Iancu Panduru:,,Un învăţământ modern românesc şi competitiv”

Un asemenea învăţământ se practică în anii de pe urmă la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” din Mehadia.

Istoria poporului român, obiectul de studiu care a dat rezultate explozive la acest liceu, nu înseamnă manuale şi cursuri facile, alternative, subiective. Istoria neamului românesc este una singură, zămislită cu sângele strămoşilor aici, între Marea cea Mare, Nistru, Dunăre şi Tisa, pulsând inima Ardealului de-o parte şi de alta a Carpaţilor.

Cadrele didactice de la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” îşi fac datoria în mod constant, fără reticenţe şi prejudecăţi, practicând un învăţământ modern, european şi universal.

Între multele cadre de la „Nicolae Stoica de Haţeg” am reţinut un nume care a adus bucurii şcolii, părinţilor şi copiilor, numele domnişoarei profesoare Ionela Mihaela Dominescu. În ultimii ani acest cadru didactic de excepţie a pregătit elevi cu care s-a prezentat la concursuri şcolare, de unde s-a înapoiat învingătoare, cu diplome, premii, diverse trofee.

Rezultatele prof. Ionela Mihaela Domilescu se datoresc, indiscutabil, şi conducerii şcolii, prof. M. Feneşan şi prof. T. Dominescu, cadre cu experienţă pedagogică, cu capacităţi didactice, care au creat condiţii optime în şcoală pentru instruirea elevilor.

Executivul primăriei Mehadia îşi exercită rolul de colaborare cu şcoala în mod direct, cultivând relaţii de bună colaborare, şi în mod indirect prin consilierii săi: prof. dr. Iulian Lalescu, prof. M. Cornianu, înv. I. Cristescu şi prof. Mihai Belchite.

Este necesar ca domnul prof. Mihai Feneşan, directorul Liceului „Nicolae Stoica de Haţeg”, să facă propuneri pentru premierea prof. Ionela Mihaela Dominescu, la nivel de liceul şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin.

Munca trebuie răsplătită.

primar IANCU PANDURU

>>>>Iancu Panduru:,,Un învăţământ modern românesc şi competitiv”

Cezarina Adamescu:,,Un cuib de vulturi românesc în Banatul Montan. Despre „Vestea” din Mehadia”

Nu pot decât cu adâncă sfiiciune să scriu câteva rânduri, vestitoare de gânduri bune, despre o vatră de spiritualitate română, pe care, vai! nu m-am învrednicit s-o descopăr eu însămi până acum! Ne scurgem paşii lăuntrici pe lângă multe locuri şi lucruri binecuvântate de pronie, cu ochi închişi ori abia mijiţi, în plină lumină, de parcă ne-ar fi teamă să-i deschidem.

De ce prea graba aceasta, pripeala, neluarea aminte? Zadarul ne ispiteşte flămând, lacom chiar, gata să ne devoreze lăuntrul.

Cum să-l îndupleci? Şi, de câtă răbdare şi veghe mai e nevoie în orizontul acesta obscur, limitat, înfăşurat uneori în pâcla nepăsării, a indiferenţei, a suficienţei?

Câteva nume de oameni. Câteva nume de cetăţi. O vale. A Cernei. O vatră luminoasă încărcată de spirit autentic românesc.

Câţi oameni de seamă nu şi-au purtat paşii, nu şi-au odihnit ochii şi sufletul în zariştea văii? Şi câte amintiri rămase ca o amprentă uriaşă pe Timp şi pe Veşnicie, nu stau azi mărturie în cărţi şi hrisoave, că aici, trecutul e viu, foşnitor, ardent şi tăcut precum pietrele, deopotrivă?

Şi, aşa cum consemna Alexandru Jebeleanu într-o superbă metaforă: „Umbre de scriitori pe prispa Mehadiei”.. .ne dau bineţe, ne fac cu mâna, îndemnându-ne la smerenie…

Memoria vie a acestor locuri – oamenii de azi, cinstindu-i pe cei de ieri, cu un adevărat cult pentru trecut şi pentru înaintaşi, evocându-i, într-o sfântă prelungire de spirit.>>>>Cezarina Adamescu:,,Un cuib de vulturi românesc în Banatul Montan. Despre „Vestea” din Mehadia”

Nicolae Danciu Petniceanu: „Almăjana” în sărbătoare

E vorba de revista ce apare de un deceniu în metropola Ţării Almăjului, sub egida unei instituţii de prestigiu – Liceul Teoretic din Bozovici, enclavă şcolară cu cadre didactice, care ar putea preda şi la universitate.

Există o particularitate specifică la acest liceu: unii dintre absolvenţi, care au urmat studii superioare, se întorc acasă, în Valea Almăjului, deşi ar putea rămâne la oraş, se întorc pentru a gospodări mai bine şi mai frumos valorile Almăjului. Există un soi de patriotism local sui-generis, benefic lor şi benefic Văii Almăjului.

Între absolvenţii liceului în cauză este şi profesorul Iosif Băcilă, care s-a întors acasă ca profesor de română, deşi, parol, putea rămâne preparator sau asistent la catedră, ori putea alege o repartiţie la oraş.

S-a întors în Ţara Almăjului pentru a învăţa odraslele almăjene să glăsuiască româneşte aşa cum glăsuiau titanii literelor române: Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Caragiale, Voiculescu, Delavrancea, Arghezi, mai nou: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Damian Ureche etc.

Ioţa Băcilă s-a întors „acasă” ca să-i înveţe pe copiii Almăjului să-şi privească îndeaproape meleagurile natale, cu ochii revoluţionarului Eftimie Murgu şi ai istoricului dr. Ion Sârbu, apoi să le pretindă a învăţa să zidească o casă în Almăj şi să planteze un pom, cum au zidit şi au plantat cărturarii: Ovidiu Blidariu, Grigore Popiţi şi Ilie Ienea.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu: „Almăjana” în sărbătoare

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nu-i aşa că, uneori, cuvintele devin gloanţe ucigătoare?”

Nu şi în cazul meu, care sunt plămădit dintr-un aluat special, chit că Nicolae Sârbu, directorul (până când?!) al Bibliotecii „Paul Iorgovici” din Reşiţa, s-a străduit într-un articol denigrator publicat în ziarul „24 ore” din Reşiţa, dar în cazul profesorului Petru Oallde şi-a atins ţinta publicând un articol aşişderea în ziarul „Timpul” din Reşiţa. I-a imputat dascălului de română (în prag de doctorat in materie de gramatică) că el, Petru Oallde, nu ştie folosi virgula, că o pune între subiect şi predicat. Oallde, cardiac, a decedat de supărare, cel puţin aşa spun confraţii, prozatorii, nu şi poeţii din Caraş. E trist că poetul Octavian Doclin, care a ciugulit morfologia şi sintaxa limbii române din palma lui Oallde nu a făcut mărturisiri între confraţi, e trist că profesorii de română din Caraş nu s-au solidarizat cu colegul lor, unul care a dat o carte de excepţie privind „lupta pentru limba română”. Laşitatea şi trădarea sunt trăsături specifice la unii români, chiar şi în rândul intelectualilor cu pretenţii de cinste şi corectitudine.

Şi atunci, domnilor, care staţi în cumpăna îndoielilor, puteam eu, un scrib de mâna a şaptea (sintagma îi aparţine lui I.M.A., când e vorba de condeierii de la „Sorin Titel”) să-i dedic cartea „Lumina de la Vărădia” lui Nicolae Sârbu, cum a avut pretenţie?! Nu! Cu riscul de-a pierde drepturile de autor, cum le-am pierdut parţial. Am dedicat-o profesorului Petru Oallde, lăsându-l cu ochii în soare pe Nicolae Sârbu.

Pentru spulberarea unor îndoieli cu privire la conflictul meu cu Nicolae Sârbu, vă rog, stimaţi confraţi, citiţi şi comparaţi cele două ediţii ale cărţii „Lumina de la Vărădia”. Am donat cartea la fiecare liceu din Banat, inclusiv la Liceul Teoretic din Bozovici.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nu-i aşa că, uneori, cuvintele devin gloanţe ucigătoare?”

Ioan Ciama:,,Boala şi moartea lui Eminescu, între mit şi realitate”

Boala şi moartea Românului Absolut, cum îl numeşte Tuţea pe Eminescu a suscitat (şi mai suscită încă) numeroase controverse.

Fără a avea pretenţia deţinerii adevărului, în exclusivitate, autorul acestor rânduri, îmbracă, pe baza unor fapte, evenimente, întâmplări, despre care avem certitudinea că s-au produs, să facă unele raţionamente silogistice în legătură cu boala şi moartea poetului naţional.

Pentru aceasta, considerăm că este necesar să răspundem, pe bază de probe indubitabile, la câteva întrebări şi anume:

1. Cine (şi de ce) avea interesul ca Eminescu să fie lichidat social şi fizic?

2. Care a fost adevărata boală de care a suferit poetul?

3. Ce informaţii certe avem, privitoare la împrejurările morţii sale?

În calitate de redactor – şef la oficiosul partidului conservator – TIMPUL – Eminescu îşi asumă, ca o profesiune de credinţă, lupta pentru libertatea şi demnitatea Tării şi Neamului, intrând în contradicţie (şi chiar în duşmănii ireductibile), atât cu liberalii, cât şi cu proprii săi şefi din partidul Conservator, pentru politica lor de cedare a intereselor naţionale în faţa puterilor străine, a capitalului internaţional şi a francmasoneriei, conduse de evrei.

El se opune modificării Constituţiei (1878) şi acordării cetăţeniei (în bloc) evreilor, propunere susţinută de chiar şeful conservatorilor – P. Carp, cât şi proiectului de program lansat de vicepreşedintele aceluiaşi partid, T. Maiorescu (1880), care pleda pentru subordonarea intereselor României imperiului Austro-ungar, sacrificând pe românii ardeleni.>>>>Ioan Ciama:,,Boala şi moartea lui Eminescu, între mit şi realitate”

Ajutor pentru jubileul Eminescu (1850 – 2010)!

=====================================================

Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat şi-a propus pentru Jubileul de 160 de ani de la naşterea Poetului Naţional următoarele:

- Monografia Revistei „Eminescu”;

- Un calendar de buzunar cu fotografia şi versuri ale Poetului;

- O carte poştală cu fotografia şi versuri ale Poetului;

- Reeditarea Revistei „Eminescu” – număr festiv;

- O placă comemorativă ce marchează participarea junelui Mihai Eminescu la un botez în oraşul Timişoara (iulie 1868).

Totul este rezolvat. A rămas editarea Monografiei Revistei „Eminescu”, peste opt sute de pagini, cu fotografii, facsimile şi ilustrate. Nu primim sponsorizare de la Guvern.

Rugăm pe toţi aceia care au publicat în Revista „Eminescu”, precum şi aceia care doresc un exemplar din această valoroasă carte, să trimită o sută lei RON la Editura şi Tipografia „Gordian” din Timişoara, strada Herculane 35, tel./fax 0256 / 215615, mobil 0722719695 şi 0723531611, cod IBAN – RO12TREZ6215069XXX003683 – Trezoreria Timişoara.

Odată cu monografia doritorii vor primi gratuit revista „Eminescu”, calendarul de buzunar şi cartea poştală.

Cei care vor vărsa aceşti bani în contul Editurii şi Tipografiei „Gordianul” sunt rugaţi să trimită xerocopia actului pe adresa gazetei „Vestea”, în scop de evidenţă şi achitarea de obligaţii.

Români! Rog, iubiţi-l pe Eminescu! Merită cu prisosinţă!

Comandaţi o carte de excepţie!

=====================================================

Alexandru Nemoianu:,,Despre TRADIŢIE”

Istoria românească este presărată de dezastre şi neîmpliniri. După standardele lumii şi priviţi din afară, nu suntem un popor de «câştigători». Dar, în acelaşi timp, oricine se va uita la Români şi la trecutul lor, cu minimala bună credinţă, nu va putea să nu rămână uluit de unitatea lor, « de limbă şi lege », de buna lor dispoziţie, de echilibrul lor sufletesc.

Toate trăsăturile, caracteristice şi semnificative, româneşti arată că există o continuitate colectivă vie a unei înţelegeri străvechi a diferenţei dintre bine şi rău ori, altfel spus, a unui „model existenţial”,  a unei „Tradiţii” , a unei moşteniri primită şi trecută din generaţie în generaţie.

„Tradiţia” este un întreg  şi între ea şi „tradiţii” există o diferenţă de categorie. Căci „Tradiţia” nu înseamnă osificare şi încă mai puţin memorizare. „Tradiţia” este o  entitate vie, care trebuie înţeleasă şi pentru a fi înţeleasă trebuie trăită. Ea se poate schimba în formă dar rămâne mereu aceeaşi în duh. În momentele critice, limită, ea se poate strânge până la esenţa, care este indestructibilă. Iar în clipele de răgaz se extinde şi arată în forme multiple, neaşteptate, uluitoare. „Tradiţia nu cade niciodată”.

*

Atunci când acceptăm şi dacă vom accepta ca Tradiţia este o entitate vie şi colectivă, este doar firesc să ne întrebăm cine sunt cei care o poartă sau, o fac cu putinţă.>>>>Alexandru Nemoianu:,,Despre TRADIŢIE”

N.D. Petniceanu:,,Biserica Catolică din Mehadia”

Este o instituţie religioasă construită de edilii Imperiului Habsburgic, în anul 1739, când s-a deschis mina de cărbune. În Mehadia imperială sosiseră zeci, apoi sute de mineri şi specialişti austrieci, unguri, cehi, cu toţii de confesionare catolică.

Aşa şi nu altfel se explică, Mehadia, dintre toate localităţile bănăţene imperiale, a beneficiat, prioritar, de avantajele civilizaţiei apusene. În anul 1774 la Mehadia se înfiinţează cel dintâi oficiu sanitar (clinică medicală rustică), prima poştă rurală şi prima farmacie. Şcoală românească exista, înainte de ocupaţia austriacă, ne spune domnul doctor în istorie, Costin Feneşan. Învăţător fusese un  anume Matei Bojidar, la 1688, din Orşova, iar şcoala trivială se înfiinţează printr-un edict al împărătesei Maria Terezia, în 1774.

Până la finele celui de-al doilea Război Mondial, în Mehadia au fost peste o sută de familii catolice. În prezent sunt 7 – 8 familii, ne spune dl. Iulian Ghinescu, administratorul bisericii catolice din localitate.. Dl. Vuia Ghinescu este de confesiune catolică, originar din Roman (Moldova).

Bierica catolică din Mehadia aparţine de parohia catolică din Băile Herculane (paroh Stoianovici, croat din Caraşova de Reşiţa). Episcopia Catolică fiinţează la Timişoara.

Biserica catolică din Mehadia este frecventată şi de enoriaşi ortodocşi, care se roagă la Sfântul Anton pentru îndeplinirea unor doleanţe şi Sfântul Anton se arată milostiv.>>>>N.D. Petniceanu:,,Biserica Catolică din Mehadia”

Prof. univ. dr. I. Iliescu:,,Toponimul Timişoara în scrierile lui Eminescu”

Dacă Eminescu a făcut în operele sale în proza sau în articolele ziaristice unele menţionări pentru Timişoara, acest fapt este un câştig de prestigiu pentru această carte: Eminescu şi Timişoara. Da, Eminescu a amintit de multe ori Timişoara. Ne propunem să confirmam documentar şi menţionata supoziţie. Mai întâi să observam că Eminescu scrie când „Temisana” (mai rar), când Timişoara, în cele mai multe cazuri.

Constatam apoi că paleta împrejurărilor în care Eminescu aminteşte şi scrie de Timişoara e destul de extinsă.

Se ştie ca Eminescu ar fi fost în Timişoara în anul 1867. Reiese acest adevăr dintr-o scrisoare pe care Eminescu o adresa unui „C” care ar fi putut să fie N. Coşariu „avocat în Timişoara” sau mai degrabă P. Cermene, „căpitan suprem”, adică prefectul regiunii. În acea epistolă (s-a găsit numai o ciornă a acesteia), Eminescu scria: „În anul 1867 am avut onoarea de a vorbi cu Dv. mi-am adus aminte de numele Dv. (vezi cartea: Iliescu, Eminescu în Banat, 1964) şi mai direct în volumul XVI de Opere, Editura Academiei, p. 295 şi 751. În scrisoarea citată Eminescu scria „În Timişoara trebuie să fi trăit un om sub numele de Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emerich Cristiani”. Scrisoarea era expediata de la Viena în 1869. ÎI solicita pe adresantul „C” sa-i dea ceva relaţii despre fratele sau Nicolae, trăitor la Timişoara.

În altă parte Eminescu citează unele cărţi apărute la Viena (cum erau şi „Lecturările lui Aron Pumnul) Blaj, Bucureşti, Sibiu etc. şi între ele cartea lui „Melentie Drăghici, Istoria Ungariei în compendiu, Timişoara, 1874. (Opere, vol. IX, p. 421).>>>>Prof. univ. dr. I. Iliescu:,,Toponimul Timişoara în scrierile lui Eminescu”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Periplu spiritual la Mehadia”

Joi, 28.05.2009, la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” a avut loc lansarea ultimelor apariţii editoriale de N.D. Petniceanu: „Lumina de la Vărădia” şi „Comandorul”. A prezentat prof. Gruia Cinghiţă, şeful catedrei de limbă şi literatură română. Au luat cuvântul primarul Iancu Panduru şi prof. M. Feneşan, directorul liceului.

Elevii au pus întrebări cu privire la creaţia literară şi de perspectivă a scriitorului. N.D.P. a răspuns şi a dăruit câteva exemplare din cărţile lansate.

**

După lansare, elevii şi cadrele didactice, însoţite de conducerea şcolii şi executivul primăriei au depus coroane de flori la mormântul cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg şi la mormântul eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. După slujba de pomenire, săvârşită de un sobor de preoţi, au prezentat alocuţiuni de proslăvirea eroilor neamului românesc: primarul Iancu Panduru, prof. Mihai Feneşan şi N.D. Petniceanu, din partea redacţiei gazetei „Vestea”.

Un grup vocal, de elevi şi eleve, sub conducerea profesoarei Adriana Dobrea, a interpretat cântece naţional-patriotice.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Periplu spiritual la Mehadia”

Eveniment cultural de neuitat la Radio Reşiţa, Radio SEMENIC

Organizat graţie domnului Doru Dinu Glăvan, ziarist şi redactor-şef al Postului Regional Radio Reşiţa, Radio „Semenic”, la care a fost invitat scriitorul Nicolae Danciu Petniceanu, redactorul-şef al gazetei săteşti „Vestea” de Mehadia. N.D.P. a fost însoţit în acest periplu spiritual aniversar de către: primarul Iancu Panduru, prof. doctor Iulian Lalescu şi ziaristul Costel Vlaicu de la „Vestea”.

Între alţi participanţi la „masa rotundă” se reţin câteva nume sonore de cărturari: profesorii Alexandru Bârsescu, Constantin Brătescu, conf. Univ. dr. Petrică Vasile şi dr. Dana Bălănescu.>>>>Eveniment cultural de neuitat la Radio Reşiţa, Radio SEMENIC

N.D.Petniceanu:,,Un maestru coreograf naţional la Mehadia”

Aria spirituală a comunei Mehadia – înţeleg şi satele componente (Plugova, Valea Bolvaşniţa şi Globu-Rău) a dat nume celebre, personalităţi de marcă pe harta României, precum: savanţii Drăgan (matematică) şi Mică Căpuşă (biologie), scriitorii Mărgeanu şi Florian Panduru, cadrele didactice Vlăduceanu, Iancu şi Ion Băcilă, Molan, Stângu şi Nistor Dop, doamnele Drăgălina, Mărioara Dop şi Livia Stângu, sportivii Ion Cornianu şi Maria Golopenţa-Alexandru, apoi suita de ofiţeri şi generali începând cu Ion Scripete şi încheind cu Nicolae Cena, amintind, în final, valoarea inegalabilă a ultimului cronicar din cultura română: povestaşul Nicolae Stoica de Haţeg, cel ce a împrumutat onorific numele său legendar liceului din localitate şi Casei de Cultură din staţiunea internaţională Băile Herculane.

După acest periplu spiritual mărturisesc că n-am ştiut până în zilele trecute că Mehadia – Plugova a dat un nume insolit, solidar, în arta românească, pe domnul profesor RUSALIN VLAICU, maestru coreograf  de faimă naţională, în faţa căruia „Români! Jos pălăria!”.

„VLAICU” reprezintă unul dintre cele mai vechi nume de familie româneşti din întreaga istorie a românilor, nume de boieri de viţă veche, nume de oşteni, apărători de glie românească şi nume de inventatori în cultura română. Cum a ajuns acest nume în Plugova şi de acolo în Mehadia este o altă istorie care ţine de românitate, de istoria veche a poporului român, de popoarele care au căutat pământ şi apă în aceste orizonturi şi ei, cei cu acest nume, nu au pactizat cu duşmanul şi nu s-au pus în slujba lor, cum din nefericire, ieri şi astăzi, se mai pun unii ca să îşi sporească averea şi să le ţină de „cald”. Aceia au în coadă numele pe năzdrăvanul „escu”, pe care l-am pomenit în „Vestea” trecută.>>>>N.D.Petniceanu:,,Un maestru coreograf la Mehadia”

Costel Vlaicu: Simpozionul ,,Ion Cornianu”

Pe data de 2 mai 2009, la iniţiativa Primăriei Mehadia, în satul Plugova (Caraş-Severin), s-a desfăşurat manifestarea dedicată memoriei sportivului şi antrenorului, maestru emerit al sportului, Ion Cornianu denumită generic ,,Simpozionul Ion Cornianu”.

Manifestarea a debutat cu primirea invitaţilor la Căminul Cultural din Plugova. Primarul Iancu Panduru, iniţiatorul principal al acestei manifestări de mare anvergură, inedite în mediul rustic din România, a avut onoarea de-a saluta prezenţa delegaţilor organelor administrative judeţene (Prefectură şi Consiliu Judeţean), reprezentanţilor Academiei Olimpice Române, a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, a Direcţiei pentru Sport Caraş-Severin. De remarcat este şi prezenţa la această manifestare a numeroşi campioni, mondiali, olimpici sau europeni de lupte de odinioară, colegi sau elevi ai maestrului Ion Cornianu.  Prezenţi au mai fost oameni presă şi radio, scriitori, poeţi, ziarişti, precum şi membrii de familie ai regretatului sportiv şi antrenor Ion Cornianu. Nu în ultimul rând remarcabilă este şi prezenţa in număr mare a locuitorilor comunei în frunte cu reprezentanţii comunităţii şi anume, consilierii locali.

In continuare, invitaţii impreună cu gazdele acestei manifestări au participat la ceremonialul depunerii coroanelor de flori la mormântul maestrului Ion Cornianu. S-au depus coroane de flori din partea: Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Academiei Olimpice Române din Bucureşti, si a filialei Caraş-Severin, a Studioului de Radio „Semenic” (Reşiţa), Primăriei Mehadia, Consiliului Local, gazetei „Vestea”, a Clubului Sportiv Şcolar Lugoj, precum şi din partea deputatului de Caraş, ing. Ion Tabugan. Aici, un sobor de preoţi a slujit o rugăciune de pomenire.>>>>Costel Vlaicu: Simpozionul ,,Ion Cornianu”

Vasile Barbu: Festivalului internaţional de poezie „Drumuri de spice”

La 3 şi 4 aprilie la Uzdin a avut loc ediţia a XVI-a a Festivalului internaţional de poezie „Drumuri de spice”

Laureat – poetul Ioan Baba

Ediţia de anul acesta a festivalului poeziei româneşti de la Uzdin a început vineri, 3 aprilie, când la „Casa românească” a fost inaugurată (ca şi o manifestare adiacentă) o expoziţie de fotografie veche intitulată „Uzdineanţul şi marva sa din pusta neodihnei”. De fapt este vorba de o expoziţie tematică despre ţăranul uzdinean şi dragostea sa nemărginită pentru animalele domestice. Expoziţia a fost realizată de către: Adorean Velici, Daniel Susa şi Vasile Barbu.

După aceea, tot la Galeria. “Torna, torna, fratre” a avut loc şi expoziţia de carte a autorului Ioan Baba care a fost intitulată „Ioan Baba – pisanii şi vise”.

La vernisajul acestor expoziţii au luat cuvântul: domnul Ion Gabriel Andrei, ataşat cultural al Ambasadei României de la Belgrad care a fost impresionat de frumuseţea acestor vechi fotografii şi a felicitat pe organizator mai ales pentru ideea de a organiza o astfel de expoziţie,  poetul Aurel Turcuş, din Timişoara şi Vasile Barbu, preşedintele S.L.A. “Tibiscus” din Uzdin.

În orele serii la “Casa Românească”, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Concursului de bancuri cu scriitorii. Juriul format din: Daniel Susa, Valentina Ionaşcu şi Elena Maria Barbu a acordat   locul I lui Samuel Dorin Crenicean, din   Moldova Nouă.>>>>Vasile Barbu: Festivalului internaţional de poezie „Drumuri de spice”

Costel Vlaicu:,,Memoria identităţii spirituale-examen de conştiinţă al oricărui român”

Istoria Mehadiei este marcată de activitatea a numeroase personalităţi culturale, militare, etc., dar care din păcate sunt prea puţin prezente în memoria contemporanilor noştri. A nu cunoaşte faptele înaintaşilor noştri este echivalent, în opinia mea, cu a nu fi conştienţi de valoarea noastră şi implicit, a nu fi capabili de a ne pune în valoare propriile capacităţi.

Ca popor, parcurgem în prezent  momente dificile datorate unei acute crize a identităţii naţionale, ce se manifestă atât în interior, cât şi în afara graniţelor ţării. Acţiunile politicienilor, dar şi ale noastre, ale oamenilor de rând nu converg nicidecum, având alte priorităţi, spre un astfel de deziderat şi anume, al afirmării noastre ca popor european. Se ştie foarte bine că nu suntem un popor oarecare; istoria noastră este presarată de momente ce au avut o influenţă marcantă asupra celei a Europei, ceea ce în prezent se face uitat de o Europă ingrată în care acum cu greu reuşim să ne găsim locul.

Efectul acestei lipse de coeziune şi consistenţă a faptelor noastre precum şi a lipsei unei direcţii clare de acţiune, duce iată, spre situaţia în care ne uităm istoria, pe cei ce au creat-o şi chiar, atunci când suntem departe de ţară, identitatea naţională.>>>>Costel Vlaicu:,,Memoria identităţii spirituale-examen de conştiinţă al oricărui român”

Arta fotografică cinstită la Herculane!

Prin grija Primăriei din Băile Herculane şi a domnului scriitor Florian Copcea din Drobeta-Turnu Severin, la Muzeul „Nicolae Cena” din Herculane a avut loc în aprilie trecut o expoziţie de fotografie veche, exponatele fiind aduse de către cunoscutul poet Vasile Barbu, preşedintele Societăţii „Tibiscus”, din Uzdin (Serbia).

Au fost prezenţi: dr. Lalescu Ion, viceprimarul din Herculane Ion Lalescu, Florian  Copcea, Vasile Barbu şi prietenii să colaboratori: Ioţa Bulic şi Daniel Susa, apoi Costel Vlaicu şi dr. Iulian Lalescu, de la redacţia „Vestea”. „Ne-am bucurat de prezenţa copilei-poete Denisa, din Herculane, care a citit din creaţia sa poetică.>>>>Arta fotografică cinstită la Herculane!

Ajutor pentru jubileul Eminescu (1850 – 2010)!

Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat şi-a propus pentru Jubileul de 160 de ani de la naşterea Poetului Naţional următoarele:

- Monografia Revistei „Eminescu”;

- Un calendar de buzunar cu fotografia şi versuri ale Poetului;

- O carte poştală cu fotografia şi versuri ale Poetului;

- Reeditarea Revistei „Eminescu” – număr festiv;

- O placă comemorativă ce marchează participarea junelui Mihai Eminescu la un botez în oraşul Timişoara (iulie 1868).

Totul este rezolvat. A rămas editarea Monografiei Revistei „Eminescu”, peste opt sute de pagini, cu fotografii, facsimile şi ilustrate. Nu primim sponsorizare de la Guvern.

Rugăm pe toţi aceia care au publicat în Revista „Eminescu”, precum şi aceia care doresc un exemplar din această valoroasă carte să trimită o sută lei (noi) la Editura şi Tipografia „Gordian” din Timişoara, strada Herculane 35, tel./fax 0256 / 215615, mobil 0722719695 şi 0723531611, cod IBAN – RO12TREZ6215069XXX003683 – Trezoreria Timişoara.

Odată cu monografia doritorii vor primi gratuit revista „Eminescu”, calendarul de buzunar şi cartea poştală.

Cei care vor vărsa aceşti bani în contul Editurii şi Tipografiei „Gordianul” sunt rugaţi să trimită xerocopia actului pe adresa gazetei „Vestea”, în scop de evidenţă şi achitarea de obligaţii.

Români! Rog, iubiţi-l pe Eminescu! Merită cu prisosinţă!

Oricum, mulţumesc! Oricine poate comanda o carte de excepţie.

Preşedinte, prof. N.D.Petniceanu

Dimitrie Grama: N.D.Petniceanu, un reprezentant al ,,spiritului bănăţean”

Numele D-lui Nicolae Danciu Petniceanu nu apare cu litere cu caractere groase în analele literaturii oficiale ale actualei Românii, numele lui nu apare pe lista membrilor Uniunii Scriitorilor din România  iar când ocazia se iveşte, N.D. Petniceanu este înjosit, chiar batjocorit de cei care deţin monopolul culturii române. Ce lipsa de respect! Ce ruşine! Dar, între noi vorbind, la ce altceva ne putem aştepta de la cei care, acum, au pus mâna pe cultură, exact cum Iliescu & comp., au pus mâna pe puterea politică. N.D. Petniceanu este probabil un “necunoscut” în cercurile de filfizoni bucureşteni şi de prostituaţi intelectuali care obscurizează orizontul adevăratei culturi române, dar în viaţa culturală bănăţeană numele d-lui N.D. Petniceanu este scris cu litere apăsate.

Acest român pur-sânge, care în aprilie 2006 a împlinit şaptezeci de ani, a publicat 25 de volume de lucrări literare, printre care “Peregrin prin Siberia”   a fost premiat în Italia, în Sicilia, la Padova, “Domnul Eminescu soseşte iarna” (aş scoate: elogiat de Gabriel Strempel – nu e o referinţă), “Lacrima de taragot”, “Orfeu s-a născut în Banat”, “Tangou la Piave” şi mai recent “Bigamul”, roman în două volume, toate lucrări ale unui autentic şi mai ales inspirat autor român. Pe lângă aceste opere de valoare ale culturii bănăţene, N.D. Petniceanu a fost iniţiatorul şi coordonatorul multor evenimente culturale din Banat, cum ar fi simpozioanele dedicate scriitorilor: Eminescu, Petrescu, Slavici, Sorin Titel, Ion Popovici Bănăţeanu, Victor Vlad Delamarina etc.>>>>Dimitrie Grama: N.D.Petniceanu, un reprezentant al ,,spiritului bănăţean”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Eminescu”

(urmare din numarul precedent)

Între timp, am editat la Mehadia, în Caraş-Severin, revista „Eminescu”. I-am trimis domnului doctor Artur Silvestri numărul 1 (Serie Nouă), publicaţie care pe copertă are genericul: „Eminescu – Luceafărul românilor de pretutindeni!” Acest generic l-a impresionat profund, i-a mers la inima sa de înalt cărturar, mişcând ceva miraculos în ea, şi, probabil, scăpărând scântei în ochii săi de înaltă faţă bisericească! Am fost invitat la Bucureşti. La cererea domniei sale i-am dus o sută de exemplare în scop de difuzare la românii din alte ţărmuri, în orice caz departe de patria-mamă.

Am ajuns la Gara de Nord, într-o însorită zi din luna mai 2005, am tras şi poposit în vacarmul şi furnicarul dimineţii, în faţa „Informaţiilor”. Semn de recunoaştere – albastrul marin al revistei „Eminescu”. M-a recunoscut domnişoara inginer Mihaela Elena Fogaş, o tânără ardeleancă, aflată în slujba editurii patronată de domnul Artur Silvestri. Cu un mijloc, cu altul, de transport în comun, am ajuns pe „Porumbescu 10″, unde era sediul „Intreprinderii” silvestriene. Două sau trei încăperi şi mai multe femei tinere în faţa unor computere. Se muncea într-o linişte sacramentală. Din când în când suna câte un telefon. Se vorbea aproape în şoaptă pentru a nu se tulbura liniştea aceea dominantă, specifică unei munci responsabile.

- Domnul doctor vine la ora 13.00, îmi precizează Mihaela, însoţindu-mă într-o încăpere alăturată. Iau loc. Cunosc pe doamna contabilă, o doamnă între două vârste, foarte amabilă. Mi se aduc cafele, sandviciuri şi sucuri, apoi un teanc de cărţi.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Eminescu”

INTERVIU:,,Ce aţi făcut, domnule Petniceanu, în ultimii şapte ani?…”

- Chiar, ce aţi făcut, în plan cultural, venind la Mehadia?

- Domnule Vlaicu, la această întrebare onestă îmi stăruie pe retină câteva acţiuni culturale de anvergură, la care am participat, ori am fost antrenat să le comit de câţiva catalizatori spirituali, pomenind câteva ilustre nume: primar Iancu Panduru, profesorii Pavel Panduru (Prigor), Gheorghe Rancu (Şopotul Vechi), director Vornica (Reşiţa), Ana Grivei, Anton Tătucu (Iablaniţa), Mihai Feneşan (Mehadia) şi, nu în cele din urmă, VASILE BARBU (Uzdin – Banatul istoric).

- Domnule Petniceanu, pe cititori îi interesează ce acte culturale aţi săvârşit dumneavoastră, personal, nu ne putem întinde, spaţiul tipografic, din păcate este limitat… Simpozioanele, câte au fost?

- Le înşirui: „Întâlnire cu fiii satului”, Simpozionul „Cetăţii” (două ediţii: I-a: Mehadia, Ediţia a II-a: Plugova), Simpozionul „Datini, obiceiuri şi tradiţii”, Simpozionul „Un veac de istorie, religie şi tradiţie, la Mehadia”, Simpozionul “Ion Florian Panduru”. Cam atât…

- Plăcile comemorative?

- Sunt mai multe!… Plăci in memoriam: pr. Coriolan Buracu, prof. Grigore Ion, scriitor Ion Florian Panduru, scriitor Nicolae Mărgeanu, înv. Ioan Băcilă, apoi plăcile montate, dezvelite şi sfinţite în satul Petnic, locul meu de obârşie: prof. Nicolae Domăşneanu, prof. Matei Armaş, înv. Costi Giurginca, preot Ioan Chendi… N-am reuşit să-i montez o placă regretatului cărturar prof. Nistor Dop…

- Întâlniri literare şi lansări de carte?

- Întâlniri literare cu scriitorii: col. Liviu Groza, magistraţii Mihail Rădulescu şi C-tin Andronache, dr. Dimitrie Grama şi prof. dr. Alexandru Nemoianu, apoi două întâlniri literare cu lansări de carte la Liceul “Nicolae Stoica de Haţeg” din Mehadia.>>>>,,Ce aţi făcut, domnule Petniceanu, în ultimii şapte ani?…”

Prof.Dr. Iulian Lalescu:,,Controverse şi ipoteze privind legimitatea Guvernului Dr.Petru Groza”

Într-adevăr, strada făcea legea (istoricii anticomunişti condamnă asemenea acţiuni, din anul 1945, dar sunt solidari în aprecierea acţiunilor de stradă din decembrie 1989!). Ocuparea sub presiunea străzii a diferitelor verigi ale aparatului de stat (primării, prefecturi) era un aspect al acţiunilor pornite de “jos”, împotriva regulilor rigide ale democraţiei clasice. Dar, ne întrebăm, atâta vreme cât nu există un organ legislativ (imposibilitatea organizării unor alegeri libere în condiţiile participării la război), a păstrării structurii vechii administraţii antonesciene, nu era firesc să se găsească mijloacele pentru curăţarea aparatului de stat? Legitimitatea era conferită de masele nemulţumite de tergiversarea luării unor măsuri radicale.

Indiscutabil că s-au comis şi greşeli sau abuzuri. Dar puteau fi învinuiţi cei care înfăptuiau măsurile de curăţire, atâta vreme cât în guvern se duceau aprige dispute în problema epurărilor, inclusă şi în Convenţia de Armistiţiu? Dacă PCR se situa pe poziţia înlăturării elementelor fasciste, vinovate de dezastrul ţării, PNŢ extindea epurarea cât şi pedepsirea celor care au colaborat cu puterea în perioada 1938-1940 (deci toţi cei care au trădat “linia” Maniu şi s-au alăturat lui Carol al II-lea). Era aceasta o doleanţă de purificare a societăţii româneşti sau o răzbunare? Înclinăm spre a doua variantă.

În ceea ce priveşte rolul trupelor sovietice de ocupaţie în evenimentele din România se cuvine precizarea că documentele de arhivă nu dovedesc participarea acestora la luptele politice. Este drept că în unele oraşe (Craiova) în timpul asaltului asupra prefecturii au avut loc pe străzile lăturalnice unele marşuri, fără însă a se apropia de prefecturi sau primării. >>>>Prof.Dr. Iulian Lalescu:,,Controverse şi ipoteze privind legimitatea Guvernului Dr.Petru Groza”

Corneliu Baba – marele pictor şi-a donat colecţia de pictură unei instituţii de artă din Banat. De ce oare?

E vorba de un paradox: Corneliu Baba, născut în Craiova, trăitor pe la Iaşi, să-şi doneze, prin testament, întreaga colecţie Banatului?! Am cerut explicaţii unui bun prieten, cunoscător în artă şi pictură, el însuşi pictor: Ignea Loga. Ignea s-a mărturisit: „Pictorul Corneliu baba prin tatăl său, pictorul Gheorghe Baba, era bănăţean. Apoi marele pictor a copilărit şi a crescut în Banat, la Caransebeş, de mic copil i s-a insuflat dragoste pentru Banat şi bănăţeni. Corneliu Baba a păstrat o legătură permanentă cu Banatul, cu marile oraşe: Timişoara, Lugoj şi, în special, Caransebeş.

Născut la Caransebeş în 14 decembrie 1863, Gheorghe Baba era al nouălea copil al lui Ion Baba, în vârstă pe atunci de cincizeci şi unu de ani. Pierzându-şi la vârsta de şase ani tatăl, Gheorghe Baba a crescut ca un fecior de văduvă săracă şi împovărată de griji. După trecerea prin şcoala primară, el a urmat câteva clase la gimnaziul local, pe care însă nu l-a putut sfârşi din pricina lipsurilor materiale ce l-au silit să caute a învăţa o meserie. A fost o vreme ucenic de curelar şi băiat la brutărie, pregătindu-se să ajungă franzelar, până în momentul când norocul i-a scos în cale un om deosebit, mai altfel decât membrii clasei din care făcea parte, pe contele von Bissingen, bogat şi respectat proprietar din Caransebeş. Pictor el însuşi şi om de inimă, Bissingen, care a avut ocazia să-l vadă desenând pe Gheorghe Baba, dându-şi seama că are în faţă un tânăr de talent – căci franzelarul se simţise de mic atras către desen şi-şi exercitase necontenit mâna în orele libere – îi propune să vină zilnic să lucreze într-un pavilion din parcul vilei sale.>>>>Corneliu Baba – marele pictor şi-a donat colecţia de pictură unei instituţii de artă din Banat. De ce oare?

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ioachim Miloia şi Cronica Banatului”

Ioachim Miloia (1897 – 1940)

Simpozion – Ediţia a VI-a

A avut loc la data de 25 martie 2009 (de „Buna Vestire” la Liceul „VladŢepeş” din Timişoara, acţiune organizată de prof. doctor Tiberiu Ciobanu, directorul şcolii. Moderator: scriitor Aurel Turcuş.

La această manifestare internaţională a fost invitat Nicolae Danciu Petniceanu care a prezentat comunicarea „Ioachim Miloia şi Cronica Banatului” de Nicolae Stoica de Haţeg

Propun să derulăm împreună în timp şi spaţiu traseul străbătut de manuscrisul „Cronicii Banatului” de la autor şi până la editor, când a văzut lumina tiparului, ajungând în mâna cititorului.

Prota Nicolae Stoica de Haţeg isprăveşte de scris cronica în cursul anului 1829. Peste patru ani avea să treacă la cele veşnice, în etate de 82 ani, fiind înhumat în cripta bisericii din Mehadia.

Prota Nicolae Stoica de Haţeg fusese om cu bună stare, dar şi cu o spuză de copii, cu toate acestea greu mai putem înţelege cauza ce l-a împiedicat să-şi dea manuscrisul la tipar? El, om cu relaţii sus-puse, pe etajele puterii, atât la Viena cât şi la Pesta?! La Pesta funcţiona tipografia nobilului Kurzböck, ce fusese mutată de la Viena la Pesta, în anul 1795, ca să fie mai aproape de nevoile culturale ale bănăţenilor şi ardelenilor?! În tipografia Kurzböck slujea o pleiadă întreagă de cărturari români, în calitate de traducători, cenzori şi revizori, preocupaţi de luminarea şi emanciparea naţiei lor?! Este o enigmă de nepătruns…

După decesul autorului, manuscrisul „Cronica Banatului” ajunge în posesia celor doi fraţi: Gheorghe şi Cristofor Stoica de Haţeg, ambii preoţi, în oraşul Caransebeş. După moartea acestora, manuscrisul în cauză trece în proprietatea nepoţilor şi apoi a strănepotului Isaia Stoica de Haţeg, din Caransebeş.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ioachim Miloia şi Cronica Banatului”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Luceafărul”

În primăvara unui an literar, nu pot preciza care anume, în orice caz în deceniul al nouălea, Veacul al XX-lea, fusesem invitat de către Casa de Cultură din Oraviţa de a participa alături de alţi confraţi la câteva şezători în burgul orăviţean cu iz medieval. În ,,Dacia” luaserăm loc: Marius Munteanu, Damian Ureche, Titus Suciu, pe post şi de şofer, şi semnatarul acestor şiruri.

În Oraviţa am stat două zile, timp în care am participat la întâlniri literare cu elevii de la Liceul ,,General Dragalina”, biblioteca oraşului şi cu cei de la mini-fabrica de confecţii îmbrăcăminte. La Oraviţa, a doua zi s-a ataşat grupului nostru şi ziaristul Iulian Costandache, de la Scânteia Tineretului- Suplimentul literar-artistic. După- amiază, cu toţii ne-am îmbarcat în maşină şi am pornit la drum, având ca ţintă comuna Iablaniţa, din Caraş-Severin, pentru a onora în acelaşi scop invitaţia lansată de Primăria din localitate.

Drumul de la Oraviţa la Bozovici a fost presărat cu popasuri şi fotografii, ademeniţi de peisajul mirific şi de gura izvoarelor reci, de legendarul Lac al Beiului şi de întretăierea Paralelei 45, şi alte minuni montane ce clătăreau ochiul şi încântau sufletul.

A urmat apoi Valea Almăjului cu splendoarea sa colorată în verde crud şi în culorile curcubeului, străjuită de un crug senin, de un albastru imperial, locuri ce amintesc de câteva personaje care au făcut istorie pentru neamul românesc: Eftimie Murgu, dr. Ion Sârbu, Ilie Ienea, Grigore Popiţi, Sabin Golopenţia, marele preot Boldea şi nepotul său, Coriolan Buracu.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Luceafărul”>>>>

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Editura “Facla” Şi unele oferte…”

Scriu aceste rânduri cu dragoste şi respect faţă de ceea ce a însemnat editura „Facla” din Timişoara, unică în felul ei, în Vestul ţării, sub dictatură. Ea fusese fondată în 1972 şi editase în premieră cărţi semnate de Nicolae Stoica de Haţeg şi Virgil Birou şi alte nume importante ale Banatului, cu contribuţii la Pantheonul Cultural Român.

Primul director fusese domnul Simion Sima, cândva ziarist la „Drapelul Roşu”, apoi venise la cârma sa un alt ziarist, de la acelaşi cotidian, domnul Ion Marin Almăjan, care sub directoratul său Editura Facla atinsese apogeu în materie de lucrări editate din varia domenii, apoi Almăjan începuse seria „Proză scurtă”, format aparte, publicase o serie de prozatori tineri, şi mai vârstnici, care nu visaseră să-şi vadă vreodată tipărite creaţiile, creaţii care zăcuseră la „Cartea Românească”, de exemplu, ani în şir, aşa cum zăcuseră câteva opere scrise de Titus Suciu. „Facla” a dat prin Titus Suciu un prozator important în literatura română contemporană.

Mă voi opri în cele ce urmează asupra activităţii editorului Ion Marin Almăjan şi asupra redactorului său Ion Nicolae Anghel, oameni cu care eu am lucrat, graţie cărora am debutat şi am editat la „Facla” cărţile: „Apa de duminică”, „Cantonul galben” şi „Când caii dorm în picioare”.

În calitatea sa de director la „Facla”, Almăjan era exigent din cale-afară, nu accepta pentru tipar lucrări fără valoare literară, motivate artistic, tăia cu roşu fără milă! Nu se lăsa impresionat şi convins de colegi în ideea de-a face rabat valorii, pentru el valoarea prima, avea ultimul cuvânt, indiferent de calitatea autorului.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Editura “Facla” Şi unele oferte…”>>>>

L. Carabină:,,Muntele Arjana, doctorul Caius Sgăverdia şi Ana Şerban”

Muntele Arjana este o minune a naturii, el face parte din lanţul munţilor al Munţilor Cernei şi se întinde în zarea albastră ca o arcadă de lumină undeva deasupra satelor Plugova şi Valea Bolvaşniţa. În sezon estival, Muntele Arjana magnetizează interesul amatorilor de drumeţie, de imagini montane feerice şi de aer purificat, de tihnă la cabană.

Într-o vară, cu câteva decenii în urmă, în veacul trecut, Muntele Arjana captivase interesul a doi tineri: medicul Caius Sgăverdea, proaspăt absolvent al medicinei timişorene, el băştinaş, pare-se din Caransebeş şi Ana Şerban, bucureşteancă, membră în lotul de atletism al Clubului „Dinamo” Bucureşti, originară din Ardealul de Nord, crescută în Banat, în satul Pădureni, pe aproape de Timişoara.

Ana Şerban şi familia sa, părinţii şi încă o surioară, fuseseră prigonite din Ardealul de Nord, îndată după Dictatul de la Viena, din august 1940, când Germania fascistă a impus României cedarea Ardealului de Nord, Ungariei hortyste. Evreii au fost prigoniţi, ei au găsit sprijin moral şi material din partea românilor. Inima bietului român este mare şi de-o bunătate proverbială. Dar, mai trziu, evreii, unii dintre urmaşii lor, au nesocotit aceste sentimente umane. Ce părere aveţi, domnule scriitor Gabriel Dinişianu, cum taxaţi dvs. aceste sentimente româneşti? Nu prea puteţi scoate cămaşa prin cap…

Dar să revenim la cuplul: Sgăverdea – Şerban. După un sejur pe Muntele Arjana, viitoarea doamnă doctor a dat viaţă unui bibelou de fată, pe care a botezat-o simbolic: Arjana!>>>>L. Carabină:,,Muntele Arjana, doctorul Caius Sgăverdia şi Ana Şerban”>>>>

Prof.Dr. Petru Zamela:,,Mitropolitul Lăzărescu al Banatului şi Securitatea”

Prietenul nostru domnul profesor doctor Petrică Zamela, băştinaş din Borlovenii-Vechi (Caraş-Severin), creatorul şi dirijorul fanfarei şcolare din satul natal, fanfară cu care a dat concerte şi în Mehadia (cu prilejul dezvelirii plăcii comemorative Ion Băcilă) şi-a susţinut doctoratul cu o disertaţie ştiinţifică despre regretatul mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu.

Vom publica un serial în paginile gazetei „Vestea” din lucrarea de doctorat a domnului profesor dr. Petrică Zamela, de acum promovat profesor teolog la Liceul Teoretic din Bozovici. Precizăm spre ştiinţa tinerilor cititori că mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost victima regimului comunist din România (Redacţia).

Intenţia de a scrie despre personalitatea mitropolitului Vasile Lăzărescu este o încercare plină de neprevăzut, deoarece statura sa morală a devenit peste ani tot mai impunătoare.

Nu se poate face un serios demers istoric în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a societăţii bănăţene din secolul XX fără a pomeni numele mitropolitului Vasile Lăzărescu, slujitor prin excelenţă al valorilor morale, spirituale şi culturale româneşti.

Schimbările politice survenite în România după 23 august 1944, dar, mai ales, după instaurarea regimului totalitar din 6 martie 1945, au avut urmări nefaste în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte biserici din ţară.

De „arhipelagul ororii” n-a scăpat nici Biserica Ortodoxă din România, în frunte cu ierarhii acesteia, îndată ce comuniştii au fost aduşi la putere de către armata roşie de ocupaţie, când s-a început sovietizarea ţării după modelul stalinist.>>>>Petru Zamela:,,Mitropolitul Lăzărescu al Banatului şi Securitatea”>>>>

Lae Carabină:,,Nicolae Ceauşescu şi lingourile de aur”

Recent, în luna ianuarie 2009, la televiziunea română s-a discutat din nou despre conturile financiare ale dictatorului Nicolae Ceauşescu deschise în străinătate.

Domnilor! Nu a existat şi nu există un cont bancar în străinătate pe numele lui Ceauşescu şi nici pe al copiilor săi, ori pe numele femeii sale. Conturi au fost pe numele statului român ori pe numele unor organizaţii şi societăţi patronate de statul român, precum „Dunărea” în care erau implicate organele de Securitate cu activităţi externe militare sau comerciale.

Doresc să-mi informez cititorii mei cu nişte date culese de mine ca fost ofiţer acoperit, pe care nu le ştie publicul, mă refer la oamenii simpli, pe care-i preţuiesc şi cărora mă adresez.

Am ajuns în Elveţia. L-am contactat pe dl. Bădulescu, oltean din Vâlcea, arhitect în oraşul Zürich, căruia i-am facilitat intrarea în ţară a unui transport de materiale de construcţii: uşi, ferestre, calorifere etc. Omul n-a uitat că este român şi-a construit în Vâlcea, pe aproape de Horezu, o vilă. Soţia sa, fiică de ministru, elveţiancă, cu care are doi copii titraţi, cu toţii vorbesc româneşte.

Domnul Bădulescu are un fiu, care, ca student, prin 1990 – 1994 lucra la un Institut de Credit din Zürich. Am aflat, pe bază de înscrisuri oficiale, că în 1989, cu puţin înainte de decembrie 1989, din dispoziţia lui Ceauşescu s-au transportat la acest Institut de Credit cantitatea de 80 (optzeci) tone aur în lingouri, transportul s-a efectuat cu trenul. Era garanţia unui împrumut bancar serios.>>>>Lae Carabină:,,Nicolae Ceauşescu şi lingourile de aur”>>>>

Iancu Panduru:,,Defăimarea gazetei „Vestea”

În cotidianul „24 Ore”, de la Reşiţa, din 7 ianuarie a.c., domnul director Nicolae Sârbu ne împroaşcă cu noroi, fără să ţină seama că publicaţia noastră a primit cuvinte de laudă din partea unor personalităţi de prim-rang: Î.P.S.S. Mitropolit Nicolae al Banatului, prof. univ. dr. Richard Sârbu, pr. dr. prof. Theodor Damian, din America, dr. Alexandru Nemoianu, din America, dr. Dimitrie Grama, din Danemarca, dr. Costin Feneşan, din Bucureşti, pr. dr. Al. Stănciulescu-Bârda, dr. Artur Silvestri şi alţii.

„Vestea” este unica gazetă care apare în mediul sătesc, din zona Banatului Montan, şi apare cu mari sacrificii, fapt ce trebuie luat în seamă de către oamenii de cultură, om de cultură şi încă important îl socot şi pe domnul Nicolae Sârbu, directorul Bibliotecii „Paul Iorgovici” din Reşiţa.

Privitor la defăimarea lui N.D. Petniceanu, redactorul nostru responsabil al „Vestei”, mi se pare absolut anormală, subiectivă din cale-afară, bazat pe următoarele:

N.D. Petniceanu i-a prezentat domnului director Sârbu un text bun de tipar, cu o motivaţie, a prof. univ. dr. Crişu Dascălu. Materialul nu este publicat aşa cum a fost prezentat, ci pur şi simplu a fost cenzurat de către domnul director Nicolae Sârbu. Au fost tăiate şi eliminate cuvinte, au fost incluse alte cuvinte formulate de data asta de domnul Sârbu în ideea că face bine. NU a fost corect. Ştim cu toţii că cenzura din Decembrie 1989 a fost desfiinţată. Atunci, domnule director cu a cui voie aţi intervenit în materialul prezentat pentru tipar?! Dumneavoastră prezentaţi la tipar un volum de versuri, editorul îşi permite luxul de a-l cenzura, ce spuneţi dumneavoastră?! >>>>Iancu Panduru:,,Defăimarea gazetei „Vestea”>>>>

N.D. Petniceanu:,,Simpozionul cetăţii la Plugova, în Caraş”

La 24 Ianuarie 2009, în ziua Principatelor Unite, a avut loc Simpozionul Cetăţii (ediţia a II-a), în localitatea Plugova, componentă a comunei Mehadia, în Caraş-Severin, a avut loc o manifestare de mare anvergură, unică în mediul rustic în acest Jubileu, prin inspiraţia benefică a primarului Iancu Panduru şi a Consiliului Local al Primăriei Mehadia, organe care s-au sprijinit pe colaborarea insolită a Liceului din localitate (director Mihail Feneşan) şi a Societăţii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat.

Primarul Iancu Panduru a deschis lucrările Simpozionului, apoi a adus un cald salut oaspeţilor şi participanţilor, subliniind prezenţa domnului Vasile Barbu şi a tovarăşilor săi din Uzdin (Serbia), precum şi a timişorenilor Vlad Cernea, Ignea Loga, Mariana Vlăduceanu şi Traian Pintilie, poeţi şi scriitori însemnaţi.

În continuare, primarul Iancu Panduru a dat cuvântul scriitorului N.D. Petniceanu, preşedintele Societăţii „Sorin Titel”, pentru a conduce lucrările Simpozionului. N.D.P. a propus şi asistenţa a fost de acord să păstreze un minut de reculegere întru memoria regretatului poet Grigore Vieru, decedat în această lună. În continuare moderatorul a dat cuvântul pentru prezentarea comunicărilor, au vorbit: Vasile Barbu, Gh. Rancu, Mihai Mirulescu, Iulian Lalescu, Mihai Cornianu, Mariana Vlăduceanu, Costa Vlaicu, comandor Nicolae Popa, N.D. Petniceanu şi Ion Ionescu, luptător, din Orşova.>>>>N.D. Petniceanu:,,Simpozionul cetăţii la Plugova, în Caraş”