Archive for Aprilie 2009

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Eminescu”

Aprilie 24, 2009

(urmare din numarul precedent)artur-silvestri

coperta-revista-eminescuthumbnail1Între timp, am editat la Mehadia, în Caraş-Severin, revista „Eminescu”. I-am trimis domnului doctor Artur Silvestri numărul 1 (Serie Nouă), publicaţie care pe copertă are genericul: „Eminescu – Luceafărul românilor de pretutindeni!” Acest generic l-a impresionat profund, i-a mers la inima sa de înalt cărturar, mişcând ceva miraculos în ea, şi, probabil, scăpărând scântei în ochii săi de înaltă faţă bisericească! Am fost invitat la Bucureşti. La cererea domniei sale i-am dus o sută de exemplare în scop de difuzare la românii din alte ţărmuri, în orice caz departe de patria-mamă.

Am ajuns la Gara de Nord, într-o însorită zi din luna mai 2005, am tras şi poposit în vacarmul şi furnicarul dimineţii, în faţa „Informaţiilor”. Semn de recunoaştere – albastrul marin al revistei „Eminescu”. M-a recunoscut domnişoara inginer Mihaela Elena Fogaş, o tânără ardeleancă, aflată în slujba editurii patronată de domnul Artur Silvestri. Cu un mijloc, cu altul, de transport în comun, am ajuns pe „Porumbescu 10″, unde era sediul „Intreprinderii” silvestriene. Două sau trei încăperi şi mai multe femei tinere în faţa unor computere. Se muncea într-o linişte sacramentală. Din când în când suna câte un telefon. Se vorbea aproape în şoaptă pentru a nu se tulbura liniştea aceea dominantă, specifică unei munci responsabile.

– Domnul doctor vine la ora 13.00, îmi precizează Mihaela, însoţindu-mă într-o încăpere alăturată. Iau loc. Cunosc pe doamna contabilă, o doamnă între două vârste, foarte amabilă. Mi se aduc cafele, sandviciuri şi sucuri, apoi un teanc de cărţi.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Eminescu”

Anunțuri

INTERVIU:,,Ce aţi făcut, domnule Petniceanu, în ultimii şapte ani?…”

Aprilie 24, 2009

– Chiar, ce aţi făcut, în plan cultural, venind la Mehadia?ndp-iancu-panduru

– Domnule Vlaicu, la această întrebare onestă îmi stăruie pe retină câteva acţiuni culturale de anvergură, la care am participat, ori am fost antrenat să le comit de câţiva catalizatori spirituali, pomenind câteva ilustre nume: primar Iancu Panduru, profesorii Pavel Panduru (Prigor), Gheorghe Rancu (Şopotul Vechi), director Vornica (Reşiţa), Ana Grivei, Anton Tătucu (Iablaniţa), Mihai Feneşan (Mehadia) şi, nu în cele din urmă, VASILE BARBU (Uzdin – Banatul istoric).

– Domnule Petniceanu, pe cititori îi interesează ce acte culturale aţi săvârşit dumneavoastră, personal, nu ne putem întinde, spaţiul tipografic, din păcate este limitat… Simpozioanele, câte au fost?

– Le înşirui: „Întâlnire cu fiii satului”, Simpozionul „Cetăţii” (două ediţii: I-a: Mehadia, Ediţia a II-a: Plugova), Simpozionul „Datini, obiceiuri şi tradiţii”, Simpozionul „Un veac de istorie, religie şi tradiţie, la Mehadia”, Simpozionul “Ion Florian Panduru”. Cam atât…

– Plăcile comemorative?

– Sunt mai multe!… Plăci in memoriam: pr. Coriolan Buracu, prof. Grigore Ion, scriitor Ion Florian Panduru, scriitor Nicolae Mărgeanu, înv. Ioan Băcilă, apoi plăcile montate, dezvelite şi sfinţite în satul Petnic, locul meu de obârşie: prof. Nicolae Domăşneanu, prof. Matei Armaş, înv. Costi Giurginca, preot Ioan Chendi… N-am reuşit să-i montez o placă regretatului cărturar prof. Nistor Dop…

– Întâlniri literare şi lansări de carte?

– Întâlniri literare cu scriitorii: col. Liviu Groza, magistraţii Mihail Rădulescu şi C-tin Andronache, dr. Dimitrie Grama şi prof. dr. Alexandru Nemoianu, apoi două întâlniri literare cu lansări de carte la Liceul “Nicolae Stoica de Haţeg” din Mehadia.>>>>,,Ce aţi făcut, domnule Petniceanu, în ultimii şapte ani?…”

Prof.Dr. Iulian Lalescu:,,Controverse şi ipoteze privind legimitatea Guvernului Dr.Petru Groza”

Aprilie 24, 2009

iulica-pt-site1Într-adevăr, strada făcea legea (istoricii anticomunişti condamnă asemenea acţiuni, din anul 1945, dar sunt solidari în aprecierea acţiunilor de stradă din decembrie 1989!). Ocuparea sub presiunea străzii a diferitelor verigi ale aparatului de stat (primării, prefecturi) era un aspect al acţiunilor pornite de “jos”, împotriva regulilor rigide ale democraţiei clasice. Dar, ne întrebăm, atâta vreme cât nu există un organ legislativ (imposibilitatea organizării unor alegeri libere în condiţiile participării la război), a păstrării structurii vechii administraţii antonesciene, nu era firesc să se găsească mijloacele pentru curăţarea aparatului de stat? Legitimitatea era conferită de masele nemulţumite de tergiversarea luării unor măsuri radicale.

Indiscutabil că s-au comis şi greşeli sau abuzuri. Dar puteau fi învinuiţi cei care înfăptuiau măsurile de curăţire, atâta vreme cât în guvern se duceau aprige dispute în problema epurărilor, inclusă şi în Convenţia de Armistiţiu? Dacă PCR se situa pe poziţia înlăturării elementelor fasciste, vinovate de dezastrul ţării, PNŢ extindea epurarea cât şi pedepsirea celor care au colaborat cu puterea în perioada 1938-1940 (deci toţi cei care au trădat “linia” Maniu şi s-au alăturat lui Carol al II-lea). Era aceasta o doleanţă de purificare a societăţii româneşti sau o răzbunare? Înclinăm spre a doua variantă.

În ceea ce priveşte rolul trupelor sovietice de ocupaţie în evenimentele din România se cuvine precizarea că documentele de arhivă nu dovedesc participarea acestora la luptele politice. Este drept că în unele oraşe (Craiova) în timpul asaltului asupra prefecturii au avut loc pe străzile lăturalnice unele marşuri, fără însă a se apropia de prefecturi sau primării. >>>>Prof.Dr. Iulian Lalescu:,,Controverse şi ipoteze privind legimitatea Guvernului Dr.Petru Groza”

Corneliu Baba – marele pictor şi-a donat colecţia de pictură unei instituţii de artă din Banat. De ce oare?

Aprilie 23, 2009

corneliu-baba

E vorba de un paradox: Corneliu Baba, născut în Craiova, trăitor pe la Iaşi, să-şi doneze, prin testament, întreaga colecţie Banatului?! Am cerut explicaţii unui bun prieten, cunoscător în artă şi pictură, el însuşi pictor: Ignea Loga. Ignea s-a mărturisit: „Pictorul Corneliu baba prin tatăl său, pictorul Gheorghe Baba, era bănăţean. Apoi marele pictor a copilărit şi a crescut în Banat, la Caransebeş, de mic copil i s-a insuflat dragoste pentru Banat şi bănăţeni. Corneliu Baba a păstrat o legătură permanentă cu Banatul, cu marile oraşe: Timişoara, Lugoj şi, în special, Caransebeş.

Născut la Caransebeş în 14 decembrie 1863, Gheorghe Baba era al nouălea copil al lui Ion Baba, în vârstă pe atunci de cincizeci şi unu de ani. Pierzându-şi la vârsta de şase ani tatăl, Gheorghe Baba a crescut ca un fecior de văduvă săracă şi împovărată de griji. După trecerea prin şcoala primară, el a urmat câteva clase la gimnaziul local, pe care însă nu l-a putut sfârşi din pricina lipsurilor materiale ce l-au silit să caute a învăţa o meserie. A fost o vreme ucenic de curelar şi băiat la brutărie, pregătindu-se să ajungă franzelar, până în momentul când norocul i-a scos în cale un om deosebit, mai altfel decât membrii clasei din care făcea parte, pe contele von Bissingen, bogat şi respectat proprietar din Caransebeş. Pictor el însuşi şi om de inimă, Bissingen, care a avut ocazia să-l vadă desenând pe Gheorghe Baba, dându-şi seama că are în faţă un tânăr de talent – căci franzelarul se simţise de mic atras către desen şi-şi exercitase necontenit mâna în orele libere – îi propune să vină zilnic să lucreze într-un pavilion din parcul vilei sale.>>>>Corneliu Baba – marele pictor şi-a donat colecţia de pictură unei instituţii de artă din Banat. De ce oare?

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ioachim Miloia şi Cronica Banatului”

Aprilie 23, 2009

Ioachim Miloia (1897 – 1940)ioachim-miloia2

Simpozion – Ediţia a VI-a

A avut loc la data de 25 martie 2009 (de „Buna Vestire” la Liceul „VladŢepeş” din Timişoara, acţiune organizată de prof. doctor Tiberiu Ciobanu, directorul şcolii. Moderator: scriitor Aurel Turcuş.

La această manifestare internaţională a fost invitat Nicolae Danciu Petniceanu care a prezentat comunicarea „Ioachim Miloia şi Cronica Banatului” de Nicolae Stoica de Haţeg

nicolae-danciu-petniceanu

Propun să derulăm împreună în timp şi spaţiu traseul străbătut de manuscrisul „Cronicii Banatului” de la autor şi până la editor, când a văzut lumina tiparului, ajungând în mâna cititorului.

Prota Nicolae Stoica de Haţeg isprăveşte de scris cronica în cursul anului 1829. Peste patru ani avea să treacă la cele veşnice, în etate de 82 ani, fiind înhumat în cripta bisericii din Mehadia.

Prota Nicolae Stoica de Haţeg fusese om cu bună stare, dar şi cu o spuză de copii, cu toate acestea greu mai putem înţelege cauza ce l-a împiedicat să-şi dea manuscrisul la tipar? El, om cu relaţii sus-puse, pe etajele puterii, atât la Viena cât şi la Pesta?! La Pesta funcţiona tipografia nobilului Kurzböck, ce fusese mutată de la Viena la Pesta, în anul 1795, ca să fie mai aproape de nevoile culturale ale bănăţenilor şi ardelenilor?! În tipografia Kurzböck slujea o pleiadă întreagă de cărturari români, în calitate de traducători, cenzori şi revizori, preocupaţi de luminarea şi emanciparea naţiei lor?! Este o enigmă de nepătruns…

După decesul autorului, manuscrisul „Cronica Banatului” ajunge în posesia celor doi fraţi: Gheorghe şi Cristofor Stoica de Haţeg, ambii preoţi, în oraşul Caransebeş. După moartea acestora, manuscrisul în cauză trece în proprietatea nepoţilor şi apoi a strănepotului Isaia Stoica de Haţeg, din Caransebeş.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ioachim Miloia şi Cronica Banatului”