

Cu toate acestea, Veturia Branişce va preda manuscrisul abia în 1943, în vremea războiului şi a unei crunte foamete. Oare de ce? E o altă enigmă!

Am căutat prin modesta mea contribuţie să elucidez o pată albă din viaţa şi activitatea neasemuitului cărturar Ioachim Miloia, un împătimit îndrăgostit de valorile perene ale Banatului dintotdeauna.

Nicolae Danciu Petniceanu

Mehadia, 20.03.2009

Bibliografie:

1. N.D. Petniceanu (coordonator): „Mehadia – vatră istorică milenară”, Editura Gordian, Timişoara, 2007.

2. Aurel Bugariu: „Descoperirea manuscrisului „Istoria Banatului” de Stoica de Haţeg”, mărturisiri, Colecţia „Universul”, Bucureşti, 1940.

3. N.D. Petniceanu: „Lumina de la Vădăria”, Editura Gordian, Timişoara, 2008.

4. Lucian Predescu: Enciclopedia Cugetarea, Bucureşti, 1939/1940.

5. Nicolae Stoica de Haţeg: Cronica Banatului, Editura Academiei Române, cu o prefaţă de Damaschin Mioc, Bucureşti, 1960.